duminică, 5 februarie 2012

Vânt albastru



Teoria potrivit faptului că vântul bate de undeva, ar putea fi contrazisă prin subtilul prin care culoarea străbate ceața.
Într-o imagine domoală, cuprinsă de ceață, fără vânt, culoarea apare în ochiul privitorului datorită vântului interior.


Se știe că Eol, Zeul Vânturilor, i-a dăruit lui Ulise un burduf în care erau zăvorâte vânturile care de obicei fac ravagii pe continent, dar care în largul mării, date drumul la dorința de a se apropia de țărm, îl vor ajuta să străbată distanțe enorme într-un timp foarte scurt, asta chiar dacă însuși Zeul Mărilor, Poseidon, i se va împotrivi; marea este mare, la fel cum aerul este aer și acum noi stăpânim aerul, încheie Zeul ascuns în fundul peșterii.


În această scurtă idee se ivește tema pe care culoarea trebuie să o petreacă în jurul vântului, astfel, ca cel ce privește să simtă, dacă nu vântul real, cel ce apleacă arborii și răvășește natura, măcar pe cel interior, ce apleacă spiritul și răvășește sufletul.





8 comentarii:

  1. urăsc vântul rece care bate contra mersului :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Să vedem ce ninsoare mai vine,
    că ne îngropăm în zăpadă și scăpăm de vânt! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. am umblat azi prin vânt, fără maşină, însumat vreo patru kilometri. Zău, nu era albastru.:) Nu mă plâng, aveam nevoie de un pic de aventură. Totuşi, e mai adevărat decât la volan.:) Îmbujorarea din obraji şi supa caldă la...sosire mă fac să repet experienţa şi mâine.

    RăspundețiȘtergere
  4. milos iuliana si diana paulisan spun ca furtuna shakesperiana ii invata pe barbari legea naturala a curgerii "aerului" doar daca ei cer asta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eva, am aflat că experiența repetată nu mai poate fi ratată -ca prima oară, completez eu! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim
    Eu sunt acum, pentru că este în trend, la modă, în codul culorilor, știu că se observă greu asta; pentru că nu strălucesc portocaliu, în schimb vă tempest-esc, dacă nu-mi vorbiți în culori!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ăla care bate, bate și nimeni nu-l știe! :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumiri...
    http://mihaiolteanuarts.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc