Începem 2012 cu Dali

http://macedoniadaily.blogspot.com/2009/10/salvador-dalis-exhibition-in-skopje.html

În luna mai 1960, lună a florilor, Dali expune la Paris cele 100 de ilustrații privind Divina Comedia, a lui Dante Alighieri. Atenție la felul în care-și scrie Dali memoriile, persoana a III-a se cufundă cu propria-i persoană, prima.

≪ În mijlocul unei mulțimi care-mi murmură numele și-mi strigă „maestre”, urmează să-mi inaugurez expoziția cu cele o sută de ilustrații la Divina Comedia, la Muzeul Galliera. Această admirație, urcând în efluvii magice până la mine, încornorând și reîncornorând arta abstractă care moare de necaz, îmi dă o senzație deosebit de agreabilă. Sunt întrebat pentru ce am înălțat infernul prin culori luminoase și răspund că romantismul e cel care a comis măgăria de a prezenta infernul negru ca o mină de cărbune din Gustave Doré, în care nu poți vedea nimic. Numai neadevăruri. Infernul lui Dante e luminat de soarele și mierea Mediteranei și de aceea spaimele din ilustrațiile mele sunt analitice și supergelatinoase, cu o anume doză de vâscozitate angelică.


      Hiperestezia digestivă dintre două ființe care se devoră reciproc este înfățișată pentru întâia oară în plină lumină în ilustrațiile mele. O zi frenetică, de bucurie mistică și amoniacală.
      Am dorit ca ilustrațiile mele la Dante să semene cu urmele fine de apă dintr-o brânză divină. De unde și aspectul lor multicolor, de aripi de fluture.
      Mistica seamănă cu brânza; Crist e și el brânză, dar, ce spun eu, un munte de brânză! Nu ne spune oare Sfântul Augustin că Isus e numit în biblie „montus coagulatus, montus fermentatus”, ceea ce desigur că trebuie înțeles ca munte de brânză? N-o spune Dali, ci Sfântul Augustin, Dali doar o repetă.


      Încă de la începuturile divine ale nemuritoarei Elade, grecii au făcut din spaima de spațiu și timp, din zeii psihologici și din sublimele neliniști tragice ale sufletului omenesc un întreg antropomorfism mitologic. În linia tradiției lor, Dali nu e mulțumit decât atunci când, din spaima de spațiu, de timp și din trăirile cuantificate ale sufletului, reușește să realizeze o brânză! O brânză mistică, divină! ≫

Salvador Dali, Jurnalul unui geniu, Humanitas, 2009, pag.177-178

      Dacă ar fi să-l credem pe Dali în felul lui remarcabil de-a nuanța problema, asistăm astăzi la o bătăliei a brânzei, a celor din nord, cum ar fi cea din Allgäu, cu cele din sud, spre exemplu Argos.