Ar fi normal ca uniți să fim mai fericiți, lucrul acesta se întâmplă după.
După o despărțire, după o rătăcire, după o confuzie, oamenii revenind, întorcându-se, se cred mai buni, mai fericiți. O clipă se strâng, se unesc și își zic; „hai să tragem ș-o poză!” Astfel, în marile arhive fotografice, în marile colecții de albume, vedem oameni laolaltă fericiți, rar, foarte rar, vedem grupuri mari de oameni nefericiți. Cele de mai sus se referă la trecut, la fel ca imaginea.
Astăzi, ne-am cam întors și vedem mari grupuri de oameni furioși, cu gurile crăcănate de furie, cu mâini spasmodice arătând neutru cerul, cu fețe imobile, idioate. Astăzi nimeni nu se mai bucură în colectiv, acasă poate, în pivnița minții sale, poate.
A fi fericit pe stradă este un denunț la adresa unei morale nou instaurate; ce repede au uitat oamenii bombele și bolile ce traversau orașele, asemeni umbrelor aruncate de bombardiere. Ce repede uită oamenii orașelor europene știrile despre alte orașe, în alte țări, de pe alte continente, orașe care strivite de război sau cataclisme naturale, nu-și mai revin nici în zeci de ani. Este diabolic să fii fericit în țara ta când afară pe stradă, o lume parcă plutește, hipnotic în dansul unei crize de nebunie; „O! de-ar ieși pe stradă cei care cu adevărat mor de foame!”
Nu mai este voie să fii fericit în țara ta. La televizor, fețele tuturor politicienilor sunt buhăite de ură, capetele lor sunt cutii de conserve îndoite de grimase și ifose, prin găuri negre curge la nesfârșit dorința de răzbunare.
Atunci, mă întreb de ce nu pot fi oamenii cu adevărat fericiți?
Oamenii sunt fericiţi atunci când iubesc. Când sunt copleşiţi de ură, cum ar putea fi fericiţi?
RăspundețiȘtergere:((
„Cu cât societatea tinde să creeze maselor un timp liber mai mare și mai profund, cu atât poezia existentă în fiecare individ cheamă cu necesitate propria sa exprimare.”
RăspundețiȘtergereNichita Stănescu, Nevoia de artă, II jos.
Ori noi suntem cu lațul în gât demult, sclavi moderni ai banului și confortului, ai consumului și dorinței de lene în gândire, în loc să ne eliberăm, tragem mai tare, ca strânsătura să ne de-a satisfacție masochistă, când obosim, adormim.
Mare a fost Nechita, mare postare ai facut si tu!
RăspundețiȘtergereMulțam Mihai, oricum multă lume supărată am întâlnit și în virtual, dar asta este viața!
RăspundețiȘtergereNichita Stănescu era unul dintre cei mai fericiți oameni din lume, pentru că vedea, pentru că scria, pentru că simțea, pentru că trăia și câte și mai câte pentru.
LEN nu prevede asa ceva
RăspundețiȘtergereavis
RăspundețiȘtergereNici Teorema lui Pitagora nu prevedea zborul spre Lună.
la tine a venit iarna cu zapada?
RăspundețiȘtergereaici este cod alb, suntem la vest!
RăspundețiȘtergeream vazut un documentar despre constructia catedralelor gotice. unitati de masura: cubitul si piciorul regal. cu ultimul catedrala a iesit mai inalta, dar instabila, cu risc de prabusire daca nu s-ar fi adaugat niste "bare de sprijin". se pare ca se cautau numere magice, care apar in biblie. dar unii voiau "mai inalt" si atunci au incalcat empirismul ....arhitecturii catedralelor. Mereu "acest mai ....mult, bine, frumos, etc, etc" si totusi atit de ...dezechilibrant.
RăspundețiȘtergereSunt sigur că ai auzit de „Citius, Altius, Fortius”, acum fiecare după cum interpretează. Nu toți suntem olimpici.
RăspundețiȘtergereÎnainte eram fericiţi formal, astăzi suntem nefericiţi formal. Pe stradă, în mulţime. Înainte trebuia să zâmbeşti, azi trebuie să strigi. Şi totuşi, nu ţi se pare că există o involuţie de la una la cealaltă?
RăspundețiȘtergereLotus, sunt sigur că formalismul ne ocupă mult din viață, înainte exista un soi de inconștiență a fericirii; aveam atât de mult timp liber!
RăspundețiȘtergere