luni, 16 ianuarie 2012

Edgar Allan Poe – Annabel Lee



De demult s-a-ntîmplat, de demult…
Era lângă-o mare cu ape-argintii,
O fecioară trăia, şi poate c-o ştiţi,
O fecioară, Annabel Lee ;
Şi trăia doar c-un gând – s-o iubesc mereu,
Şi trăia – să mă poată iubi.


Eu – un copil – şi ea un copil,
Lângă-o mare cu ape-argintii,
Ne iubeam ca un cântec mai presus de iubire
Ca un cântec – Annabel Lee ;
Şi priveau, pizmuind preacurata iubire,
Chiar serafii de sus, din tării.


Şi aşa s-a-ntâmplat că-ntr-o zi, demult,
Lângă marea cu ape-argintii
Un vânt de pustiu s-a iscat dintr-un nor,
îngheţând-o pe Annabel Lee ;
Măritele-i neamuri au dus-o departe.
Departe de mine, spre miazăzi,
Şi-au închis-o în mormântul de piatră,
Lângă-o mare cu ape-argintii.


Chiar serafii, nicicînd fericiţi ca noi,
Pizmuindu-ne priveau din tării -
Da, aşa s-a-ntîmplat (şi cu toţii o ştiu
Lângă marea cu ape-argintii)
Că-ntr-o noapte un vânt se-abătu, geros,
înghețând, ucigând pe Annabel Lee.


Dar iubirea ne-a fost mai presus de iubirea
Celor mai bătrâni decât noi, doi copii -
Celor mai înţelepţi decât noi, doi copii -
Şi nici îngerii de sus, din tării,
Nici demonii din funduri de-ocean
N-au să poată vreodată visul meu despărţi
De-al frumoasei Annabel Lee.


Şi, prin noapte, urcând, luna-mi pare un gând
Al fecioarei Annabel Lee;
Şi din ochii stelari eu văd ochii ei mari,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Şi în fluxu-nnoptat lîngă ea stau culcat,
Lângă draga, iubita, logodnica mea,
în mormântul din ţărmuri pustii,
Lângă ţărmuri cu valuri pustii.

(trad. Mihu Dragomir)
sursa copy-paste
http://www.dedragoste.com/1656-edgar-allan-poe-annabel-lee

4 comentarii:

  1. exista ceva asemanator in mitologia greaca? "tinjire" da, dar sacrificiu - parca nu. orfeu - greseste, asa ca n-o poate salva pe eurididce, ....

    romanii n-au tema asta, nu-i asa?

    shakespeare a introdus si el tema sacrificiului in romeo si julieta.

    ai exemple la petrarca sau dante? eu nu mai mi-aduc aminte.

    da, a avea trecutul viu in minte pare o modalitate de exersare a memoriei de lunga durata. pentru unii (cei mai anxiosi, mai tematori de moarte) conservarea memoriei taie elanul trairii viitorului. Conservarea memoriei ca modalitate de conservare a "celuilalt" - si mai ales ca modalitate de conservare a tineretii. Pentru ca, nu-i asa, astfel de sentimente sunt mai puternice daca apar in tinerete si sunt singulare.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ifigenia?

    La romani, asasinarea divină a lui Romulus? gladiatorii?

    „trecutul viu” m-a făcut să clipesc des! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. ce trist...
    versurile au o cadenta care fac tristetea nu stiu cum....frumoasa...

    RăspundețiȘtergere
  4. Este ultima poezie scrisă de Poe, este o aducerea aminte, este o întoarcere spre el-copil, este și un mare adevăr în poezia asta; se poate cerceta.
    Este o poezie cu o mare încărcătură emoținală, pandhora, este o poezie tristă, așa este!

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc