o inepuizabilă remușcare

Se străduia de dimineață să-și aducă aminte figura acelui tânăr, o figură comună fără nici o trăsătură originală și de aceea cred că ăsta era motivul nereținerii, nememorării. În fiecare dimineață, la aceeași oră, în intersecție, tânărul venea și el mergea mai departe înainte. De cinci ori pe săptămână. Chiar și atunci când a prins verde, ambalând motorul brusc,  în fața sa în a doua sau a treia mașină ce venea din sens contrar, în intersecție, era tânărul, același, sigur era același, dar de unde îl știa nu putea spune.


Acum se străduia să-și aducă aminte de unde îl știa sau nu cumva, acesta îl urmărea? Cu o noapte înainte visă că opri mașina și se dădu jos alergând în fața mașinii dinaintea lui, cea din sens contrar, amenințându-l pe cel care era la volan, un tânăr, tânărul adică. Se trezi cu o mare remușcare atunci.


Dacă toate acestea aveau poate vreun sens dimineața, cum se face că atunci când venea de la servici, în fața lui apărea, ca din neant, aceeași mașină în care se vedea foarte clar că șoferul era un tânăr, chiar tânărul adică. Claxonă într-una din zile atât de prelung, încât se auziră câinii de pe afară cum începeau să latre. Puțin mai târziu, avu o mică remușcare.


Acum termina și va pleca în câteva minute, dacă îl va întâlni, îl va urmări. Afară o ploaie de iarnă strălucea pe asfalt, lumina zilei pâlpâia. Își strânse lucrurile fără grabă și salută pe toată lumea, n-avea umbrelă, drumul până la mașină nu era lung. Afară se întunecase și luminile stradale pâlpâiau. Va vedea mai greu, dar dacă va vedea, va vedea ce are de făcut.


Urmă traseul obișnuit, după pasaj o luă pe scurtătura binecunoscută, se îngrămădi cu încă vreo trei mașini în spatele unei dube ce descărca marfă la o alimentara pe colț, minutele se scurgeau printre ștergătoare și el le numără pe toate, sigur că acum nu mai avea cum să-l întâlnească și mai avu o micuță remușcare. Când se urni mai regretă odată că a venit pe aici și nu a urmat bulevardul, acum se pregătea să intre în marea arteră din nou și nu se asigură deloc, nici el nu știe de ce, prea se gândea la altceva. Privi cu coada ochiului cum un bolid venea din stânga ca o barcă cu motor, când îl lovi parcă îl aruncă în apă, simți sângele în gură și mai privi o clipă înainte, în fața sa, cu luminile de avarii puse era o mașină cunoscută și mai ales în lumina farurilor celorlalte mașini oprite acum văzu figura tânărul, din profil, impasibilă la volan, înțelesese și avu cea mai mare remușcare din viața lui, în fața lui se afla Moartea, tânara Moarte, înțelese brusc asta, cât putea fi de deștept!


Nu muri, leșină numai și chiar dacă n-a purtat centură, izbitura nu a fost așa puternică pe cât s-ar fi închipuit că venea șlepul, s-a ales doar cu câteva coaste rupte, din cauza volanului. În spital uită de toate, îl durea și pieptul, imobilizarea îl chinuia și ceilalți pacienți din salon erau prea veseli parcă. Unul cu o mână ruptă, altul cu un picior, dar vizibil de dinamici față de el, care la fiecare expirație vorbea o limbă necunoscută. Noaptea dormea greu, pe spate, cu ochii larg deschiși număra crăpăturile din tavan vizibile în lumina de veghe gălbuie, o inepuizabilă remușcare îl cuprinse, tânărul acela sigur nici nu exista, sigur mintea îi juca o parodie, stresul acumulat era de vină.


Ar fi vrut să povestească cuiva a doua zi, dar poate n-ar mai fi ieșit din spital, l-ar fi transferat mai sus, la țaca. Se hotărî să uite și uită.


La o lună de la incident, într-o lene perpetuă dată de un concediu medical merituos, se gândi la pensie, cât mai avea până la pensie? nu mult, este bine să fii pensionar și să nu faci nimic, este bine. Pieptul nu-l mai durea, coastele puțin, confortul începea să se instaleze în trupul lui. Nu putea să mai conducă, trei luni îi suspendaseră carnetul, ha!, cică să dea examen din nou, la vârsta lui, ce poezie și fără nici o remușcare se gândi că își va vinde mașina. Acum va pleca să-și ia o bere, era vineri pe înserate, antibiotice nu mai lua și puțin frig îl va face să doarmă mai bine.


După un sfert de oră ajunse în intersecție, dincolo era alimentara, traversă prudent, căci deja înghețase pe jos. În mijlocul străzii, aproape de liniile de tramvai, privi cu coada ochiului în dreapta, de sub căciulă se iviră două lumini puternice, ca ale unui avion venit la aterizare, la volan se vedea clar figura tânărului, pe care acum și-l aminti clar, știa de unde-l cunoaște. Înainte de izbitură, gândul că Moartea a venit să-l ia, îi curmă orice durere; era tânăra Moarte, acum era mai deștept. Reușise să înțeleagă ceva foarte simplu, moartea este tânără, nu pentru că nu moare niciodată, ci pentru că din cauza asta nu poate îmbătrâni.