Bacnota de o rublă - Kurt Vonnegut - Barbă Albastră

http://www.okazii.ro/catalog/57163417/rusia-bancnota-1-rubla-1898.html

Trebuie să mărturisesc că voi lăsa duminica pradă unor schiţe sau nuvele celebre, scurte prezentări ale unor evenimente, extrase din cărţi sau reviste, tot ceea ce prin tăria mesajului transmis pe mine m-a doborât, tot ceea ce m-a ridicat din nou mult mai conștient de cele ce se întâmplă în jurul meu. O piedică uneori te oprește sau te face să cazi atunci când deasupra capului tău trecea o greutate sau, ceea ce bine se cunoaște; un șut în cur = un pas înainte. Astăzi capitolul 12 din  „Barbă Albastră” de Kurt Vonnegut.
↘

- 12 -

     Dan Gregory sau Gregorian după cum era cunoscut în lumea veche, a fost salvat din mîinile părinților săi cînd avea vreo cinci ani, de către soția unui artist grafic numit Beskudnikov, care era gravorul matrițelor pentru bonurile de tezaur imperiale și moneda de hîrtie. Femeia însă nu-l iubea. Copilul nu era decît un animal rîios rătăcind prin oraș, pe care ea nu mai putea să sufere să-l vadă maltratat de părinți. Așa că a procedat cu el cum procedase cu mai multe pisici și cîini vagabonzi, pe care îi adusese acasă - îl încredință servitorilor să-l spele și să-l crească.


     - Servitorii aveau aceleași sentimente pentru mine pe care le au și servitorii mei pentru tine, îmi spuse Gregory. Eu reprezentam pentru ei încă o treabă de îndeplinit, cum e de exemplu curățatul cenușii din sobe sau ștersul sticlelor de la lămpi cu gaz sau bătutul covoarelor.
     Mi-a spus apoi că a studiat îndeaproape cum se descurcau cîinii și pisicile și a făcut și el același lucru.


     - Animalele își petreceau o mulțime de timp în atelierul lui Beskudnikov, aflat în spatele casei. Ucenicii și calfele le mîngîiau și le dădeau ceva de mîncare, așa că m-am comportat și eu la fel. Eu însă am făcut unele lucruri pe care celelalte animale nu le puteau face. Am învățat toate limbile care se vorbeau în acea casă. Beskudnikov, în ceea ce-l privea, studiase în Anglia și Franța și-i plăcea să dea porunci ajutoarelor sale în una sau alta din aceste limbi, pe care el se aștepta ca toți servitorii să le înțeleagă. Foarte curînd m-am făcut util ca interpret, spunîndu-le întocmai ceea ce le spusese stăpînul lor. Pe de altă parte am învățat limbile polonă și rusă de la servitori.


     - Știai și armeana, am sugerat eu.
     - Ba nu, spuse el. Tot ce am învățat vreodată de la bețivii mei părinți a fost cum să rag ca un măgar sau să scot sunete nearticulate ca o maimuță - sau să mîrîi ca un lup.
     A mai spus că stăpînea de asemenea bine fiecare meșteșug practicat în atelier și, ca și mine, avea dibăcia de a prinde într-o schiță rapidă o înfățișare acceptabilă a aproape oricărei persoane sau oricărui lucru.


     - La vîrsta de zece ani am fost făcut ucenic, adăugă el. La cincisprezece, a apărut evident pentru toată lumea că eram un geniu. Însuși Beskudnikov se simți amenințat, așa că îmi dădu o sarcină pe care toată lumea o considera imposibilă. Avea să mă promoveze calfă numai după ce voi fi desenat cu mîna o bacnotă de o rublă pe față și pe spate, îndeajuns de bine pentru a-i păcăli pe negustorii cu cei mai ageri ochi din piață.
     Dan Gregory rînji spre mine.
     - Pedeapsa pentru falsificarea banilor în acele zile era spînzurătoarea publică în aceeași piață.
                                                   *
                                               *      *
     Tînărul Dan Gregory își dedică șase luni pentru a desena bacnota pe care atît el cît și ceilalți muncitori au fost de acord să o considere perfectă, Beskudnikov a apreciat însă sforțarea lui drept copilărească și a rupt bacnota în bucățele.
     Gregorian desenă atunci o alta, chiar mai bună, consacrîndu-și încă șase luni să o realizeze. Beskudnikov însă declară că e mai proastă decît prima și o azvârli în foc.
     Gregorian făcu atunci o bancnotă și mai bună, consacrîndu-și un an întreg. În tot acest timp, desigur, își îndeplinea îndatoririle sale obișnuite în atelier și în casă. Cînd, însă, și-a terminat a treia bacnotă falsificată, și-a pus-o în buzunar. I-a arătat în schimb lui Beskudnikov rubla autentică pe care o copiase.


    Așa după cum se așteptase, bătrînul rîse cînd i-a fost arătată. Dar mai înainte ca Beskudnikov să o poată rupe, tînărul Gregorian i-o smulse din mînă și fugi în piață cu bacnota. Cumpără o cutie o cutie de țigări cu foi, cu rubla originală, spunînd tutungiului că bacnota era absolut autentică, deoarece venea de la Beskudnikov, gravorul matrițelor pentru monede de hîrtie imperială.


     Beskudnikov a rămas îngrozit cînd ucenicul său s-a întors aducîndu-i țigările. De fapt, nu intenționase niciodată ca băiatul să folosească în piață, bacnota copiată. Pomenise folosirea bacnotei ca mijloc de apreciere a reușitei perfecte. Faptul că i-au ieșit ochii din orbite, i-a asudat fruntea și a început să gîfîie dovedeau că era un om cinstit, căruia judecata, însă, îi era întunecată de gelozie. Fiindcă strălucitul său ucenic fusese cel care îi înmînase rubla, deși aceasta era propria sa creație, lui Beskudnikov i s-a părut că vede o bacnotă falsă.


     Ce putea face acum bătrînul ? Tutungiul avea să observe că bacnota era falsă, și știa de unde o primise. Ce avea să urmeze ? Legea era lege. Gravorul imperial și ucenicul său aveau să fie spînzurați, alături unul de altul, în piața publică.
     - Spre marele său merit, îmi spuse Gregory, omul se hotărî să recupereze, personal, ceea ce considera o bucată de hîrtie funestă. Mi-a cerut rubla care îmi servise de model. Desigur că i-am dat-o pe a mea, perfect falsificată.

                                                   *
                                               *      *

     Beskudnikov i-a inventat tutungiului o poveste absurdă conform căreia rubla cu care ucenicul său cumpărase țigările de foi avea pentru el o mare valoare sentimentală. Tutungiul acceptă indiferent de explicația și îi restitui rubla autentică, în schimbul celei false.
     Bătrînul se întoarse în atelier strălucind de bucurie. După ce intră, însă, înăuntru îi făgădui lui Gregorian o bătaie soră cu moartea. Pînă atunci Gregorian își primise supus bătăile, așa după cum e dator orice ucenic.
     De data acesta însă băiatul fugi la o oarecare depărtare de maestru și se întoarse spre el rîzîndu-i în față.


     - Cum de îndrăznești să rîzi într-un astfel de moment ? îi strigă Beskudnikov.
     - Îndrăznesc să rîd de dumneata și voi rîde cît voi trăi, i-a răspuns ucenicul. Apoi i-a povestit ce a făcut cu rubla falsificată și cu cea autentică.
     - Nu mai ai ce să mă înveți. Te-am întrecut cu mult, îi spuse. Sînt atît de genial încît l-am păcălit și pe gravorul bacnotelor imperiale făcîndu-l să pună în circulație o rublă falsă pe piață. Ultimele mele cuvinte pe acest Pămînt vor fi o mărtusire pe care ți-o voi face, dacă s-ar întîmpla să ne aflăm alături unul de altul cu ștreangul de gît, piața publică. Voi spune:
     - La urma urmei dumneata ai avut dreptate. Nu m-am dovedit chiar atît de talentat pe cît am socotit că sînt. Adio lume crudă, adio!
↗

Kurt Vonnegut, Barbă Albastră, ed. Cartea Românească, 1991, pag.108-112