Ostrov - o altă prezentare

La mulți ani! Ana Ayana

http://imageshack.us/photo/my-images/260/ostrov.jpg

     Filmul Ostrov ascunde o mare dramă, creația lui Pavel Lungin din 2006 a fost descrisă de foarte mulți ca o propagandă creștin-ortodoxă, -trebuie să vă mărturisesc că pe site-ul creștin-ortodox punct ro, filmul se afla acolo.


≪ Într-o conferință ținută în ianuarie 2007, Patriarhul Alexei II al Rusiei numește filmul Ostrov exemplu viu al unui efort de abordare creștină a culturii. Anumite părți din film au fost inspirate din scrierea "Viața Sfântului Teofil, cel Nebun pentru Hristos". Potrivit unui comentariu al Părintelui Rafail Noica, după realizarea filmului, actorul care a jucat personajul numit "Iov" a intrat în mănăstire.≫
http://www.crestinortodox.ro/diverse/ostrov-123600.html

     Și totuși, mie filmul mi-a arătat mândria umană, mai ales cea masculină, în film apar caractere mândre, cerbicia lor mă duce la gândul că însăși viața de călugăr are ceva mândru în ea, -să părăsești viața socială, societatea și să te retragi în singurătate nu se poate face fără desconsiderarea primeia. Întrebarea: unde dai piept cu răul, în mijlocul oamenilor, sau în pustiu? ar trebui, prin răspunsul ei, să părăsească zona divină și să se întoarcă la definiția răului social, ori fără oameni nu mai există nici cele create sau inventate de ei.


     În film, un șlep cu cărbuni, încearcă să treacă liniile germane și să aprovizioneze unul din multele orașe aflate sub asediu în 1943, în timpul celui de-al doilea Război Mondial. O vedetă rapidă acostează șlepul, cei doi ruși, căpitanul și fochistul, se ascund în imensele grămezi de cărbuni de pe punte. Când este găsit fochistul, datorită tusei sale cronice, - tuse ce o va avea toată viața, acesta în urma loviturilor primite de către soldații germani îl deconspiră și pe căpitan. Căpitanul Tihonov este mândru, nu-i pasă de amenințările germanilor și uitându-se la fochistul Anatoli care abia se mai ține în picioare, prins de-o isterie ce-i anunța moartea, îl scuipă. Ofițerul german ar fi vrut să-i omoare soldații săi pe ruși imediat, cu niște scurte rafale de mitralieră, dar nu poate da ordinul, căci fochistul Anatoli se târâie prin fața lui și ținându-l de cizme, trăgându-l de manta, îl imploră să-i cruțe viața. Ofițerul german devine și mai mândru așa; lasă cartușul pe țeava pistolului său și luând încărcătorul, îl silește pe fochist să-și omoare ofițerul. Fochistul Anatoli este mai îngrozit chiar și decât ofițerul Tihonov și, în mișcările sale dezordonate, cu pistolul în mână, trage. Tihonov cade peste bord în apa rece și repede a fluviului, nemții se retrag pe vedeta lor fluvială lăsând pe șlep calupuri de dinamită ce vor exploda în câteva minute, iar Anatoli rămas singur, uitat de toți, se urcă pe piramidele de cărbune negru și țipă la nemți că nu l-au înfrânt. În timpul ce se manifesta mândria asta renăscută are loc explozia: bum, buuum și așa începe de fapt filmul.

http://imageshack.us/photo/my-images/34/49095867.jpg/

Călugării unei mânăstiri aflate pe marginea fluviului, mai precis pe o insulă din apropierea malului, îl găsesc pe Anatoli și au grijă de el. Peste 33 de ani, mai precis în 1976 îl găsim pe Anatoli din nou fochist, din nou pe cărbuni, din nou cu tusea lui, luptând împotriva frigului cu ceaiul din plante, ascunzându-se de lume, în centrala termică a acestei abații ortodoxe pierdută în vecinătatea unui fluviu imens. Cine ar crede că în aceste locuri, oamenii mândri au dispărut se înșeală, și filmul dă drumul unei întregi intrigi locale, monahale, prin care caracterele, fie ele masculine, fie ele feminine își arată toată fața umană, toată dorința unui suflet de-aș purta trupul mândru. Nu putem ști încă dacă spiritul omului este mândru, în absența trupului, sau, dacă trupul îl face așa. Eroi ai războaielor ce-au împânzit planeta, ajunși acasă lipsiți de părți din trup, lipsiți de vlagă și vioiciune, bolnavi sau rătăciți, au încetat să mai declame și să ridice vitejiile lor deasupra celor mitice, sau divine.


Filmul Ostrov nu este un film creștin, nici mistic, cele creștine fac aparența, la fel ca în viața noastră de zi cu zi, la fel cu mersul la biserică, sau la cimitir. Filmul Ostrov este un film al căutării unei demnități umane, un film de ieșire.