Căutări

Căutarea a început în fața unui orizont luminos, pe care din când în când faruri îl întretăiau, ca peste ciobitura ivită alte lumini paralele cu orizontul să o treacă în spate, în așteptare.


Într-un balans dat de-o lumină crepusculară, a început jocul, căutarea. Oamenii copii au prezis în jocul lor copilăresc, ce mai târziu îl vor juca în vara vieții lor, că sensul căutării va fi același, fuga de singurătate. În absența singurătății, omul vizualizează cel mai bine viața, un torent de lumină nu-l lasă să cadă în întuneric, umanitatea care apare, un orizont ce sprijină chiar și biserica. De fapt nu este o condiție a jocului, jocul acesta numit căutarea se poate juca și singur, atunci te cauți pe tine însuți, de fapt această fază a jocului este cea mai grea. Este grea pentru că scria și pe frontonul templului, „cunoaște-te pe tine însuți” și tocmai acolo oamenii copii s-au mai jucat odată „de-a v-ați ascunselea” în privirea ageră a Zeului, dar au uitat repede pentru că a trecut mult timp de atunci. În lipsa acestei amintiri unii caută tot timpul, iar cei care își mai amintesc, câștigă timp, timp pentru a trăi.