Transvazare

Muzeul de Artă Cicladică, Athina (Atena)

Pentru că a trecut destul timp de atunci, timp în care gândul nu s-a relaxat, pot să-mi amintesc cu precizie că întâlnirea ar fi putut avea loc, pentru că am bântuit destul de mult prin acel orășel. Și această prelungire a vizitei se datora numai faptului că drumul ce ar fi evitat orașul, ca un fel de centură, scurtează foarte mult, dar neștiind asta ne-am avântat prin orășel, printr-o piață îngustă, cu multă lume. Dar Castelul se afla în partea cealaltă a orașului, așa că dintr-o dată, călătoria s-a transformat într-o rătăcire. Atunci când te rătăcești începi să te grăbești, și îți cam pierzi simțul de orientare. În grabă am trecut pe lângă Castel și-am ieșit afară din orășel, ne-am întors, am mai pierdut vremea și l-am găsit.


Pe partea cealaltă, într-o totală neștiință despre cele ce se întâmplau în față, pentru că în fața drumului era orășelul, altcineva încerca să ajungă la timp, înainte de căderea serii și dacă ar fi ajuns poate că stabilea coincidența.


La câteva zile după ce ne-am întors am aflat de cele ce se puteau întâmpla, coincidența unei întâlniri a cărei probabilitate fiind așa de mică și-ar fi pierdut însemnătatea, nici nu ar fi meritat a fi calculată. De atunci am încetat să mai cred în probabilități și mai degrabă să cred în hazard, care este în fond tot o probabilitate, dar este aceea care nu merită a fi calculată.


În imagine, o figură cicladică, apropiată de mărimea medie umană, cu o vechime multimilenară, pe care privind-o atât de intens, încât am luat toate aceste milenii de civilizație și le-am transvazat într-un gol, acolo au luat foc și-au dispărut. Mi-a mai rămas doar inerția că ceva s-a schimbat, de fapt nu se schimbase nimic, era doar perpetuarea.