Când Astrid m-a privit avea numai 7 luni, în răstimp toate privirile ei s-au conturat, s-au maturizat, au depășit bariera necunoscutului, devenind adevărate priviri de câine sau mai bine scris de cățea. Dar de fiecare dată surprind umanul din privire, sau ceea ce cred eu că ar fi uman; dincolo de animal este umanul, așa cum dincolo de uman este animalul.
Ar trebui să fie o graniță, și privirea unui om să nu fie niciodată privirea unui animal, sau să descalificăm prin asta animalul și să nu-l umanizăm deloc. Toată problema vine de la om și nu de la animal, pentru că dacă omul nu s-ar comporta în anumite ocazii ca un animal, n-aș scrie că și animalul ar putea avea ocazii să se comporte ca un om, mi se pare firesc în cazul acesta ca reciproca să fie valabilă.
Până vă mai gândiți, mai admirați o dată privirea unei cățele pe nume Astrid, pe vremea când avea numai 7 luni. Zgarda roșie face toții banii în această fotografie, ochii capătă contrast, dar acum zgarda n-o mai are pentru că i-a ros-o fratele ei Brian, așa cum și ea i-a ros zgarda lui. Toate acestea pentru a fi liberi!
Frumos!
RăspundețiȘtergerePrivirea îi e înţeleaptă şi tristă.
:)
Este tristă pentru că noi o umanizăm, nu ar fi avut de ce, numai dacă nu cumva i-a trecut prin minte ceva elaborat despre marile călătorii, ceva de demult și de departe! :)
RăspundețiȘtergeredin pacate faci abstractie de modul de organizare si functionare a elementului biologic. uiti evolutia...
RăspundețiȘtergereperiodic te intorci la "pazitorii" tai patrupezi.
apoi nu stiu de ce te crezi asa de "perisabil in ritm rapid" - ai timp sa studiezi...etc, etc...eu voi fi murit ...
am mai trecut azi pe la tine ca sa o privesc...si pare ca si ea ma priveste pe mine :)
RăspundețiȘtergeredraga de ea >:D<
Anonim
RăspundețiȘtergereFac abstracție de multe, mă înconjor de ceea ce cred că-mi folosește -strâng surcele pentru iarnă.
pandhora
RăspundețiȘtergeresigur te privește, așa ar trebui să privim și noi: calmi, fără probleme, austeri în gândire, siderați. Ar mai fi de înșirat, dar ar fi bine dacă ne-am detașa, așa ca un câine :)
cum poti fi calm si siderat in acelasi timp? cum poti fi trist si detasat in acelasi timp?
RăspundețiȘtergerecontrariu si contradictoriu...
seamana cu combinatia galben-albastru a lui kandinsky - centripet-centrifug, acaparare-revarsare?
dupa mine trist inseamna atasat, iar calm inseamna seren, etc, etc
mi se trage de la platon - maxim- neutru si minim
Anonim
RăspundețiȘtergereAi pomenit de evoluție, uitând involuția!
Am trecut repede în progres, ce găsim acolo? agitație, creșteri de temperatură, brownian_cât_China: întrebări de spre progres!
Ceea ce poate nimeni nu-și mai pune întrebarea, din cauza uitării -bineînțeles, este cea referitoare la filosofia câinelui!
Cinic, cinism, au rădăcină în cyo, care în greacă înseamnă câine!
Deja cred că am scris cam mult.
:)
RăspundețiȘtergereSigur, tristeţea e o emoţie şi tindem să negăm prezenţa emoţiilor la animale, deşi este evident că au şi ele astfel de dispoziţii şi stări.
De acord că am "tradus" privirea căţelei după modelul de interpretare specific uman şi poate că e o greşeală.
Însă cred că poate avea acel sentiment de abandon pornit din ataşamentul faţă de stăpân (cum a remarcat şi Anonimul) şi care s-ar putea eticheta drept echivalentul tristeţii umane.
Zic şi eu...
:)