Feribot

Feribot vs. avion

Dintre toate plecările din lume, dintre toate aşteptările; cele ce ţin de feriboturi îmi par cele mai frumoase, poate din cauza locului deschis, fără săli de aşteptare ce înghit răbdarea aşteptării sau nebunia plecării, poate pentru culoarea albastră care cuprinde vasul, portul, cerul.


Am privit ore în şir, cuprins de emoţia andocării, precizia cu care feribotul se întoarce şi parchează cu spatele. Am stat deoparte, căci n-am călătorit, eram ţinut pe uscat din cauza unui program ce nu ţinea de insule, dar le vin şi lor rândul la vizitat.


Poate că fumul din zare, ce semnaliza apropierea, aducea ceva din orizontul zigurat de insule şi dintr-o dată parcă se ivea un triunghi cu o traiectorie sinuoasă prin care apărea feribotul, ceva imens şi viu colorat, ceva vesel. Aşteptam să sune, să aud intrarea în port, dar nu toate sună, nu ştiu de ce. Atunci când sună, îmi aduc aminte de un elefant care prin trompa sa emite acel faceţi loc că vin! Aşa şi pentru aceste plutitoare elefantine, le trebuie loc pentru a se întoarce, pentru a se defăşura.

Feriboturi în portul Rafina

Sigur că pentru cei obişnuiţi cu astfel de momente marine, cele scrise de mine par exagerate poate, dar acum retrospectiv amintindu-mi de acele clipe pot să declasific gara ca loc al plecărilor diurne în favoarea portului. Cred că gara va rămâne locul preferat al plecărilor nocturne, a timpului de noapte în care trenul aleargă în întuneric. În schimb ziua, priveliştea pestriţă oferită de-un port este minunată şi nu are apăsarea stresului din gări sau aeroporturi, aici ai senzaţia că lumea nu se grăbeşte, că înghesuiala se datorează doar existenţei feribotului, căci odată cu plecarea sa, docul rămâne pustiu şi descărcat.

Plecarea spre insulele cicladice din portul Rafina

Am ales să fac plimbarea prin porturi doar din dorinţa de-a le vedea, un alt fel de existenţă, m-am interesat de preţuri, de clase, de ore de plecare, de rute, toate acestea de-a fi pregătit în vederea plecării, de a încerca plecarea. Dacă plecarea nu a venit, asta nu este vina ei, omul smulge deseori realităţii amprenta imaginară a unui eveniment, apoi în aceasta îşi decantează visul, îşi vede visul, în larg cum face cu mâna ţărmului, cum şoseaua costieră este năpădită de maşini în mişcare, cum colina din spatele portului se face tot mai mică, cum continentul lăsat, pare acum o insulă, apoi dispare.

Plecarea spre insula Egina, apropiată de Pireas - Pireu

N-am putut să măsor gradul de fericire al acelora care pleacă cu al acelor ce coboară de pe feribot, dacă se poate descrie plecarea ca fiind mai puternică -emoţional, decât sosirea, discuţia se referă la insule şi de aceea insula cred că ar fi datoare de-un răspuns, dar insulele nu vorbesc, ele au devenit refugiul celor care rătăciţi, alungaţi de furtuni, ajungând pe ele au putut fi foarte fericiţi prin asta. Astăzi, insulele au un caracter turistic, de aceea există feriboturile, de aceea lumea, în majoritatea ei călătoare este în vacanţă. De aceea amintirea acestor minunate plutitoare îmi aminteşte de vacanţă.

O navă de croazieră din portul Pireas - Pireu