Se afișează postările cu eticheta feribot. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta feribot. Afișați toate postările

marți, 4 martie 2014

Peisaj marin grec


În tot acest peisaj, (în care) vântul, barca, marea, mașinile, sunt prezente cu o neobișnuită dinamică.
Pe țărm, niște pescari privesc liniștiți marea. Există o agitație care trece neobservată sau care este obișnuită. Așa devin toate obișnuite, pentru că există. În schimb, imaginea nu este deloc monotonă și plictisitoare, suntem în așteptarea Marelui Feribot.

vineri, 6 ianuarie 2012

Despre un unghi de vedere

Omul n-are nimic fățiș,
când nu se vede pe furiș!


În spate, un feribot pleacă spre Malta, va străbate scurt sudul Mării Ionice, apoi se va avânta în Mediterana. Călătoria va fi unică, ușoară și sigură. Suntem la Preveza, în Grecia.


Pe feribot s-a îmbarcat și o doamnă frumoasă, ea nu apare în fotografie, apare în schimb altundeva.
Pe parcursul călătoriei, această doamnă va scrie două versuri, pe care le va dărui primului bărbat întâlnit la debarcarea în orașul Cavalerilor. Acel bărbat a luat foaia de hârtie, s-a uitat la ea, n-a înțeles nimic, pentru că scrisul îi arăta cuvintele neînțelese și privi doar în urma celei ce i-a dăruit hârtia. O va pune împăturită cu grijă, în portmoneu.


Bărbatul privi ceasul și ora îl grăbi spre aeroport, în taxi se petrecu un lucru nu tocmai rar, nu mai avea bani să plătească călătoria, cineva îi furase banii sau nu, dar hârtia frumos împăturită rămase. O scoase curios și șoferul i-o smulse din mână de parcă ar fi fost un CEC în alb, citi, înțelese și clipi lung, apoi mângâie cu cele trei degete lungi suprafața poroasă. Șoferul visa în timp ce omul își luă doar haina și-o geantă, și zbură spre intrarea principală a aeroportului.


În plicul cu care trimitea bani acasă, șoferul puse și hârtia, dar scrisul îl dădu de gol și nevasta lui a bănuit prin asta că avea  o iubită secretă, acolo, departe. La telefon, șoferul explică pe-ndelete întâmplarea, nu putem ști cât a fost crezut.


Dincolo, o femeie privea uimită scrisul ce arăta cele două versuri, n-o interesa nici măcar rima; scrisul, curbele, felul în care literele deveneau fonte, acele împletituri ale panglicii ce împodobesc minunatele cutii de cadouri, sau florile. „ Trebuie că este o femeie foarte frumoasă ! ” își zise nevasta șoferului de peste mări și țări. Puțin mai târziu ascunse hârtia, dar nu o mai împături, ci doar o strecură între sumedenia de acte din sertarul scrinului.


Mult mai târziu fiica ei, căutând o serie de acte, dădu peste această hârtie, o citi și fu uimită de minunatul scris; „ Ce frumos scria mama mea ! ”, versurile în schimb îi păreau cam grele, de aceea lăsă hârtia la locul ei. Găsi actele ce-i trebuiau, vându casa, așa cum rămăsese de la mama ei și plecă prin țări albastre.


Cei care veniseră, o familie tânără, au încercat să păstreze multe din lucruri, dar unele se dovediră a fi prea vechi; mobilă mâncată de carii, tapiserii roase de molii, scaune tapițate și uzate, scrinul în schimb a rămas, în sertarul lui, prin sumedenia de hârtii, găsiră minunata hârtie, sau hârtia i-a găsit pe ei. Neștiind cum să o păstreze mai bine, au pus-o într-un tablou, în cel de nuntă, între ei stătea hârtia cu cele două versuri. Toată lumea care venea pe la ei, mai ales în primii ani, lăuda tabloul, dar lăuda și poezia, doamna era mult mai stimată pentru scrisul și mai ales pentru versurile, cam năucitoare, pe care le scrisese. Și doamna din tablou nu zicea nimic.


Într-una din zile, învățătoarea copilului veni să vadă locul unde-și face temele, acasă la el. Din hol văzu tabloul și când se apropie se-ntoarse puțin speriată spre cei doi din tablou; ” Aceste versuri cine le-a scris? ” Femeia ciripi repede ceva, neînțeles, la fel ca versurile, iar bărbatul ridică din umeri. Brusc pe învățătoare nu o mai interesă copilul, sau camera lui, se așeză repede pe fotoliul aflat lângă scrin, care era sub tablou și invită pe cele două gazde să facă la fel.


„Există un poem în lume, un mare poem din care lipsesc două versuri, a fost scris acum cincizeci de ani. Grafia și felul hârtiei pe care o aveți s-ar putea să ne conducă la ceea ce s-ar putea numi, redescoperirea Atlantidei poetice.


Astfel s-a descoperit că nu poetul X a scris Marele Poem, ci iubita lui, cea care a plecat fără să lase vreo urmă, este adevărat că opera poetului X rămâne fără piesa cea mai importantă, totuși asta nu înseamnă că  faima sa a răsuflat. În schimb Marele Poem și-a recăpătat și autorul și versurile din mijlocul său, acum arată ca o statuie, plin de energie și farmec.

marți, 13 septembrie 2011

Feribot

Feribot vs. avion
Dintre toate plecările din lume, dintre toate aşteptările; cele ce ţin de feriboturi îmi par cele mai frumoase, poate din cauza locului deschis, fără săli de aşteptare ce înghit răbdarea aşteptării sau nebunia plecării, poate pentru culoarea albastră care cuprinde vasul, portul, cerul.


Am privit ore în şir, cuprins de emoţia andocării, precizia cu care feribotul se întoarce şi parchează cu spatele. Am stat deoparte, căci n-am călătorit, eram ţinut pe uscat din cauza unui program ce nu ţinea de insule, dar le vin şi lor rândul la vizitat.


Poate că fumul din zare, ce semnaliza apropierea, aducea ceva din orizontul zigurat de insule şi dintr-o dată parcă se ivea un triunghi cu o traiectorie sinuoasă prin care apărea feribotul, ceva imens şi viu colorat, ceva vesel. Aşteptam să sune, să aud intrarea în port, dar nu toate sună, nu ştiu de ce. Atunci când sună, îmi aduc aminte de un elefant care prin trompa sa emite acel faceţi loc că vin! Aşa şi pentru aceste plutitoare elefantine, le trebuie loc pentru a se întoarce, pentru a se defăşura.


Feriboturi în portul Rafina
Sigur că pentru cei obişnuiţi cu astfel de momente marine, cele scrise de mine par exagerate poate, dar acum retrospectiv amintindu-mi de acele clipe pot să declasific gara ca loc al plecărilor diurne în favoarea portului. Cred că gara va rămâne locul preferat al plecărilor nocturne, a timpului de noapte în care trenul aleargă în întuneric. În schimb ziua, priveliştea pestriţă oferită de-un port este minunată şi nu are apăsarea stresului din gări sau aeroporturi, aici ai senzaţia că lumea nu se grăbeşte, că înghesuiala se datorează doar existenţei feribotului, căci odată cu plecarea sa, docul rămâne pustiu şi descărcat.
Plecarea spre insulele cicladice din portul Rafina


Am ales să fac plimbarea prin porturi doar din dorinţa de-a le vedea, un alt fel de existenţă, m-am interesat de preţuri, de clase, de ore de plecare, de rute, toate acestea de-a fi pregătit în vederea plecării, de a încerca plecarea. Dacă plecarea nu a venit, asta nu este vina ei, omul smulge deseori realităţii amprenta imaginară a unui eveniment, apoi în aceasta îşi decantează visul, îşi vede visul, în larg cum face cu mâna ţărmului, cum şoseaua costieră este năpădită de maşini în mişcare, cum colina din spatele portului se face tot mai mică, cum continentul lăsat, pare acum o insulă, apoi dispare.
Plecarea spre insula Egina, apropiată de Pireas - Pireu
N-am putut să măsor gradul de fericire al acelora care pleacă cu al acelor ce coboară de pe feribot, dacă se poate descrie plecarea ca fiind mai puternică -emoţional, decât sosirea, discuţia se referă la insule şi de aceea insula cred că ar fi datoare de-un răspuns, dar insulele nu vorbesc, ele au devenit refugiul celor care rătăciţi, alungaţi de furtuni, ajungând pe ele au putut fi foarte fericiţi prin asta. Astăzi, insulele au un caracter turistic, de aceea există feriboturile, de aceea lumea, în majoritatea ei călătoare este în vacanţă. De aceea amintirea acestor minunate plutitoare îmi aminteşte de vacanţă.


O navă de croazieră din portul Pireas - Pireu