Ochi pe scut sau scut cu ochi

Eroul poartă scutul pentru a se apăra, în jurul său vrăjmaşul nu conteneşte cu ameninţările, de aceea pentru a-l speria, hipnotiza chiar, scutul trebuie să poarte pecetea virtuală a furiei, a groazei, a celei mai puternice sperieturi pe care o poate provoca apariţia sa pe câmpul de luptă.


În cazul de faţă, eroul nu are medusa pe scut, are un ochi din profil; este chiar ochiul eroului sau chiar ochiul zeului ce ocroteşte eroul? nu putem şti! Dar ochiul de pe acest vas ce purta vinul la ospeţe, poartă mai degrabă o blândeţe, o formă de înţelepciune ce provine bineînţeles din creaţia artistului, din filosofia perioadei, o perioadă de aur.


Nu m-am îndoit nici o clipă şi nu pot să cred că acest ochi nu vede ceva; de fapt pleonasmul se naşte încă din grija pe care o poartă faţă de erou, la fel ca scutul de pe care veghează. Pentru a ocoli repetiţia: scut ce apără, ochi de pe scut ce veghează, putem scrie că ochiul este viu, este acum ochiul eroului, are aceaşi latitudine, este şi fiinţează pe scut; dacă mitul antic grec este de obicei atemporal, aici întâlnim fiinţa ce-şi naşte locul prezent, fel de ubicuitate. Astfel în acest fel găsim în prezent oameni îndrăgostiţi de autoturismele lor, de celulare, de tot felul de lucruri intime, stigmatizate personal, fie chiar şi un tatuaj.


Ochiul de pe scut ne arată o altă viziune, drept că folosită în tot felul de magii sau reprezentări masonice, preluate de scriitorii şi jurnaliştii de senzaţii ca fiind semne distinctive, ireparabile ale personalităţii unor persoane; a vedea nu este tot una cu a şti.

Trebuie să ai încântarea timpului petrecut în mijlocul vaselor de toate volumele, în toate stilurile, timp în care rătăcirea în legende, în cele întâmplate sau doar amintite, figurate ca realitate, să destăinui mai târziu că ceva în tine a vibrat. Una dintre colecţiile cele mai importante ale umanităţii se află la etajul I al Muzeului de Arheologie şi Istorie Naţională din Athina (Atena), şi este păcat că majoritatea turiştilor, obosiţi de istoria de cel puţin 3000 de ani de la parter, evită sau cel puţin în grabă trec şi nu văd aceste minunăţii plastice în care artisticul este ceva comun cu însăşi obiceiul de-a păstra vinul, uleiul, laptele, ceva atât de comun.


P.S.
Pentru cei doritori, explicaţia muzeului: