Bufniţa

Dacă omul n-ar fi înălţat fruntea, privind spre cer; n-ar fi văzut păsările.
Zborul celor lipsite de braţe i-a trezit dorinţa de călătorie: oamenii călătoresc cu picioarele, schimbul cu zborul, schimbul rezervat mâinilor, celor ce vor face mai târziu zborul, prin tehnică.
Dorinţa de zbor este rezervată celor ce sunt înţelepţi şi refuzată celor neînţelegători, încăpăţânaţi, pătimaşi, lipsiţi de răbdare. Este în fapt mitul lui Dedal şi Icar, a celui ce părinte fiind, stabileşte strict coordonatele zborului, nu mai sus de nori, nu aproape de valuri şi fiul; doritor şi neîmblânzit din fire ce mai târziu ridicându-se în preaînaltul cerului se prăbuşeşte cu aripile dezlipite, dezlânate din cauza cerii topite de razele soarelui, ceară ce lega toate elementele aripii.

Dintre toate zburătoarele, bufniţa, a fost aleasă de anticii greci ca fiind pasărea ce simbolizează înţelepciunea. Fiinţă nocturnă, cu ochi ce-i stabilesc bine coordonatele, bufniţa a fost aleasă de zeiţa Athina (Atena) ca fiind mijlocul prin care poate comunica noaptea cu mintea celor care, aleşi de ea, au nevoie de ea.


Piesă rară, într-o mărime considerabilă, bufniţa ce ne întâmpină la intrarea în Muzeul de la Acropole (Noul Muzeu), are copia mai sus. Ochii ce par goi, privesc într-un unghi ce-l acoperă şi pe cel ce stă jos şi pe cel ce stă în picioare, de sus până jos am spune noi.

Dacă poziţia bine definită pe monedă ar nuanţa înţelepciunea de a fi cheltuită aşa cum ar trebui, prin asta banul şi-ar pierde din valoare, moneda ar rămâne în palma celui ce o priveşte. Dar simbolul nu mai are puterea din trecut, nu mai reprezintă nici măcar vreo legătură cu divinul, în cazul acesta, şi nu numai, simbolul dispare. Dacă dispare umbra atunci, ori dispare obiectul din faţa luminii sau lumina însăşi; la alegere.

De aceea poate, simbolul vinului ars Metaxa, are două bufniţe; înţelepciunea de-a bea cu măsură, sună a pleonasm desigur, căci odată fiind înţelept, având bufniţa în braţe nu mai trebuie să o priveşti pe cea din afară pentru a realiza cine eşti şi unde te afli.

Într-un periplu ce a cuprins Athina (Atena), ca metropolă, ca şi cultură, am prins o carte minunată a doamnei Marisa de Castro, născută în capitala Greciei, grecoaică prin origine, care s-a aplecat cu entuziasm în a explica simbolurile şi legăturile pe care acestea le au între zei şi oameni. Am realizat că turiştii ce cotropesc la figurat Grecia, împrumută pe termen nelimitat înţelepciunea locului, pe când ei, locuitorii acestui minunat loc şi-o pierd la fel, treptat. Dar aşa cum Herodot scria: "asta-i altă poveste", eu voi încerca să mă explic în următoarele postări.