 |
| Fecioara - statuie în portul Rafina, în aproprierea Athinei, Atenei |
Slăbiciunea bărbatului pentru femeie este preacunoscută, Şerban Tomşa preia o temă cunoscută, cântată de-o privighetoare se pare, într-un ritm cunoscut ca fiind nocturn, împrumutat de la Edith.
Felul străin în care observăm vedetele, ca prelungire a unei publicităţii marcate de un consumerism capitalist -şi nu sunt original deloc aici, nu ne dă valoarea în care fecioara pedepseşte nemulţumirea femeii fără astâmpăr.
Fecioara este Artemis, braţul ei este săgeata, aceeaşi ce l-a ucis pe Orion, nimic după aceea nu v-a descumpăni ambiţia de-a demonstra faptul că fecioarele sunt inteligente.
Rămân să înclin că fecioarele sunt cele mai inteligente reprezentante ale sexului feminin, de aici felul în care fiecare interpretează liber spusele scrise de mine nu mai contează, pot scrie mai multe despre acel fel de inteligenţă, dar sigur nu interesează pe nimeni.
în acelaşi timp, eu zic că sexualitatea este unul din cele mai frumoase daruri şi una din cele mai înalte valori ale umanităţii... :)
RăspundețiȘtergereaşa este, dar în timp ar trebui să-i deştepte pe cei ce-au început viaţa sexuală, nu să-i prostească :)
RăspundețiȘtergereScorchfield,
RăspundețiȘtergere:)
fiind eu şi sub influenţa comentariului pe care l-ai postat la Şerban Tomşa, dă-mi voie să-ţi spun că cel mai mare curaj al unei femei e acela de a aduce pe lume un copil. (Vorbesc de femeile conştiente!)
Nu în iubire, nu în profesie, nu în a rezista "asalturilor" masculine sau, dimpotrivă, în ale da curs - constă curajul femeii. Nici măcar în efortul de a păstra o familie unită.
A curs multă cerneală de-a lungul timpului pe tema maternităţii. Dar puţini au surprins fenomenul, aşa cum îl percepe o femeie.
Maternitatea îi afectează trupul, sufletul, întreaga existenţă. Şi o face pentru totdeauna. Ea ştie că odată ce a pornit pe acest drum nu mai există cale de întoarcere.
Dacă te gândeşti puţin, o sarcină este ca o boală. Timp de 9 luni, femeia poartă în ea un fel de parazit. Corpul se transformă, fiziologia se schimbă, temerile şi îndoielile sunt inevitabile. Şi femeia trebuie să le depăşească pe toate cu propriile puteri.
La rândul ei, naşterea este un eveniment care implică un risc şi o mare suferinţă.
O să-mi spui, poate, că aducerea pe lume a unui copil e un dar minunat şi că oferă trăiri unice în frumuseţea şi complexitatea lor. N-am să te contrazic. Dar aceste emoţii pozitive sunt plătite şi răs-plătite cu nopţile de veghe, cu eforturile pe care le face, cu grijile şi spaimele pe care femeia le are pentru viaţa şi bunăstarea puiului ei.
Lăsând deoparte idealismul şi poetizarea, odată cu alegerea maternităţii, femeia se îndatorează ca şi cum ar face un împrumut pe viaţă la banca speciei.
La aspectul matern la care te referi este clar că ai dreptate, mai ales că eu nu sunt în drept pentru a te contrazice, pot doar să subliniez că multe femei care nu au avut o viaţă personală au demonstrat că o femeie poate fi egala multor bărbaţi, egală în spiritul artistic, tehnic sau chiar filosofic.
RăspundețiȘtergereDeci, înhămarea femeii la o viaţă de familie, casnică, domestică, cu mulţi sau chiar cu un singur copil, nu îi va rezolva niciodată temerile legate de dorinţa de cunoaştere, dacă mai vine şi vreun divorţ după scurt timp, meciul este gata.
săgeata este cuvîntul cheie :)
RăspundețiȘtergereCorect!
RăspundețiȘtergereAzi chiar nu pot să contrazic pe nimeni?! :)
Nu ştiu ce să zic, dar n-am intenţionat să evidenţiez acest aspect din perspectivă compensatorie.
RăspundețiȘtergereAdică, maternitate vs celelalte.
Totuşi, a cunoaşte, a descoperi, a crea sunt verbe care ne implică altfel decât a da naştere, a creşte şi a educa un copil.
Verbele din primul grup mi se par mai accesibile, mai facile... o joacă în comparaţie cu celelalte.
Există tot timpul dorinţa de-a vedea ascuţit lucrurile din jurul nostru, de-a observa şi de-a intui evenimentele, în felul acesta Zeii au avut parte de-o libertate totală. Dar nu toţi, pentru că cei ce aveau copii aveau şi o responsabilitate în plus. Exemplul zeiţei Demetra (Demeter) care la aflarea veştii că Hades i-a răpit copila, pe Persephona, pustieşte pământul de supărare, roadele nu mai apar, apele se retrag, lumea intră-n umbră...
RăspundețiȘtergereDe aceea la aflarea veşti că Artemis s-a îndrăgostit de Orion, un vânător dibaci şi gigantic, Apollo, vrea să desfacă această iubire, nedorind ca Artemis să-şi piardă fecioria şi prin asta un întreg arsenal de simţuri şi de puteri.
Viaţa alături de copii este minunată, sigur că nimic nu se compară şi totuşi dintre multele mame-femei prea puţine reuşesc în celelalte părţi ale existenţei.
Plină de miez această explicaţie pe care o dai.
RăspundețiȘtergere:)
Ce trist! Când zeiţele se îndrăgostesc sunt obligate să aleagă: atributele divine vs o relaţie perisabilă şi deseori îndoielnică.
Viaţa alături de copii e un examen permanent pe care, da, ai dreptate, unele femei îl pot pica lamentabil.