Despre revoltele din Grecia

Mormântul Eroului Necunoscut - Athina, Piaţa Syntagma

prolog

« ... etnopsihiatrul Georges Devereaux a pus în evidenţă postulatul, ascuns de teoria relativismului cultural, anume că, dacă indivizii pot fi bolnavi, societatea este în mod necesar, întotdeauna, normală. Or, dacă aşa gîndeşte Devereaux, există societăţi "bolnave", acelea care îşi asumă normele grupului, introduc în sine norme morbide. Veritabilul semn de sănătate ar fi aici revolta nu adaptarea.


Refuzînd să admită că se întîlnesc societăţi sau fragmente de societăţi într-atît de bolnave încît trebuie să fi tu însuţi foarte bolnav pentru a putea să te adaptezi lor, teoria culturalistă a făcut proba insuficienţei sale.
[...] 
Cu toate că studiile comparative, care ar putea să furnizeze elemente concludente, lipsesc cu desăvîrşire, s-ar părea că societăţile industriale - mult mai puţin securizante pentru indivizi decît cele agrare - aduc o creştere a tensiunii şi  a traiului prost - ceea ce nu este, fără îndoială, decît reversul dinamicii economice, sociale ori culturale. »

Roland Jaccard - Nebunia

Lărgind aria citatelor, antropologii au anunţat demult existenţa unui pericol real în ce priveşte exportul cultural; Remo Guidieri, îşi expune teoria despre:

Spre Biblioteca Naţională, spre Universitate, Piaţa Panepistimiou - Universităţii

« A culturaliza înseamnă a acultura prin deculturare: a goli pentru a umple mai apoi. A distruge pentru „a construi”. A asigura triumful „bunei” schimbări de identitate. Faza istorică în care aceasta nu era văzută decât ca victorie a celui puternic asupra celui slab nu s-a încheiat, desigur; supunerea în vederea exploatării rămâne regula. »


Mai departe, antropologul italian continuă în ideea de distrugere:


« De când Occidentul se ocupă de alteritate, identitatea celorlalţi este simbolul „a ceea ce nu suntem” sau, cel puţin, „a ceea ce nu mai suntem”. Arhivarea identităţilor culturale a permis astfel o nouă simbolizare a lumii, alegorie modulată după bunul-plac al nevoilor ontologice ale Occidentului, în care îşi fac loc deopotrivă inocenţa naturală, înzestrată totuşi cu o naivă cruzime, spiritul căzut pradă iluziilor care-i blochează înflorirea, spiritul lipsit de libertate, însă tocmai de aceea dotat cu înţelepciunea umilinţei, sufletul ignorându-şi propriile posibilităţi, şi deci departe încă de veritabila ratio, dar şi spiritul care „confundă” ludicul cu utilul şi se complace într-un bricolaj obsesiv al „categoriilor sensibile”. În toate aceste figuri, ceea ce rămâne insesizabil de alteritatea istorială devine astfel un caz posibil (întotdeauna un caz de insuficienţă în ordinea a ceea ce se înţelege prin „spirit” sau „raţiune”) pentru ceea ce Occidentul trebuie să încerce a nu mai (re)deveni niciodată şi pentru ceea ce el se teme câteodată a fi: un spirit visător sau victima unei forţe mai mari decât el, o forţă care, de la Aufklarung încoace, se numeşte obscurantism, los monstruos del suenos. Aparent, istoria tehnicii confirmă această ambiţie. Mai puţin sigur este însă că triumful său a zguduit efectiv alteritatea, în sensul precis a tot ceea ce nu este Occidentul, şi că alteritatea însăşi ar fi fost în sfârşit şi realmente jugulată. »

Piaţa Syntagma

Descoperirea în Grecia, a corupţiei, a deturnării fondurilor, a falsificării rapoartelor fiscale, a multor audituri în care indicii favorabili economici erau exageraţi, au dus la declararea unui război economic, ce ascunde o mare frustrare din partea unui Occident loial acum unor tradiţii şi culturi nordice. Se ştie, şi o scriu cu ironie, că niciodată în ţări ca; Germania, Anglia sau chiar Franţa, nu a existat şi nu există corupţie, nici un cancelar sau prim-ministru, om de stat sau ales nu a provocat nici un scandal financiar. Există chiar o politică de a distrage, de a distanţa toate acestea în direcţia sudului meridional european.


Grecia este privită ca ţintă financiară, ca descoperirea unui zăcământ neexploatat încă, de aceea se scrie şi se vorbeşte mult despre grecii care nu muncesc deloc şi care trebuie să fie ajutaţi.

Inscripţii pe Universitate

Albul Athinei (oraşului Atena), a dispărut; luna august a acestui an se deosebeşte fundametal de cea de anul trecut. Piaţa Syntagma a devenit centrul revoltei, Universitatea, oala în care se fierb ideile revoltei necontrolate, absurde chiar, dar dorinţa şi frica de a nu fi aculturalizaţi, de a nu fi adaptaţi unui Occident anglo-saxon falimentar în cultură, bântuie prin mediile universitare, de la studenţii prea tineri, până la profesorii ultraortodocşi. Dar nu toată populaţia Athinei vede cu ochi buni revolta, parte îşi exprimă scepticismul că asta ar schimba ceva, alţii înclină să creadă că acest haos nu le va aduce nimic bun, nu cred că există o statistică reală în ce priveşte împărţirea în pro şi contra revoltei.


Acest secol aparţine nordului, sudul european luptă pentru păstrarea unor tradiţii seculare, economicul este vârful de lance, Grecia a avut primul rege modern, la fel ca noi, din familii nobile germane, dorinţă foarte reţinută de greci. Dacă istoria se repetă, sau ghiceşte prin asta viitorul este în logica faptelor prezente, acoperite de poleiala jocului de bursă, al dobânzilor bancare, al garanţiei monedei europene -eurobondurile.

Universitatea din Athina - august 2011

Aplicarea experimentelor continuă, logica războiului armat în Europa a fost amânată nedefinit de la ultimul conflict iugoslav şi exportată în Africa sau Asia. Dacă Grecia va cădea în sensul ocupării ei economice, atunci se pare că preţul acestei Europe unite va fi plătit de ţările sudice, aflate acum la periferia economică a unui Euro stabilit de Germania la o cotă prea înaltă pentru populaţiile de sub 10 milioane de locuitori.


Fără diasporă, Grecia are o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori, pe un teritoriu ce poate adăposti pe toţi pensionarii ţărilor nordice, pensionari care să trăiască dintr-o pensie în ceea ce va deveni în viitor un paradis, acea Arcadie visată de poeţi; Friedrich Hölderlin fiind genial în această privinţă.

Plaja de de la Marathon

Am simţit printre dinţi praful ridicat de coloanele de turişti ce cotropeau Acropole, eu fiind unul dintre ei. Am simţit ardoarea de-a mai revedea încă o dată pietrele. Nimic din ceea ce vine nu prevesteşte ceva bun, ignoranţa este prima literă a unui alfabet care se impune în educaţia celor ce vor să devină europeni cu adevărat.

Urcarea spre Acropole, Propilaya, sus - Templul zeiţei Nike

O să înnebunim în curând fericiţi într-o pedofile catolică şi nordică importată prin dos!