miercuri, 24 noiembrie 2010

Rolul literaturii de Nichita Stănescu

citat
[...]
Deci, rolul literaturii în societatea contemporană este de o importanţă covârşitoare.
Atît timp cât oamenii vor comunica prin vorbire, va exista şi literatură.
Cu cît miloacele tehnice de comunicare se vor perfecţiona (tiparul, discul, magnetofonul, radioul, cinematografia, televiziunea), şansele de circulaţie ale litaraturii sînt sporite. Literatura, în esenţa ei, nu ţine neapărat de cuvântul scris.
II
Viitorul literaturii sînt convins că va coincide cu viitorul omului. Nu împărtăşesc cîtuşi de puţin pesimismul panicard al celor care cred că tehnica va desfiinţa interesul pentru literatură. Dimpotrivă! Nu cred, de asemenea, că literatura va putea fi fabricată de computere. Este adevărat că, cel puţin în principiu, un computer poate să facă un sonet de Shakespeare. Da, dar aceasta cu condiţia să se fişeze opera shakespeariană şi să se programeze în computere structura sonetelor lui Shakespeare. De altfel, computerele şi în ştiinţă au rolul de a soluţiona, iar nu acela de a crea. Cui i-a dat vreodată prin cap şi cine şi-ar putea imagina vreodată că prin crearea unui ceas perfecţionat se poate crea şi timp?

Nichita Stănescu, Amintiri din prezent, ed. Sport-Turism 1985, pag.172-173

Ce m-a uimit este condiţia de inginer cu care Nichita Stănescu vede problema; ce m-a amuzat este numele editurii care a publicat aceste minunate eseuri, da, puţin sport ca în viaţă sportivă.

13 comentarii:

  1. Se vede treaba ca, din literatura fiind, stapanea mai bine domeniul ei. In privintza computerelor nu prea a avut viziune, ele nu doar creand arta acum (in viitorul extrem de apropiat de prezentului lui Nichita), ci chiar si... viata sociala (social media)

    RăspundețiȘtergere
  2. @Liviu
    Părerea mea este că în prezent computerele nu reuşesc să creeze, sunt instrumente avansate în cunoaştere, dar nu crează nimic. Ajută mult, timpul se compresează, multe lucruri devine mai facile, dar secunda trece la fel, cum termina Nichita Stănescu mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  3. sunt programe (in genul grafici de la winamp compusa pe muzica) care, pe baza unor algoritmi, ajung sa creeze imagini sau sunete aproape in numar infinit. Este adevarat ca ele, computerele, sunt in primul rand instrumente, dar usor-usor capata si libertate de creatie

    RăspundețiȘtergere
  4. avem păreri diferite aici, un algoritm, rezolvă şi rezultatele pot căpăta într-un sistem de coordonate, o geometrie, curbe, puncte, ce par aleatoare, dar nu sunt.

    RăspundețiȘtergere
  5. daca rezolvarea unei ecuatii de matematica tine de creatie, asa cum sunt eu convins, inseamna ca avem pareri diferite, dar asta nu e nici o tragedie... sper :)

    RăspundețiȘtergere
  6. binenţeles că nu e nici o tragedie :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Hello my dear friend, I'm visiting you back. Wish you a very pleasant day. Happy blogging and keep in touch!

    RăspundețiȘtergere
  8. @Liviu: greșești profund.

    @Scorchfield: interesant e că, deși instictiv, un om de bun simț simte că ai dreptate, ca și "inginerul" pe care îl invoci, ce e interesant, deci, e cum demonstrezi lucrul ăsta. Aici se complică lucrurile, iar riscul major este ca disputa să alunece ori în exemple puerile ("graficele" de la winamp care sunt frumoase în ochii ăluia de le privește), ori să se confunde termenii (definițiile lui "nou", "creator", "invenție" etc. să se evapore).

    Deci, ideea e că orice calculator este o mașină Turing. Inclusiv calculatoarele teoretice, cutting edge (ex. calculatoarele cuantice), care pot fi simulate de o mașină Turing. Ori formalismul unei mașini Turing este unul strict mecanic, logicist. Ce e interesant cu adevărat, până să ajungem la SF-uri gen cum creează calculatorul, e că avem o piedică în însăși natura formală a sistemului: el nu poate fi simultan complet și consistent.

    Mai mult, ca demonstrație intuitivă, o mașină formală este echivalentă cu limbajul pe care îl produce. Acum că există poezie în C++, Python sau limbaj de asamblare, poate. Dar astea nu sunt poezie. Au atâta poezie câtă e în e în formula lui Euler. Pentru că poezie în contextul ăsta e altceva decât poezia în contextul lui Nichita, să zicem. A echivala cele două poezii înseamnă a folosi termeni prost definiți.

    RăspundețiȘtergere
  9. @adriatikus
    rămâne de discutat, sunt inginer de telecomunicaţii de profesie, putem scrie de spaţii Banach, de Cebâşev, de marele Galois, nu este cazul aici, viziunea artistică a lui Liviu să rămână a lui,
    "fiecare cu a lui" scria Ginsberg!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  10. @adriatikus,
    1) ma tem ca subiectele aduse de tine ca argumente in aceasta discutie dovedesc cu totul altceva decat dorinta de a dialoga, lucru pe care il voi respecta imediat dupa acest comment.
    2) recunosc ironia buna acolo unde isi face loc, din pacate, insa, in cazul tau, ea vine la pachet si cu o pripita abordare: am zis eu ca winampul scoate grafice frumoase, am asociat eu graficele (sau cum s-or numi) cu frumusetea?

    in rest, numai bine! :)

    RăspundețiȘtergere
  11. @scorchfield viziunea mea (artistica) greu ar fi de clintit, desi nu mai spun de mult "niciodata" :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Liviu, ce am adus în discuție este, cred, o mai bună delimitare a subiectului și niște referințe de la care se poate pleca în a înțelege despre ce vorbim.

    Oricine poate perora despre "libertatea de creație" a calculatoarelor fără a cunoaște limitele lor inerente. Este ușor a cădea într-o visare SF a ce vrem să facă niște mașini.

    Argumentele mele merg în această direcție. Dar dacă sugestia pe care am făcut-o (de a zări, pe de o parte, dificultatea subiectului, iar pe de alta, inconsistența și limitările uneltei despre care crezi că are capacitate de creație) te nemultumește, ignor-o. Dacă recursul la formalism pe un subiect dificil și necunoscut de profani ți se pare că e în contradicție cu creativitatea promisă de desenașele făcute de un progrămel, alege ce vrei (apropos, algoritmii la ceea ce vezi în WinAMP sunt triviali, în majoritatea lor combinații de funcții trigonometrice; ce e cu adevărat tare sunt transformările Fourier care produc datele de intrare). Iar dacă ai văzut undeva ironie, a fost fără intenție, și nu a putut fi sugerată decât de distanța dintre cum apare și ceeea ce este unealta de care vorbim.

    RăspundețiȘtergere
  13. sorry, acest comentariu a intrat la spam, abia acum mi-am dat seama. :)

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc