duminică, 21 noiembrie 2010

Coloanele de la Sarmisegetuza Regia

pentru A.V.

Am vrut să văd coloanele şi acele săli subterane, am vrut să aflu ora exactă spusă de Deceneu, am vrut să fiu o clipă dac, acel străbun al acestei ţări şi pentru asta m-am dus la Sarmisegetuza Regia.

video

De la Costeşti-Orăştie mai sunt încă 18 km de drum forestier, care mai ales spre sfârşit îţi rupe maşina. Podurile peste torentele din timpul primăverii sunt din beton, dar unele sunt săpate exact la legătura cu drumul de piatră afundată-n nisip, semn că podul a intrat în supraplin şi apa a trecut peste el. A urca pe pod înseamnă aţi freca scutul de solul pietros, cam cum au dat romanii cu scuturile în murus dacicus :).

Ultima întoarcere nu se poate executa, se dă cu spatele şi se urcă iar, încet doar cu prima viteză, merită căci peisajul este de vis.

Sus, eşti aproape de coamă, printre fagi; chiar dacă altitudinea se bănuie a fi în jur de 1000 de metrii, bradul este mai rar şi aşa vezi zidurile: printre fagi. Fagul la altitudinea asta şi în această zi nu mai are frunze, este doar o coloană, frumoasă, netedă, cenuşie. Unul din zece fagi, din cei de acolo, de printre ziduri, are însemne contemporane, cu nume clasice româneşti şi cu inimioare, dar şi zidurile au şi ele săpate, aşa ca la tiparul înalt, tot felul de mesaje, tot contemporane, aşa lascive.


Întâi Poarta Vestică, apoi fagi, fagi cât vezi cu ochii, noroc cu taf-urile care mai fac ordine cu ei, urci uşor şi treci în coborâre de Poarta Estică, în dreapta: drumul pavat, nu se ştie cine l-a făcut, dacii s-au romanii, noi zicem că dacii, au luat un zid şi l-au culcat, aşa de noapte bună, au trecut peste 1500 de ani şi l-am descoperit dormind, printre fagi.


Să fie tot efortul aici, toată venirea mea, în această surpriză?
În ceea ce scriu acum, se arată sacrul, acel imaterial despre care orice vorbă, orice scris, orice bănuială poate fi blasfemie, asta este pentru mine sacrul.
Coborând de-a lungul drumului pavat, în liniştea acestei zile de noiembrie, am primit ceea ce nu mă aşteptam! Credeţi-mă, că sunt antrenat în cele sfinte ale antichităţii. Totuşi mi-a venit să mă culc, de-a lungul firelor de iarbă, cu capul spre discul solar, cu picioarele spre calendar, să suflu, să mă hiperventilez, ca să ameţesc şi să visez timpul.


citat

Împăratul în meseria lui, poseda o pricepere şi o mînă sigură, fără egal. Aflat în fruntea Legiunii întîia Minervia, cea mai glorioasă dintre toate, am primit ordin să distrug ultimele întăriri ale inamicului în zona Porţilor de Fier ale Transilvaniei. După încercuirea fortăreţei Sarmizegetusa, am intrat cu suita împăratului în sala subterană unde sfetnicii regelui Decebal se otrăviseră luînd împreună ultima cină; de la Traian am primit însărcinarea să dau foc acelei ciudate grămezi de morţi. În aceeaşi seară, pe pantele cîmpului de bătaie, el mi-a trecut pe deget inelul cu diamante care-l avea de la Nerva şi care a rămas mai mult sau mai puţin chezăşia succesiunii la cîrma imperiului. În acea noapte am adormit mulţumit.

Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian, ed. Cartea Românească, 1983, pag.43-44.

Acum eu nu primesc nimic şi nici n-am să dorm mulţumit.
Am învăţat de la Marguerite Yourcenar, că dacă trebuie să scrii despre anumite locuri, trebuie să mergi acolo.
Ideea în care ea ne aminteşte de Transilvania mă duce la Stoker şi la altcineva. Erau alte vremuri, alte metehne. Scuzabil zic eu; pentru acea perioadă.


Am privit în ceea ce ar fi fost o coloană şi în ea -coloana, o clipă am văzut fagii, dragi mie: coloanele mele.

Am privit în viitor, şi-am presupus că va veni o altă civilizaţie, cu alţi oameni, cu alte mentalităţi şi vor redescoperi Sarmisegetuza Regia; altfel!


video

2 comentarii:

  1. De fapt, nu privim nimic, lecţia de la şcoală este lungă şi plictisitoare, trebuie să mergi acolo!

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc