Dispreţ - prezentare de carte

tot Nietzsche este citat

continuare la
http://scorchfield.blogspot.com/2010/11/micul-scriitor-ajuns-bancher.html

Două mese lipite, peste care s-a aşternut o faţă de masă de plastic, plină cu imagini ce reprezintă flori mirositoare, două platouri cu fursecuri cam uscate, două turnuri de pahare de plastic şi două sticle de 2,5 litrii cu suc ieftin, aşteptau pe invitaţi la prezentarea cărţii numită-n dispreţ, "Dispreţ ".

Un bodygard la uşa librăriei îi controla pe toţi cei care catadicseau să intre, asta la îndemnul autorului. Totuşi evenimentul a întârziat, deoarece un pensionar din cei prezenţi, şi-a înfipt mâinile în gâtul autorului, marele bancher B, strigând:

"Tu trebuie să mooori strangulat de mâini omeneeeeşti, altceva nu meeeeriţi!"

Bătrînul fu înfrânt uşor de însuşi micul scriitor, marele bancher, figură destul de corpolentă la cei aproape cincizeci de ani. Bătrânul fu expediat din librărie prin depozitul de cărţi, printre rafturi, spre ieşirea de marfă. Nişte cărţi totuşi căzură şi izbitura lor perfect plană alertă o clipă mulţimea.

Eu sunt aici în calitate de scriitor, explică bancherul B., lucruri ca acestea mă înfioară, ridică apoi naiv din umeri vorbitorul.

Cartea este o ficţiune, o formă prin care eu doresc să spun lumii întregi, of-ul meu, se plânge mai apoi.

A venit după aceea în faţa curioşilor, a acelora ce totuşi aglomerau librăria, un bătrânel aidoma celui de dinainte lui, cel cu săritul la beregată. Se prezentă ca fiind critic de artă, degetele lui pline de artrită abia ţineau cartea, care fiind şi cartonată dădea să se prăbuşească. Nu reuşi să citească nimic, bângui despre umanismul mascat şi de lupta pe care o dau personajele în vederea supravieţuirii, pomeni fals de Nietzsche, ca atâţia înaintea lui. Tremură puţin şi plecă, nu consumă nimic, dispăru.

De citit, citi însuşi scritorul, marele bancher B., alese repede o povestire, plimbă galant degetul peste rânduri, întoarse pagina, îşi reglă vocea tuşind sec şi începu:

"Marea eroare a omului este că nu-şi poate dimensiona dorinţa, un câine mănâncă cât îi dai, îl poţi forma precum doreşti, îi trebuie deci un stăpân. Am decis atunci că o bancă poate deveni ceea ce este omul pentru câine, ea -banca pentru om."

Rumoarea sălii nu-l opri şi continuă să citească precum merge marfarul prin stepă, fără oprire, monoton, dar fără să adoarmă pe nimeni, mai degrabă să-i sperie pe cei de faţă. Transpiră. Se şterse pe frunte şi închise cartea încet, ca pe o biblie. O clipă nimeni nu spuse nimic. După o clipă, un tânăr se prezentă ca fiind de la revista literară "Simţirea" şi întrebă pe scriitor:

"Dacă spuneţi că este o ficţiune, de ce personajele dumneavoastră sunt atât de reale?!"

Păi nu asta este meseria de scriitor, să descopere realul din umbra fantasticului, răspunde bancherul B., accentuând ultimele cuvinte.

Am scris această carte pentru a denunţa lăcomia, oricare ar fi ea, din orice direcţia ar veni şi în oricare s-ar duce, încheie rotindu-şi privirea printre cei prezenţi de parcă ar căuta pe cineva.

Invită apoi la o mică degustare, puţini de atinseră de uscături şi tot cam atâţia au dorit autografe. Afară cineva compară semnătura de pe carte cu cea de pe un cec şi privi mult timp când la una când la cealaltă, aruncă apoi cartea în primul coş de gunoi.