joi, 25 noiembrie 2010

Ulise răzbunătorul


Odiseea
Cîntul XXII
      Ulise-atunci se dezgoli de zdrenţe,
Sări pe pragu-nalt cu arc şi tolbă,
Turnă din tolbă-n faţă-i la picioare
Săgeţile-i şi tinerilor zise:
      „Acest necrîncen joc al nostru-i gata.
Acum căta-voi eu o altă ţintă,
La care nimeni n-a bătut, că poate
Voi izbuti, dacă mi-ajut-Apollon.”
      Aşa grăi şi aţinti săgeata
Spre Antinou. Acesta de pe masă
Lua mîndreţe de pocal de aur
Cu două toarte, dibuind cu mîna
Voind să bea. Nici nu-i trecu prin minte
Uciderea-i. Că cine putea oare
Să cugete că vrunul, cît de tare
În mijlocul mulţimii pe el singur
L-ar fi ajuns cu moarte-aşa de crudă?
Îl nimeri-n grumaz; săgeata-n carne-i
Trecu prin ceafa-i gingaşă, iar dînsul
Se răsturnă în lături şi pocalul
Din pumn i-alunecă, şiroi de sînge
Pe nări îl podidi, împinse masa
Departe cu picioarele izbind-o,
Bucatele pe jos se răvăşiră
Şi pîinea şi friptura se mînjiră.


Ulise îi omoară pe peţitori fără milă, în lipsa lui, aceştia – petrecând continuu în timpul în care el rătăcea departe şi bănuindu-l mort, i-au băut vinul, i-au mâncat caprele şi i-ai siluit servitoarele. Acum este vremea judecăţii, Ulise devine judecător şi are acest drept, oarecum divin, dacă prin perspectiva stăpânului casei, a ridicătorului de zid de apărare al familiei, el judecă şi împarte dreptatea în tot ceea ce este în împrejmuirea sa: cetatea sa.

Artistul care a creat gravura de mai sus se numeşte Gustav Benjamin Schwab. Echilibrul moral este aproape perfect; dacă împărţim desenul în două, partea stângă atârnă la fel cu cea dreaptă, momentul (braţul forţei x forţa) lui Ulise este egal cu a celor îngrămădiţi aproape de centru. Pentru cineva care nu ştie povestea, o clipă nu ar şti pe cine să declare învingător din această încăierare, privind mai bine n-ar şti nici după aceea. Moral, alături de Ulise sunt deja câţiva peţitori ucişi, sunt la picioarele sale, calcă chiar pe unul, de partea cealaltă, mai mulţi, dar îngroziţi. Cei care au rămas încearcă să dea o ripostă.


Ulise are o singură săgeată, dar nimeni nu vrea să piară acum. Gravorul nu-i arată faţa, intenţionat, scriu eu, pentru că putea să facă această scenă cu ochiul în partea cealaltă. Faţa lui Ulise este vizibilă numai în partea de sus, gura care trădează prea mult în mimica feţei este obturată de săgeată. Nu putem şti dacă Ulise rânjea sau avea gura deschisă, cred că nici artistul nu a reuşit să previzualizeze peste timp ce s-ar fi întâmplat cu gura lui Ulise, cum s-ar fi interpretat totul.

Sub cotul mâinii drepte, în încăperea alăturată vedem un copil, figura acestuia participă la îndoiala pe care o are privitorul; acesta este Telemah, fiul lui Ulise, a fost după ajutoare şi acum vine în sprijinul tatălui său. Nici el nu ştie deznodământul acestei lupte; luptă finală pentru casa lui Ulise, pentru moştenirea sa.

Gustav Benjamin Schwab a reuşit să redea bine detaliile, coloana masivă ce sprijină acoperişul nu este dreaptă, în spatele acesteia, în dreapta pe masă este un pocal, în dreptul uşii, tot tăiat în două, în contrastul de alb şi negru.
Scuturile apărătorilor sunt albe, un neadevăr ce stabileşte cauza luptei. Grecii antici aplicau pe scuturi scene mitologice, scene din viaţa reală a păstorilor, a agricultorilor, scene; aici sunt albe, identitatea scuturilor ar pune atunci la îndoială semnele ce le poartă, fiind albe, purtătorii lor nu fac parte dintr-o cauză dreaptă a acestei lupte.

Dacă privim picioarele personajelor, unghiul tibiilor acestora cu orizontala, vom vedea că şi ele echilibrează la fel forţele puse în luptă. În unghiuri, Ulise dă pe spate, ceilalţi cam vin peste el. Ar fi multe de scris, dar...

"Eu sunt propria mea memorie. Ceea ce este în mine, numai însumi şi deosebit de orice altceva, nu sînt nici înfăţişările mele, nici trupurile pe care le-am avut din copilăria de căpşună pînă la ciolanul de elefant şi nici vederile în ochi, egale, ale lumii. Ţin minte numai întîmplări. Ceea ce am învăţat şi ceea ce respect, - adică legile, nu sînt memorie şi nici amintire. Legea este prezentul perpetuu de care-mi atîrn întîmplările. Eu sînt propriile mele întîmplări." Nichita Stănescu, Amintiri din prezent, ed. Sport-Turism, 1985, pag.242 mijloc

Cântul XXII din
Homer, Odiseea, ed. Univers, 1979, pag.480

imagine by:
http://ancienthistory.about.com/gi/o.htm?zi=1/XJ&zTi=1&sdn=ancienthistory&cdn=education&tm=35&f=10&tt=33&bt=1&bts=0&zu=http%3A//commons.wikimedia.org/wiki/File%3AOdysseus_from_Schwab_book_1.jpg


10 comentarii:

Liviu Drugă spunea...

Dar pocalul de ce nu e cazut ca in poema? Detaliul este prea insistent prezentat in Odisee ca sa ii fi scapat artistului. E mai mult retorica intrebarea, sa stii... :)

Scorchfield spunea...

Ei, peţitorii "ie" mulţi!
Sigur pocalul lui Antinous este printre picioarele celor ce se zvârcolesc sau se apără, cel rămas este cel din care va bea învingătorul! :)

Altă retorică... la fel de slabă :)

Liviu Drugă spunea...

M-am uitat acum si mai atent ca prima data. Si am vazut ca Antinou, cel caruia "nu i-a trecut prin minte uciderea-i", pentru ca apoi sa-i treaca totusi ceva, si anume "săgeata-n carne" si mai tarziu "prin ceafa-i gingaşă", ei bine, domnul neprevazator este in tablou chiar pravalit printre picioarele inca-traitorilor si chiar are sageata strecurata-n gat. Deci ai dreptate: au fost doua pocale. Homer, batran cum era, nu l-a vazut si pe cel asezat sta langa usa. :)))

Scorchfield spunea...

Da, Liviu; Homer, orb cum era, nu şi-a amintit bine locul, un altul după el a desenat, vine altul ca mine şi mai scrie, timpul nu aşteaptă, citim, scriem şi devenim mai fericiţi, aşa ca pentru noi :)

Liviu Drugă spunea...

Corect!

P.S. Am ezitat sa-l fac orb pe bard (cum am invatat la scoala), caci se pare ca, mai nou, au aparut niste cotroverse asupra acestei idei (etimologie etc)

Scorchfield spunea...

Poate, dar bustul său, cel care deja s-a stabilit că-l reprezintă, are ochii pierduţi; grecii antici, artiştii, erau foarte atenţi la detalii, sigur aceştia nu au greşit.
Am mai mai încredere într-o coloană antică grecească decât într-un istoric contemporan mie.

Liviu Drugă spunea...

Stiu ca vorbim vorbe :)) dar uite ce stiam eu despre bustul lui Homer Orb http://www.britishmuseum.org/explore/highlights/highlight_objects/gr/m/marble_portrait_bust_of_homer.aspx

Tu vorbesti de alt bust, mai vechi decat asta?

Liviu Drugă spunea...

"vorbim vorbe" = nu o sa rezolvam noi situatia aici :)

Scorchfield spunea...

spre exemplu Homer în maturitate la
cu o reala reprezentare
muzeografii englezii oricum au o problemă cu grecii de când lordul Elgin, cu acordul turcilor a spoliat Acropole.

Liviu Drugă spunea...

nu am gasit nicio datare a bustului in articolul respectiv si nu prea pare vechi, din epoca in care se presupune ca H. a trait. dar, ma rog, sa ramanem fiecare cu "viziunea" lui, caci oricum este un detaliu destul de nesemnificativ in comparatie cu scrierile care poarta semnatura Homer. :)