joi, 11 noiembrie 2010

Cartea de vise - Emanuel Swedenborg

citat

Swedenborg ne-a lăsat o operă vastă. Vă recomand  tuturor Adevărata Religie Creştină şi, mai cu seamă, această carte despre cer şi infern. Cartea a fost tradusă în latină, germană, franceză şi cred că şi în spaniolă. Doctrina sa e expusă foarte clar. E absurd să credem că avem de-a face cu opera unui nebun. Un nebun n-ar fi putut să scrie cu atâta luciditate. De altfel, viaţa lui Swedenborg a cunoscut o totală schimbare: după care abandonează operele ştiinţifice. Considera că operele ştiinţifice au fost doar o pregătire dictată de Dumnezeu pentru a-i permite mai tîrziu să facă faţă altor misiuni.

Swedenborg se consacră, deci, călătoriilor în ceruri şi infernuri, conversează cu îngerii şi cu Isus, ca apoi să ne povestească totul într-o proză senină, o proză care se vrea mai ales clară, fără metafore şi emfază. Există multe anecdote memorabile, de exemplu aceea pe care v-am mai povestit-o , cu omul care dorea să merite cerul dar nu a primit decât deşertul pentru că singur îşi sărăcise viaţa.
Swedenborg ne invită pe toţi să ne câştigăm mântuirea printr-o viaţă mai bogată. Să ne mântuim prin justiţie şi virtute, dar şi prin exerciţiul inteligenţei noastre.

Apoi va veni William Blake care adaugă că omul trebuie să fie un artist pentru a fi mântuit. E vorba de o triplă salvare: trebuie să ne mântuim prin bunătate şi justiţie, prin inteligenţă abstractă şi prin exerciţiul artei.

Conferinţă ţinută de
JORGE LUIS BORGES
la Buenos Aires în 1978

_______________________________________________
Emanuel Swedenborg, Cartea de vise, ed. Univers, 1995, pag.19

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

mesajele anonime nu se citesc