Moartea duală

Dacă nu putem contrazice afirmaţia că "moartea" se află printre noi, ea se datorează faptului că oamenii mor printre noi. Tot aşa nu putem admite neprezenţa "morţii" pe tărâmul de dincolo şi asta tot prin ideea că a priori acesta îi aparţine. Moartea este dincolo pentru că noi am trimis-o acolo şi tot noi i-am creat aceste teritoriu. Scriu noi, prin omenire, prin ceea ce educaţia occidentală (şi apropiat orientală) a indus atât de straşnic în conştiinţa noastră: frica de moarte.

Dualitatea morţii ajunge să ne petreacă în fiecare zi, afirmaţiile tinerilor că: "m-am jucat cu moartea", "moartea a fost lângă mine", sau chiar "moartea este proastă" sunt normale, tocmai prin informaţia întărită de mii de ori prin mass-media, prin ceea ce scriu eu şi toţi ceilalţi, ca revoltă împotriva fricii, a bisericii, a formelor de subjugare culturală.
Afirmaţiile celor bătrâni: "Mă voi întâlni cu moartea", "Moartea mă aşteaptă", "De-o moarte este dator fiecare" sunt la fel de normale, de intrate în periodicul limbaj de zi cu zi, şi fără a dori să mă repet, mentalitatea impune de cele mai multe ori asemenea reflecţii.

De ceea ce este dincolo, ar trebui să discutăm mai puţin. Nu ştim. Noi am creat acest dincolo, tot din motive de frică sau din neputinţă a cunoaşterii. Să nu credeţi că odată creat acest tărâm el se va distruge repede cu o nouă conştiinţă tradusă prin toate canalele de informaţie. Indiferent de tehnologie, de repercursiune a acesteia împotriva a ceea ce numim moarte; atavic ne străbate fiorul când singuri, noaptea, ne gândim la ea.

Spre final, remarc această dualitate datorită mitului grec în care răpită de la mama ei Demetra -zeiţa belşugului, a grânelor- Persefona devine fără voia ei soţia lui Hades [zeul lăcaşurilor subpământene, al morţii]. Ceea a urma nici nu vă puteţi închipui. O parte, ca şi consecinţă, l-am reflectat în plânsetul lui Orfeu la moartea Euridicei, în care natura a fost răvăşită de-a dreptul. Acum Demetra a provocat cataclisme naturale, secete prelungite şi boli în lumea animală, de aceea zeii speriaţi au stat la sfat şi-au hotărât acel "fifty-fifty"! Au hotărât, ca să nu supere nici "coasa umanităţii", nici "primăvara naturii", ca Persefona să stea jumătate de an pe pământ, în anotimpul când natura se retrage prin toamnă-iarnă şi să revină primăvara şi să o ajute pe mama ei toată vara la întregul proces de entalpic natural (de-a pune ordine, de a trasa progresul, creşterea, fecunditatea). De aceea jocul cu moartea nu este împletit cu ea însăşi, ci cu apropiata acesteia. De aceea moartea este prezentă, nu direct, dar nici indirect. Castitatea morţii se poate discuta, asta cred în altă postare.