"Artaud, pe la douăzeci şi şapte de ani, trimite câteva poezii unei reviste. Directorul acestei reviste le refuză politicos. Artaud încearcă atunci să explice de ce ţine la aceste poeme defectuoase: pentru că suferă de o asemenea părăsire de către gândire, încât nu poate neglija formele, fie şi insuficiente, cucerite în faţa acestei inexistenţe centrale. Cât valorează poemele astfel obţinute? Urmează un schimb de scrisori şi Jacques Riviere, directorul revistei, îi propune deodată, publicarea scrisorilor scrise în jurul acestor poeme nepublicabile (dar de această dată admise în parte să apară ca exemple şi mărturie). Artaud acceptă, cu condiţia ca realitatea să nu fie deloc trucată. Este celebra corespondenţă cu Jacques Riviere, un eveniment de mare semnificaţie."
Maurice Blanchot, Cartea care va să fie, Ed. Est, 2005, pag 51 sus
photo by
http://www.greylodge.org/occultreview/glor_010/artaud.htm
Se intampla de multe ori ca astfel de corespondente, de insemnari diaristice, sa capete valoare literara si nu doar documentara. Sa insoteasca si sa intregeasca textul prim, aici sa explice criza creatoare.
RăspundețiȘtergereDezolant - ca să răspund, pentru că merită - este absenţa inevitabilului, urmare a dorinţei creatoare şi a neînţelegerii celor din jur.
RăspundețiȘtergere