Se afișează postările cu eticheta frunze. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta frunze. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

N-am fost cules, n-am fost ales

Rămășițele toamnei
Să lași tot timpul o parte din recoltă naturii, să alegi ce lași, să nu-ți pară rău.
Umflate de vânt și soare, frunzele viței de vie se pregătesc pentru cădere.
Jos vor fi asemeni unor cadavre contorsionate datorită bombei atomice.
Nici nu trebuie să mă explic.
În toate căderile, felul cum se arată după, este îngrozitor.
Puțini știu că natura dictează în toate.
Cei care nu cred asta, știu că omul face de fapt toate astea.
Cei care nu cred nici asta, dau vina pe Dumnezeu.
Ține de fiecare. Uneori regretăm că nu suntem printre cei aleși.
Ce falsitate.
Să nu te bage nimeni în seamă și prin asta să observi spectacolul lumii, iată pudoarea.

vineri, 16 noiembrie 2012

Aer și lumină - medii apotropaice

În lungul șir al mileniilor pe care oamenii l-au desăvârșit prin ocuparea acestui pământ, foarte puțini au înțeles că aerul -mediul în care ne mișcăm și viețuim, și lumina -mediul în care vedem și cunoaștem, sunt intangibile. Unii numesc lumina; foc și au partea lor aristotelică de adevăr, creștinismul a luat lumina prometeică (câștigată greu) și a returnat-o zeilor, mai ales Zeului, aici neoplatonismul s-a impus.

Aerul, constantă de adevăr a vieții, a devenit forma de libertate. Pentru a fi ferit, bolnavul în evul mediu era țintuit în camere neaerisite și lipsite de lumină, se credea astfel, că duhurile rele nu puteau ajunge la el. Ha! Mitul cu Zeul preschimbat în ploaia de aur ce a pătruns în iatacul prințesei era sigur necunoscut.

Astăzi, obiceiul de a construi case lipsite de aer și lumină dăinuie. Ferestre largi acoperă zidurile, instalațiile de climatizare prin tubulaturi strălucesc lipite de tavane, uneori ascunse, atunci fac ca volumele să fie micșorate, aerul irespirabil, un televizor plasmatic dă lumină acolo unde nu este aceasta. Omul, înghesuit de fapt, pretinde că trăiește în confortul ideal. Afară, frunzele, înainte de a respira ultima dată, devin transparente, este efortul lor de a arăta libertatea.

Ceea ce a uitat Aristotel să mai definească se referă la cei care au dreptul la aer și lumină, Platon s-a pierdut oricum în amănuntul unicului.

vineri, 25 mai 2012

De la piatră la plantă


Am înțeles dispoziția fiecăruia de-a dori să aibă un punct de vedere și mai ales o vedere.
N-am înțeles cum se poate asta.
Să vezi și piatra, dar să vezi și planta în același timp, adică privind pe fereastră să-ți dai seama că vezi.
Când se întâmplă asta?
La accidente, la evenimente, la petreceri, atunci fiecare privitor este sigur că este martor, este o piesă principală, un motor, va povesti cu siguranță mai târziu, va pune în mișcare amintirea, va elibera zăgazul.
Altfel în viața de zi cu zi totul este atât de plictisitor în a fi privi ceea ce este în jurul său (tău), piatra ce respiră și frunza ce apare; nesimțit și izbitor de monoton.
Altfel visăm. Un râu ce curge și pe care-l urmezi. I follow rivers.

luni, 19 decembrie 2011

Împachetare


     Am privit cum încă în orele amiezii, în luna când soarele se aproprie de afeliu, apa mai dăinuia pe frunza moartă. Să fii atât de uscat încât nici apa să nu mai poată să te înmoaie, adică să fii mumificat, împachetat.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

O inimă din frunze


Dacă inima mea ar fi un acordeon de frunze,
Și corpul o vază de sticlă transparentă.
Visul ar fi atunci un vânt ce vine de niciunde,
Ce straniu mă strecoară, în tainicele locuri,
Umbrite doar de frunze, într-o lumină aparentă.


O supărare vine, din cercul de lumină,
Și vântul altfel iscat porni furtuna cea deplină


Fugar în toate acestea rămânem doar cu gândul,
Că vremea a fost de vină;
                                       sau poate singur vântul?!