O urare

Muzeul de Arheologie și Istorie Națională a Greciei, Athina

Într-o minunată imagine a lumii, creatorul și-a făurit concepția, a fecundat-o, a binecuvântat-o și mai apoi a părăsit-o. Fundamental este non-intervenția.

Irod, la aflarea veștii că s-a născut Mesia, omoară cel puțin câțiva mii de prunci pentru a anula prorocirea. Într-un fel mai puțin mortal s-a întâmplat cu Oedip, dar și cu Paris. La fel va fi tot timpul când ne rătăcim în eroare datorită șubrezeniei gândirii.

Ce este nașterea?
Ce este creația?
Ce este procreația?

Un fenomen datorită unei unelte. Una dintre ele v-am prezentat-o mai sus. Se pare că sunt mai multe unelte. Ceea ce puțini știu este că cea mai puternică urare pentru bărbați se referă la instrument, la pulă adică, pentru femei, păstrez aceeași urare; unele cred că au să se bucure.

Heraion

Olympia, Grecia

Între pini somptuoși, a căror corolă aeriană seamănă cu o conopidă uriașă -verde, găsim în primele ore ale dimineții templul Herei de la Olympia. Este lesne de ghicit austeritatea dorică, datorită coloanelor din fronton, dimensiunea edificiului se poate aproxima repede.

Din același unghi, sus pe vârful acoperișului, un alt soare ne-ar fi privit și acum. Această dublă dimensiune solară, cea reflectată, peste cea ivită în centrul atenției noastre, creează caracterul divin al aureolei. Un obiect iluminat lateral, aflat chiar mai jos puțin decât sursa luminii, ne va dezvălui un caracter legat de cel care l-a creat, de arhitect și chiar de constructor, este un soi de aplecare de unde -ridicându-se, vedem dimensiunea reală și antică. Cele descrise țin de lumina lumânării, de iconografie, dar tot respectul pentru acestă artă creștină, alții înaintea lor, au expus bidimensionalul natural tridimensionalului cu ajutorul luminii laterale. De aceea, în fața noastră, cele trei coloane sunt în același plan la prima vedere.

Muzeul Olympia, Grecia

De aceea lumina, sub un anumit unghi, ascunde esențialul - sau îl descoperă.
Dionysos face parte din trupul zeului Hermes, protecția divină îl aureolează.
Acceptarea totală; Herakles într-un templu al Herei: ar contrazice hybrisul, răzbunarea, celebrarea călătoriei, dinamica, mișcarea.

În absența urii, bucuria ar cucerii locul, dansatorii s-ar pierde în neant, neopriți de zidul metafizic al principiului locului interzis.

Pin-n vânt

De fiecare dată când mă uit în sus nu pot ignora vântul, cel care în invizibilitatea sa reușește să creeze apariții minunate ale mângâierilor sale. M-am gândit mult la vânt ca fiind o respirație, un efort al naturii de-a se odihni. M-am gândit la fel de mult că aș putea dormi în acest efort și lucrul acesta s-a întâmplat. Atunci am visat că sunt un zburător, un paharnic, un vestitor. Când m-am trezit eram beat.

Hermes - Muzeul de Arheologie și Istorie Națională Athina, Grecia

Minotaurul lui Picasso

Ministerio de Cultura, Sociedat Estatal de Commerciones - Picasso - i el circ

Nu a existat nici o temă a vizitei, exaltarea  vizitării Barcelonei, a banilor cheltuiți, a culturii ingerate oarecum cu forța, a forței lui Gaudi. Cam asta a fost vizita în urma căreia m-am ales cu un album i el circ de Picasso. La plecare, după miezul nopții, după tot harnașamentul vizual descărcat, în limita coerentă a limbajului, Picasso atârna deja greu.


Din sute de pagini, am ales imaginea unui Minotaur mort în brațele unui Thot-Hermes, am ales țipătul acela ascuțit al vulturului din adâncimile cerului. Am senzația că mesajul a fost transmis, că zborul se poate înfăptui, că Icar vrea să zboare, că nimeni nu-l oprește...


Undeva în spate, la dreapta, o clădire ce se dorește a fi perfectă prin verticalitatea sa îți induce labirintul. Acel loc în care te învârți și revii de unde ai plecat -circul. Circul ce pretinde a fi cerc are natura întoarcerii permanente. Dovada crimei în cerc este aplecarea inertă a Minotaurului, ființă ce a murit cu groaza-n suflet -amprentă a chipului.


În spate, un caracter grafic multiplu -eroic, chiar nu aș insista asupra lui decât la cerere.
Merită în schimb prim-planul, circarul, nu era un monstru, era un arlechin, un travestit bovin (nu că era prost, dar nu putea fi taurin). Totul devine circ, fantoșă, imagine falsă, joc al penelor în lipsa lebedei.


Eroicul acela renascentist atât de obișnuit devine ecoul unei frustrări alambicate, distilatul -esența este de fapt groaza. Acea sperietură imprimată, asemeni amprentei tălpii primitivului în roca moale vulcanică, ce creează instantaneu epicul unei revoluții în artă.


Picasso a distribuit uniform șuierul unui mesaj, într-un canal discret -atenție la matematica canalului discret, forma interogativă: „Voi ce vreți? totul a murit!”


imaginea
Picasso - i el circ - Institut de cultura, museu Picasso, fondation Pierre Gianadda, 2007, pag.61

Vaca

http://www.flickr.com/photos/petitechose/4336588811/

Georges Meautis în cartea sa "Mitologie greacă", nu se sfieşte să numească imnul Către Hermes "primul roman poliţist din istoria lumii". Georges Meautis este renumit pentru ideile sale novatoare în ce priveşte reinterpretarea miturilor, mai ales că o făcea acum peste o sută de ani. (din Homer, Imnuri, Bpt, 1971, pag.XXXIII)

De fapt ce a făcut Hermes?

Abia se născuse, abia lipsit de ţâţa mamei, a zeiţei Maia, se apucă de cutreierat. În plimbările sale dă de turma de vaci sfinte ale lui Apollo, "vaci cu fruntea lată" cum scrie în imn. Le fură, cu toate că erau păzite, şi le sacrifică tuturor zeilor (panteon de 12 zei, cu el inclusiv), apoi fuge înapoi în peştera unde-i era aşternutul. Scandalul ceresc îl provoacă pe Zeus la o judecată şi pe Apollo la o cercetare pe teren în căutarea minunatelor lui vaci, imnul este minunat şi descrie cu lux de amănunte întâmplarea.

Mi-am adus aminte de acest mit întâlnind nişte vaci,

nimic mai important,

nimic deosebit,

dar una dă cu cornu` ,

sare la împuns; în libertatea sa cu mine,

ea vrea să se măsoare.

O poză am reuşit să-i fac,

aşa cum ea mi s-a arătat.

Dar nu-i de-ajuns şi dă-n străpuns,

în firea ei de vacă,

turbarea n-a pătruns.

Şi trece o oră,

trec două,

ceasul peste cap se dă,

din cinci se face zece,

din cinci se face ora douăzeci şi cinci!

Şi vaca nu se lasă,

Nu oboseşte,
Şi-un Imn pe mine mă petrece,

O, Hermes călător,

Ia Vaca asta şi-ţi rămân dator.

Hermes

Hermes of Praxiteles
Olympia, Greece
(340-330 B.C.)

Found during excavations at temple of Hera in 1877.
The messenger of gods, charged by Zeus to take the infant Dionysos to the Nymphs, who where to nurse him, rest on the way having, thrown his cloak over the tree trunk.

In his raised right arm he was probably holding a bunch of grapes, a symbol associated with the future god of wine. Dionysos reached out for it.

The sculptor brought out the beauty of figure by expressing the Olympian serenity of the god's face and the harmony of his body. The highly polished surface adds to the gracefull and soft characteristic of the art of Praxiteles.


Parian marble. Height 2.13 m.
The calves and the left foot are restored with plaster