Excursia în lipsa părinților

Greek Trireme by LumenIzampel

Un fenomen antic ne pune la încercare, plecarea părinților; diaspora.
Interesant este că astăzi această legătură devine foarte vie, nu pierdută cum era, sau cel puțin întreruptă.

după furtună, Katakolo-Peloponez, septembrie 2014

Într-o ordine nefirească, primul ar fi câinele, totuși primul val l-ar lua pe el.
Apoi, bunicii și în cele din urmă, dar nu ultimul, nepotul, nepoțica.
Lipsa părinților ar fi aici deductivă, nu subiectivă. Imaginea ne arată drumul spre un loc gol, acolo unde norii se risipesc și dispar. Valurile marchează ruta, itinerarul. Itinerariul.

Ne putem oare lipsi de părinți în favoarea bunicilor?
Dorim o generație a plecării părinților?

Am impresia unei stări de asediu, sigur că aici este vorba de Camus, de alegeri, de fapte, de dorințe.
Nu putem crește copii în lipsa părinților. Se simte deja asta.
Atunci de unde nebunia asta geriatrică, pensionară. La urma urmei religioasă de fapt.
Neputința unei țări de a duce până la capăt o generație tânără decade în salvarea mistică a bătrânilor.
Povestea cu funia de nisip dă roade și tinerii vor rămâne cu ultimul bătrân în perfuzii, care înainte de a le spune secretul acestei rețete; moare.
Morala?! N-au învățat nimic.

Exp-lorator,-pulzat,-pedient,-periment

       Să reducem totul la moment, să fugărim secunda până ce ea obosește, să nu ne odihnim alături de ea, gândul fugar să i-o ia înainte, astfel, foarte puțin mai târziu ne vom regăsi în ceea mai minunată conduită a timpului; remușcarea.
       A fost atât de repede și atât de sublim când nu am simțit, nu am perceput, că timpul există; ne-am minunat de cele văzute, de cele întâmplate și această poezie în rimă de cele evocate părea că nu se mai termină.

       Firește ar fi să nu avem remușcări, clipele pierdute să fie asemeni unor perle în seif, în zestrea unei memorii oraculare, dar lucrurile acestea nu se întâmplă, uităm prea repede, un vertij ne amestecă clipele de serviciu cu cele din supermarket, cu cele din fața semaforului, cu cele din fața ghișeului, un tremur ne tulbură și nu mai vedem bine. În fața anilor ce au trecut, reușim să ne recunoaștem, acolo suntem noi și era atât de bine.

       De fapt lucrurile acestea nu există, tremurul acela este din cauza frigului, soarele ne orbește, albul, prea mult ne osândește. Cât de mult ne păcălim, cât acolo sus cineva se odihnește.

Off road II

Off road