A scrie un scenariu

În primul scenariu primit, după atâtea romane publicate, scriitorul trebuia doar să traverseze o conduită contractuală a producătorului, a celui care scotea filmul pe piață. Ești plătit să scrii, ești plătit să joci, felul acesta de transmitere a ideii nu se termină niciodată.

Atunci scriitorul a început să scrie. Prin lungi ocoluri, largi metafore, s-a întors de fapt de unde a plecat, la El. Atunci a început să scrie despre El, despre El însuși, despre felul în care El sau Eu împleteau aceeași cunună a vieții.

Atunci a început să scrie despre cum El scrie un scenariu și despre felul în care căutările se termină brusc, ca acele autostrăzi suspendate, dar lipsite de fonduri pentru a fi continuate. A început să scrie despre promisiuni, care devin lichide odată încheiate, devin strecurate, terminate, odată finalizate.

Un scenariu cum i s-a cerut lui nu se va termina niciodată, asta pentru că apariția unui elicopter sau a unei mașini de poliție nu era determinată, nici măcar un cataclism la scară mică nu era dorit, nici măcar o dragoste. Acel scriitor care scria un scenariu despre felul în care a fost angajat să scrie un scenariu părea o idee formidabilă, dar nu originală, nici măcar sustenabilă financiar, pentru că toată ideea se învârte în New-York și orașul ăsta este atât de scump, fiecare stradă, sau chiar fiecare clădire, închiriată sau cel puțin filmată îți înjumătățește bugetul.

Știați că „The Birdman” a plătit milioane bune pe cadrele luate pe Broadway?!
„I singing in the rain” este gratis la ceea ce se petrece acum. O gură de evacuare a unei stații de metrou costă milioane de dolari; Marilyn Monroe și-a prins fusta acolo... în aer cu brațele.

În final scenaristul nostru scrie despre cum a fost silit să scrie un scenariu, el scriitor fiind.
În ultima seară ca avanpremieră a predării scenariului vede un meci de tenis. În acel meci o jucătoare, obosită și accidentată își învinge adversara, toate acestea după un chin ce ține ore, după un meci sufocant datorat unei călduri musonice ajunsă în nordul Americii. Încheie într-un declin uman, într-un elogiu adus spartanilor de la Termopile, celor din Cruciade, din Războaiele Mondiale, din Aergistal !

După semnare, spre seară, are loc finala de la Toronto, dintre Halep și Bencic, prima ruptă-n-gură de o întindere musculară, urmată de crampe abdominale și de un joc haotic ce limita geniul de prostie doar de un fileu. Scriitorul își dă seama de propria prostie și încearcă să recupereze manuscrisul; târziu, prea târziu. Filmul va rula pe Marile Ecrane, în final un elicopter SMURD va ateriza pe terenul de tenis, din care un paramedic se va da joc fluturând în jurul capului o plantă, cu rădăcini cu tot, din care tenismena noastră va mușca cu putere, revine după plecarea fâlfâită a zburătoarei și bagă cinci ași unul după altul. O firmitură de gențiană a scăpat printre dinții carnivori ai jucătoarei, firimitura s-a strecurat în tușă, între firele de semnal ce alcătuiesc „challenge”-ul dorit de jucătoare.

Astăzi Canada, datorită unei clime asemănătoare Retezat-ului se luptă împotriva unei plante deosebit de amare, denumită Gențiană. Proteste populare au loc în fiecare oraș sudic, proteste asemănătoare protejării raccon-ului, vidrei sau castorului... etc.

Scriitorul a scris că nu-și asumă nici o răspundere.
În răstimp SMURD-ul, la întoarcere, a luat un pilot român de planor rătăcit în Gropelanda, recordul nu se poate omologa nefiind martori decât doi trei vikingi rătăciți de secole în aceeași zonă, care; la fel ca în cazul balonului ce a luat doar o persoană în timpul marelui naufragiu din secolul trecut...

Back in Business

http://www.rolandgarros.com/en_FR/index.html

Cine se scoală de dimineață...

... vede adevărata finală de la Miami.

http://m.adevarul.ro/news/sport/simona-halep-serena-williams-miami-open-adevarulro-ofera-solutia-celor-nu-vedea-meciul-asteptat-televizor-1_551d7d81448e03c0fd27b688/index.html

Simona Halep a pierdut semifinala de la Miami. După două ore și ceva de nebunie... mi-am dat seama că nu m-am spălat pe dinți, mă doare bășica și trebuie să duc copiii la școală. Începe o nouă zi de vineri.

Mulțumesc Simona pentru spectacolul minunat pe care ni l-ai dăruit.

Spălarea creierului

Simona Halep -optimi la Miami 2015

Throwdown Simona

Indian Wells - Simona Halep - Championship 2015 - Dolce

Liniștea aia care ar fi trebuit să vină n-a venit.
Emoția a călărit bine realitatea și neprevizibilul a luat locul trăitului, a celei mai înalte forme: existența. De aceea un astfel de meci, de finală, de întrecere, poate renaște în tine cele mai puternice forme de violență controlată; astfel un obiectiv foto aflat pe masă a luat o traiectorie ce a atins lustra și toate creioanele s-au rupt la toate reluările computerizate, serviciul de cafea primit la o anume aniversare s-a împuținat cu câteva cești, o boxă mică de calculator a străpuns vitrina...
Așa am văzut eu marea finală de la Indian Wells.
Mulțumesc Simona, ceva mărunțiș pentru a-mi acoperi pagubele ai?
Simona; eram ironic, finally! thx.

P.S.
Sedatif PC face toată treaba!
Asta pentru cei care cred că voi scrie reclame.

Știri grele

Am intrat în bucătărie țipând că Halep o fute și pe asta deja... copiii mâncau liniștiți supa.

Din istoria tenisului -Schimbarea culorilor

http://www.tenis.info.ro/galerie-foto/sexy-foto-poze-ana-ivanovic.html

„Este de remarcat că toată istoria acestui sport a fost marcată de culoarea albă.”

1951 - Leonard van Picton, jucător de tenis amator

extras

Tenisul fiind un sport de vară, a ales culoarea albă ca o umbrelă împotriva razelor de soare, nimeni nu s-a împotrivit deloc la început. Ulterior, spre sfârșitul mileniului II, au apărut ceva caroiaje gri (și albăstrui) la Ivan Lendl și dungi la Chris Evert Lloyd, ba chiar și bluza a devenit de altă culoare, toate acestea aproape în același timp cu schimbarea culorii mingii, din alb în galben-verzui.


Se poate spune că la trecerea în noul mileniu, echipamentul de tenis a evoluat atât de mult, încât numai cu opoziția unor membri marcanți s-a interzis costumul de scafandru, de cosmonaut sau pantalonii lungi, căci short-urile băteau deja genunchii.


Un mare revoluționar al tenisului a fost și Ion Tiriac, care după ce a introdus sonorizarea, a permis majoretelor să danseze în căutarea mingilor date de jucători. Marele om de afaceri a schimbat și culoarea zgurei, după ce în prealabil a fost oprit să vopsească iarba. Silicații de aluminiu, maroni, brun-roșcați din cauza arderii, acum au fost colorați în albastru. Turneul de la Madrid a intrat în marele șlem cu tot protestul jucătorilor. Trebuie menționat că sumele de bani care au intrat în contul Federației au fost covârșitoare, mai ales că lumea traversa o criză financiară globală în acele timpuri.


Un nepot al acestui maestru al inventicii sportului alb, pe nume Ion Ion Ion Tiriac, a schimbat culoarea mingilor din nou în alb, dar terenul a devenit negru, iar fileul era verde-fosforescent, la fel ca liniile. Fetele de mingi, aproape goale, vopsite în negru (numai dacă era necesar), alergau fantomatic...


Istoria acestui sport este ca istoria unei țări ce a devenit imperiu, apoi a decăzut, pe urmă iar s-a ridicat.
Astăzi, datorită acestui înaintaș, nume ce poartă cea mai mare competiție din acest sport, tenisul se joacă în întuneric absolut, mingea fiind electroluminescentă, totul în lipsa gravitației, într-un bazin elipsoidal de kevlar semitransparent în care jucătorii trebuie să facă Ion (punct), adică să înghită mingea.


Despre evoluția punctajelor, a regulilor de joc, în episodul următor.

Spartan