Mersul pe apă

Peninsula Katakolo, Peloponez, Grecia

Obținem tot. În felul în care vedem lucrurile, este mai ușor să mergem deasupra solului, decât pe el. Scriitorii reușesc asta, povestitorii, barzii, cântăreții și dacă vreți; poeții. Totul este suplu, înalt și versificabil. Asemenea unei religii, oamenii nu ating pământul, ei fiind păsări.

Apropierea o trădează, soarele apune, umbrele lungi și întrerupte; ne aflăm în aer. Cineva merge pe ape. Toată lumea merge pe ape. Dorințele noastre merg pe ape.

Cei care scriu, rectifică substanțial întregul parcurs intelectual. Puțini dintre ei au căderea necesară de a se trăda. Aici scriu mai ales de cei ai noștri, de cei români. Romanele noastre sunt pline de sărăcie în timp ce cei le-au scriu se scufundă în bogăție. Valabil și pentru prezent.

Se vinde ceea ce reprezintă anatema. Nimic optimist, nimic evaluat la gaura cheii. Se scrie pentru cei de la 1907, acolo suntem, la Zola și mina (deținuții), Hugo și mizerabilii (tot deținuții). România este plină de deținuți. Așa și este.

Acum eu vreau să vă arăt generația de mâine, cea care merge pe ape. Nu așa a vrut și Hristos, și ce-a ieșit, opulenții preoți de 22 de milioane de euro primite anul acesta de la guvern.

Eu vreau sacralizarea educației, nu religiozitatea sau ortodoxismul ei. Sunt destui profesori care mă citesc și n-au curajul acesta, de a impune o conduită morală a spiritului elevilor, de aici chiar pierderea lor.

Să vrei curajul să-i asculți pe copiii care îți povestesc fricile lor. Aceia sunt copiii ce merg pe ape.