„Copiii teribili”

„Ființele singulare și actele lor asociale sunt farmecul unei lumi complexe care le elimină. Ne îngrijorează viteza pe care o capătă ciclonul în care respiră aceste ființe tragice și nestatornice. Totul începe cu copilării; la început ni se par simple jocuri.”

Jean Cocteau, Copiii teribili, ed. Paralela 45, 2005, pag.61.

Copiii teribili ai lui Jean Cocteau

Fără a lăsa nimic de rezolvat, fără a opri ineluctabilul, Cocteau scrie opera vieții lui; cel puțin așa am citit eu că este romanul psihologic numit: „Copiii teribili”.

De ieri, cuprins de-o noapte prinsă-n rândurile cărții, azi la prânz am citit finalul.
Punctul este o reprezentare perfectă.
Pătratul, ignorând colțurile, devine la fel.
Cubul, repetă situația.
Ori Cocteau, în felul în care a rupt tradiția, a sfâșiat toate urmele de romantism și realism ce-au mai rămas în bogata literatură franceză, reinventează sfera, locul unde ne întâlnim cu toții, pământul.

A eliberat personajele, și vai, ce prăpăd au făcut ele.

Azi recomand:
Jean Cocteau, Copiii teribili, ed. Paralela 45, 2005.

„Tot ce nu este crezut rămâne decorativ” - Jean Cocteau *

≪Opunîndu-l pe Homer într-o întrecere poetică, anticii nu făceau decît să urmeze exemplul lui Hesiod care, în prologul Teogoniei, atribuie muzelor următoarea formulă:

„Știm a vă spune minciuni numeroase, ce parcă aievea,

Însă atunci cînd vrem, noi putem rosti adevărul...”

v, 27-28

Primul vers este luat din Odiseea (XIX,203) și se referă la Ulise, ale cărui minciuni iscusite definesc caracterul fantastic al poemelor homerice. Acestei poezii izvorîte din imaginație, care nu-și propune decît să-și distreze ascultătorii, Hesiod îi opune o poezie didactică întemeiată doar pe adevăr și cuprinzînd o învățătură autentică. Teogonia conține învățătura religioasă, Munci și zile învățătura morală și regulile vieții practice pentru agricultor și pentru neguțător.≫ (Jean Defradas) **


≪...în principal, nu aveam de gînd să putrezim în rahat pentru totdeauna, căci, deși rahatul e un bun profesor, nu te poate învăța decît un anumit număr de lecții, după care te poate trage la fund și înghiții definitv.≫ (Charles Bukovski) ***

În mijlocul unor ani, unii s-au trezit că-i pot educa pe oameni să viseze, au inventat astfel religia, apoi politica, mai apoi drepturile omului. Toate s-au dovedit ca fiind un mare rahat, astăzi libertatea se câștigă greu, îți trebuie o condiție, una socială, restul este decor.

 ________________________________________
* Jean Cocteau, Opium-Jurnalul unei dezintoxicări, ed. Art, 2007, pag.64;
** Jean Defardas, Literatura elină, ed. Tineretului, 1968, pag.36;
*** Charles Bukovski, Povești despre nebunia obișnuită, ed.Rao, 2005, pag.158.

Igor Stravinsky - An Unlikely Spy

http://dustanddrag.tumblr.com/post/2852372149/pablo-picassos-portrait-of-igor-stravinsky-1920

In 1917, Stravinsky met the great artist Pablo Picasso in Italy.
They had a lot in common in that they both viewed the act of creating something as a problem to be solved!
Picasso did a drawing of Stravinsky.
It was in his luggage when he returned to Switzerland.
The customs officials, who could not have known much about art, interrogated the composer.

The exchange went something like this:
“What is this sketch?”
“My portrait drawn by Picasso.”
“Nonsense. It must be a plan.”
“Yes – the plan of my face.”

However, the customs officials remained unconvinced.
With World War I raging, they thought it was a secret plan of military importance and confiscated it.
It was necessary for Stravinsky’s friends at the British Embassy to intervene and retrieve it for him. 

source:
http://www.artsalive.ca/pdf/mus/stravinsky_all_e.pdf

Și pentru că Stravinsky și Cocteau au fost bun prieteni, cel din urmă a găsit de cuviință să-l imortalizeze pe primul altfel:

http://qcpages.qc.cuny.edu/hhowe/music784/images/Stravinsky04.jpg

Ăsta da plan!

Picasso a revenit și el:

http://qcpages.qc.cuny.edu/hhowe/music784/images/Stravinsky05.jpg

În preajma beției

Vorbesc mai puțin, gâtul s-a umflat. O amigdală s-a umflat și mecanic mă strânge, de fapt invers, am senzația că-și face loc să iasă, așa că reverberează. Dacă tușesc se mișcă toate coastele, asemeni unui pian dezacordat lovit în placa de bronz. Așa că ascult. Când ascult este liniște în capul meu, ideile mele fac prea mult zgomot, ale celorlalți mă intimidează, nonșalanța lor devine periculoasă, dar nu din cauza modestiei, ci a neînțelegerii proprii lor povestiri.

Unchiul X ajuns la senectute este surdo-mut, din naștere. A trăit la țară, a învățat limbajul semnelor încet, așa că toată familia știe bine ce vrea, sau cel puțin bănuie. Unul dintre nepoți termină medicina și îi aduce un aparat auditiv performant. Unchiul îl pune voluntar la una dintre urechi. Deschide ochii mari și se retrage. Pleacă în camerele din fundul casei. Apare după câteva zile văitându-se de dureri mari de cap. Explică că nu știe cum putem trăi în aceste zgomote din care nu înțelegem nimic. Explică de parcă un uragan îi traversează creierul, arată către cocoș, mâine îi ia gâtul.

Am plecat cu voci puține-n gâtul meu, am decis să nu mai ascult, ca să nu mai vorbesc deloc.

Așa că citesc ceva:

≪ Căpitanul olandez Vosterloch descoperă în Țara de Foc niște indigeni de culoare bluastre care comunicau prin bureți în stare să rețină „sunetul și vocea articulată”.

„Așa se face că, atunci când vor să ceară ceva sau să transmită la distanță, ei vorbesc aproape de unul din acești bureți, apoi îi trimit prietenilor lor care, după ce i-au primit, storcându-i încetișor, scot cuvintele ca din apă și știu, prin acest admirabil mijloc, tot ce doresc prietenii lor.”

Courrier véritable

(aprilie 1632)

Te duci cu gândul la planta pe care Foger a descoperit-o pe fundul apei (Impresii din Africa) și care păstra imagini.

Cu ce drag l-ai aplauda pe Stravinski pe obrajii vecinilor lui. ≫

din

Jean Cocteau, Opium-Jurnalul unei dezintoxicări, Art, 2007, 117-118

Lecţia de scriitur

THE JAMESES - Caribou / Fifth Dimension

citat

     Nu condamn muzica verbală şi tot ce înseamnă ea ca disonanţe, asprimi, catifelări moi. Dar o plastică a sufletului mă solicită mult mai mult. să contrapui o geometriei vie farmecului decorativ al frazelor. Să ai stil şi nu un stil. Un stil care să nu se lase intimidat în nici un fel. Pe care să nu şti de unde să-l apuci. Un stil care să nu se nască decât dintr-o secţiune tăiată prin mine, dintr-o încremenire a gândului prin trecerea brutală de la interior la exterior. Cu acea oprire năucită a taurului când iese în arenă. Să-ţi expui fantomele ţâşnirii unei fântâni împietritoare, să nu înveţi să migăleşti obiecte ingenioase, ci să împietreşti din zbor orice lucru inform care iese din tine. Să dai volum conceptelor.

Jean Cocteau, Opium - Jurnalul unei dezintoxicări, Art, 2007, pag.84.

Fantomas

"...Cum aşa? Baronul de Souvré, după toate luptele, după toate băile, mai poartă mască? Normal. Souvré poartă o mască de catifea neagră. Ăsta e personajul. Ăsta e secretul măreţiei lui Fantomas. Autorii epici nu-şi fac mai multe probleme cu falsurile şi datele fanteziste decât îşi făcea Homer cu geografia şi metamorfozele."

Jean Cocteau *

Noi în schimb ne facem din ce în ce mai multe probleme, probleme care apar la aflarea veştii; vestea sau ştirea cum o denumim acum poartă în imaterialitatea sa, spaima. Cum să nu-ţi fie spaimă când afli că lumea va muri de foame, de lipsa apei potabile, de cutremure, de răscoale sau revoluţii, va muri de alte veşti.

Lumea pe care o trăim nu mai este epică, asta ca să nu spunem că nu este măreaţă, turnuri care ating kilometrul ne vor contrazice imediat; este măreaţă lumea noastră, dar nu epică, scriu eu mai departe.

Lumea se schimbă atât de repede încât îşi pierde istoria, nu mai contează nimic în spate, vestea că în viitorul apropiat vor fi schimbări atât de tragice ameninţă trecutul. Cui foloseşte vestea din viitor? Asta ar veni aşa ca: vestea veştilor? Nu mai putem trăi în prezent din cauza viitorului care se rostogoleşte încoace strivind trecutul. Amară soartă a acestui prezent. Lipsa metamorfozelor.

______________________________________________

*

Jean Cocteau, Opium-Jurnalul unei dezintoxicări, Art, 2007, pag.62 jos

 imagine by:
http://www.worldofescher.com/store/P25.html

Straniul dezinteres pentru sexualitate

Titlul complet este:

Straniul dezinteres pentru sexualitate datorat unei progenituri spirituale

aparţine lui Jean Cocteau ca şi citatul ce urmează:

"

Arta se naşte din coitul între elementul-mascul şi elementul-femelă care ne compun pe noi toţi, mai echilibrate la artist decât la ceilalţi oameni. Rezultă dintr-un soi de incest, de dragoste de sine cu sine, de partenogeneză. De aceea căsătoria e atât de periculoasă la artişti, pentru ei este un pleonasm, o strădanie de monstru către normă. Semnul "prăpăditului" care aureolează atâtea genii vine din aceea că instinctul de creaţie, satisfăcut de-acum, lasă plăcerii sexuale libertatea de a se exercita în purul domeniu al esteticii şi o îndreaptă spre forme sterile.

"

Jean Cocteau, Opium - jurnalul unei dezintoxicări, Grup Editorial Art 2007, pag. 75 jos.

imagine by:

http://www.netcomuk.co.uk/~lenin/JeanCocteau.html

Jean Cocteau

     La vârsta la care Cristos intră în scenă prin moarte, Alexandru moare de o indigestie de glorie. Mi-l închipui trist, ajuns la capătul drumului, întrebându-se ce mai poate să posede. Îţi vine să-i spui: America, un aeroplan, un ceas de mână, un gramofon, un radio.

Alexandru cel Mare - Pella, august 2010

     Îmbălsămătoarele îl umplu cu miere. A avut şi mici noroace. Urina lui mirosea a violete. Te întrebi dacă Alexandru nu e o legendă inventată ca antidot la toate nereuşitele omeneşti. Din nereuşita lui ne-a rămas un profil pe o monedă pe care mi-a dat-o Barrès. Pe revers e reprezentat un înţelept, aşezat. Oricine ştie că aversul şi reversul unei monede au puţine şanse să se întâlnească într-o zi.

Jean Cocteau, Opium - Jurnalul unei dezintoxicări, ed. Art, 2007, pag. 96 sus.

photo:
http://www.moviemail-online.co.uk/film/dvd/Jean-Cocteau-Collection/