Câți noi, câte oi, câți stâlpi, câte fire, câți copaci, câtă iarbă? ce tufe, ce paralele!
Din toate ceva puțin, de fiecare o parte, din orizont un unghi, din mult nimic, din puțin ceva, ar fi scris Epicur.
Pe iarbă nu o luăm în calcul, o călcăm tot timpul. În schimb oile întrec toți stâlpii și toate firele, copacii fac parte din natură.
Câţi ai turmei, puţini ai humei, vegheaţi de zeiţa Grijă, asta mi-a venit în gând acum, fie el, gândul meu, paralel cu al tău. Ce frumoasă e lumea orizontală şi foşnitoare a ierbii!
RăspundețiȘtergereFără grijă, fără sudoare,
RăspundețiȘtergereCe bine stau eu la soare.
Dar vine câte-o boare,
Cu dinți mari,
de mă face cărare.
-iarba în urma oii.
Nu, nu se întâmplă aşa dacă umerii au tăiş şi sunt îndeajuns de virili ca să despice prin iarbă cărare.
RăspundețiȘtergereIntr-un viitor apropiat, golit de zei, curentul electric va fi transportat wireless, oile nemuritoare, iarba si pomii artificiali, iar oamenii din cristal...sau cristale, nu stiu inca sigur...dar ce conteaza, cui ii pasa?!
RăspundețiȘtergere