Marea așteptare

Vedere din Thassos - photo by Vali și Miha

Dacă viața este o călătorie -cum mulți au scris înaintea mea, atunci trebuie că ajunul acestei călătorii este ocupat de marea așteptare. Cum vocabularul nu permitea extinderea, totul s-a redus la vine barza; la acea pasăre călătoare care cică aduce copilul în cioc. Așa omul apare pe lumea aceasta.

Apariția unui om în mijlocul acestui univers perfect nu poate fi pusă pe seama vreunui scenariu prestabilit în care ceilalți actori alcătuiesc doar recuzita, căci fiecare la rândul ar trebui să aibă un scenariu. Marele scenariu ar fi atunci compus doar dintr-o mare așteptare. Să ne închipuim o clipă o plajă, în care înfipte în nisip, două umbrele adăpostesc la umbra lor câteva șezlonguri. Apa de la mal are culoarea turcoazului, în larg ea se închide. Un enorm pachebot ocupă spațiul dintre umbrele. Un pescăruș pune în evidență norii. În zare munții răsar din apa mării împreună cu pinii răsuciți datorită valurilor. Nu se vede nici un om.

Această imagine face parte din marea așteptare. Fiecare dintre noi ar dori poate să creadă că toate acestea au fost făcute pentru oameni. Fals. Toate acestea au fost făcute pentru că noi dorim să punem în evidență tocmai ceea ce în absența noastră are cea mai mare valoare. Lucrurile care ne înconjoară. Acestea fac și trebuie să facă parte din călătorie. Orice cui, sau foaie de hârtie, reușesc să maculeze, să mascheze, albul vid al călătoriei noastre prin această lume. De aceea mai târziu ne-am dat seama că hainele trebuie să fie croite și mașinile vopsite. Oricum ar fi tot ceea ce ne înconjoară, cu toate apăsările, cu toate lansările, felul în care așteptăm, cum ne manifestăm, ne dă conduita acelei fâțâieli în fața morții. Cred că în acel moment ne grăbim. Odată ridicat de pe scaun, ce mai contează drumul până la ușă; poate fi parcurs cât mai repede, deodată chiar.

Privind această fotografie -care nu-mi aparține, am avut o clipă senzația că lipsa oricăruia, la fel ca apariția oricăruia, nu dă sens acestei lumi. Mulțimile de fapt sunt cele ce ocupă, ce echilibrează numărul arborilor, al păsărilor, al valurilor. Oamenii, dacă ar fi extrem de puțini, n-ar conta deloc. Zgomotul pe care l-ar face, n-ar reuși să trezească nici un elefant. Recunoașterea vine de la acel pachebot, care odată intrat în port, salvează economic o populație de zece ori mai mică, produce acel val ce deschide sezonul risipirii tuturor dorințelor. După un scurt timp, totul se împachetează și dispare la fel cum a apărut, cu tot cu dorințe. Suntem aici, pentru că suntem mulți, dacă eram câțiva, s-ar fi putut nici să ne cunoaștem. Trăiam și speram -fără să știm, într-o mare așteptare.