Radio Guerrilla

Templul zeiței Artemis Vravrona (Arthemis of Brauron), Atica, Grecia

Ultima mea moștenire -primită la cei șaizeci de ani bătuți pe ban, a fost un templu. Pentru a da culoare acestei hetaire-heritage imobiliare a trebuit prima dată să tund iarba. M-am îndrăgostit pur și simplu de acest loc, pe unde urșii odinioară își făceau bârlog.

Cuvântul dragoste ar trebui redefinit în măsura în care te întorci acolo, la acel loc, la acea ființă, fie ea umană sau pur și simplu celulară. Unii își iubesc atât de mult virușii, încât devin purtători -deja am căzut mai jos de celulă. Alții -printre care și eu, devin vicioși -atât de mult s-au atașat de un lucru, încât absența lui, chiar minimală, îi produce sevraj. De aceea în fiecare vară tund iarba la Vavrona. Vara asta am dat skip, ceva, în partea cealaltă m-a oprit. Deja tremur.

Radio Guerrilla s-a oprit, fenomenul se petrece doar în eter. Dar astăzi, vestea că ceea ce demult transpira se pare că îngheța!, m-a făcut  să scriu aceste rânduri.
Eram un fan al acestui post de radio și chiar suportam stoic când Dobrovolschi o lua pe ulei, sau sâmbătă și duminica dimineața, ateismul era întins la maxim și săgeata (ideatică) o lua aiurea. Eram fan pentru că dădeau (dau și acum pe net) cea mai bună muzică ca post de radio românesc.

Timp de câteva săptămâni, în timp, ce-mi beau cafea de dimineață, am dat pe alte posturi și-mi vine greață. Radio Cultural ține stindardul sus, dar bocitorii culturii române plâng prea mult, sigur că absenteismul se face cunoscut și la acest post, dar eu țineam la gazonul meu, pe care îl puteam și reușeam, să-l tund oricând; ăsta era Radio Guerrilla.

Radio Guerrilla este un post de radio stratosferic, este o metaforă, undele ultrascurte abia ajung acolo, dar pentru ceea ce se întâmplă în maneaua radio românească, superlativul are rost.

http://www.radioguerrilla.ro/