The old guys

O fotografie din Grecia, mainland Marathonas

Un statut al bătrânilor ar începe cam așa: „în primul rând ne-am săturat de toate, în al doilea mai vrem...”

Firesc ar fi să ne săturăm. Odată încheiat un ciclu, floarea se taie pentru femei tinere și frumoase, fructul se culege pentru copii, arborele se taie pentru o mobilă de bucătărie de bună calitate, mașina se casează pentru alte mai noi și tot așa. Pentru cei bătrâni o eutanasiere scurtă ar fi binevenită, dar fără să știe ei. Uneori visez noaptea că nu mă mai trezesc și visul plutește asemenea unei raze de lumină a unui soare proaspăt răsărit peste o infinitate de boabe de rouă, prin ele se vede toată lumea.

Nu ne săturăm de viață, dacă ea poate fi trăită îi dăm înainte, ceilalți, căzuți în fotolii rulante, în paturi rotitoare, în vizite zilnice pentru tratamente ambulatorii abia își târșâie papucii. Nu iubim mai mult decât ziua de mâine, dar să vină fără răsuflări grele, metehne, împiedicări și dureri la pișare. Iubim o masă plină din care să mâncăm puțin, să ciugulim din toate, să bem în final un pahar de vin.

O filosofie atât de simplă pe care Epicur, bolnav fiind toată viața, a ridicat-o la rang de hedonism regal.

Paradisul cunoașterii

Câți noi, câte oi, câți stâlpi, câte fire, câți copaci, câtă iarbă? ce tufe, ce paralele!
Din toate ceva puțin, de fiecare o parte, din orizont un unghi, din mult nimic, din puțin ceva, ar fi scris Epicur.
Pe iarbă nu o luăm în calcul, o călcăm tot timpul. În schimb oile întrec toți stâlpii și toate firele, copacii fac parte din natură.

Elucubrații

întrebare adresată la Radio Erevan:

„Lipsa internetului duce la sevraj?”

răspuns:

„Nu, numai dacă îl scoatem din ureche!”

Aparițiile, tot ce ține de manifestarea dinamică a acestei lumi, mă înfioară. Aparițiile țin de legile imuabile ale fizicii, am vrut să scriu ale firii și nu cred că aș fi scris greșit.

Tot ceea mi se pare că ar ține să fie legat de existență -cum ar putea să fie altfel când orice respirație proprie face parte din rotația pământului, se leagă de fapt de real.

Atunci orice răsuflare înnodată de-un sunet, de-o undă, de-un val, mă acoperă sau mă traversează.

Am trăit atât cât să scriu asta! Iată cel mai epic scris, cel mai epicureic, cea mai hedonistă frază.

De aici să începem să judecăm viața, de aici să începem să trăim, invers. Cele mai arteriale amintiri îmi aduc în stază cele mai necugetate trăiri. Vena ce bătrânește pâlpâie acum, ține o vreme, nici o venă nu știe de vecina sa artera. Nimeni nu știe că atunci când coboară duce un echilibru spre unul ce trebuie să fie împins ca să urce. O compensație, un principiu comunicant, ce ține de informație: 

Hei! eu cobor, deci vecine, tu trebuie să urci! 

P.S. patru zile fără internet, o macara a mutat un stâlp, o casă se construiește în apropiere.