Doamnei M
Înainte de eclipsă, astronomic, luna știa că va fi răpită. Își visase răpirea ca o pată de culoare închisă deasupra unui dragon atmosferic. Departe, scena aceasta era comună, de departe, părea fotografică.
Ori toate aceste aglomerări, de gânduri și de idei, au făcut ca norii să întețească vântul -ceea ce este iluzoriu și nedovedit. Cum ar fi omul fără Lună, omul fără Nietzsche?
Stai! Întrebarea trimite altundeva și schimbă subiectul eclipsei ce va urma în imagine, și a fost în cele ce scriu. Omul, sau supraomul chemat, nu există decât în mintea celui ce dorește asta. În rest suntem animale ce aspiră în fiecare noapte să răpească Luna.
Altfel Omul?! Să nu răpească Luna. Să n-aibă dorințe, aplecări, sărutări...
Revolta, dacă este sub semnul schimbării, trebuie să eclipseze Luna. Adică în Umbra ei, Omul să schimbe Timpul -o clipă. Toate evenimentele, în trecut, erau solare. Existau și civilizații care aveau un calendar selenar, este adevărat, dar în final cele solare s-au impus. Este de domeniul activității diurne, este de înțeles, nu de cucerit.
Ar fi, cum titirezul povestea lumii; ca toți să se oprească un pic, ca el să vadă cum stau lucrurile!
Și lumea s-a oprit- un pic, și titirezul a căzut.
„Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece.”
Lumea promisă, în lipsa mișcării, a rotației, s-a dovedit a fi falsă. S-a dovedit a fi metafizică și statică (din punct de vedere dinamic). Dorința de unghi, de flash, a fost păcălită de înțelepciunea celui ce deschide ochii odată pe secundă. În secunda aceea, o lume dispare și alta apare, și titirezul o știe prea bine.
Omul de după Nietzsche: un titirez!
Nietzsche spunea ceva despre om, despre devenirea lui, despre fiindul în totalitatea sa care nu are nicio valoare. Cam aşa parcă spunea. Şi în contextul ăsta, supraomul de care zicea, de care zici, domnule S. este atributul cărei lumi? Cea lupsită de lună sau a uneia rechiziţionate de existenţă?
RăspundețiȘtergereLuna rotitoare, supraomul lui Nietzsche care este sensul pământului, doar că nu se ştie ce este acest sens.
Omul lui Nietzsche, o transgregare a unei iluzii, domnule S?
Sau un hopa- mitică?
În anii ce vin distanțele se vor măsura în ore. Două ore Paris-Tokio, o oră și jumătate, Londra- Los-Angeles, o oră București-Moscova...
RăspundețiȘtergereOmul se va mișca atât de repede încât pământul va părea că stă. În orele acelea de călătorie va acumula informație pe care unii oameni n-au reușit să o aleagă într-o viață.
Cu timpul, ideea de existență va fi superfluă.