Vă prezentăm respirația naturii. Se aseamănă cu cea a inimii noastre.
Vă prezentăm sclipirea clorofilei. Se aseamănă cu cea a minții noastre.
În tot ceea ce ne înconjoară suntem noi. Ne este frică să recunoaștem asta și atunci dăm vina pe divinitate, astăzi la modă este Dumnezeu. Dumnezeu face asta, cealaltă și cealalaltă... nu ne asumăm nici o vină, nici un mijloc de percepție supranaturală. Dumnezeu este de vină. Ce laș devine omul când nu înțelege.
Superbă imaginea pulsatorie, ce abilităţi ai, fin vrăjitorule! Simţeam cum din aproape în aproape de privire cum mă străluminclorofilizam.
RăspundețiȘtergereSuntem eternul din toate, şi suntem transparenţă magică.
Camelia
RăspundețiȘtergereEști practicantă?
Adică practici religia (ortodoxă?) ?
Răspunsul e nu, întrebarea ta una hotărâtoare. Glumesc.
RăspundețiȘtergereDa' ce'ţi veni cu întrebarea? Eu sunt propria mea religie.
Acum te întreb şi eu pe tine ceva; ai credinţă în necunoscut?
Eram doar curios cu cine dialoghez.
RăspundețiȘtergereÎn necunoscut m-am pierdut de câteva ori. Eram tânăr, reușeam să mă rătăcesc.
Pe vremea aceea nu-l citeam pe Seneca.
Când am luat-o-n freză mi s-a părut firesc scrierile lui; ceva de genul că fulgerele din senin sunt dese, oamenii nu le văd -pe fulgere, fiind senin, în schimb numără morții.
Te poţi rătăci fără a te pierde cu adevărat oricând, nu doar când eşti al unor ani mai fragezi.
RăspundețiȘtergereMai e un alt fel de rătăcire, aceea în pustiu, unul fără limte, care lasă impresia de spaţiu dechis, impresie, fireşte, iluzorie.
Alegi să fii înăuntrul lui şi a rămâne în afară.
Miraculosul contaminează omul, asta despre nişte lucruri, despre o alchimie cosmică, asta legat de nişte lucruri.