The old guys

O fotografie din Grecia, mainland Marathonas

Un statut al bătrânilor ar începe cam așa: „în primul rând ne-am săturat de toate, în al doilea mai vrem...”

Firesc ar fi să ne săturăm. Odată încheiat un ciclu, floarea se taie pentru femei tinere și frumoase, fructul se culege pentru copii, arborele se taie pentru o mobilă de bucătărie de bună calitate, mașina se casează pentru alte mai noi și tot așa. Pentru cei bătrâni o eutanasiere scurtă ar fi binevenită, dar fără să știe ei. Uneori visez noaptea că nu mă mai trezesc și visul plutește asemenea unei raze de lumină a unui soare proaspăt răsărit peste o infinitate de boabe de rouă, prin ele se vede toată lumea.

Nu ne săturăm de viață, dacă ea poate fi trăită îi dăm înainte, ceilalți, căzuți în fotolii rulante, în paturi rotitoare, în vizite zilnice pentru tratamente ambulatorii abia își târșâie papucii. Nu iubim mai mult decât ziua de mâine, dar să vină fără răsuflări grele, metehne, împiedicări și dureri la pișare. Iubim o masă plină din care să mâncăm puțin, să ciugulim din toate, să bem în final un pahar de vin.

O filosofie atât de simplă pe care Epicur, bolnav fiind toată viața, a ridicat-o la rang de hedonism regal.

A doua Renaștere

Coperțile volumelor - Ed. Științifică 1967

Iorgu Stoian, traducere, cuvânt înainte și note

≪Dar André Bonnard nu este numai un mare erudit și un subtil gînditor. El este - cum subliam mai înainte - și un mare scriitor. Foarte bine informat, fără a face însă paradă de erudiție, ci reținînd din noianul de fapte numai ceea ce este esențial, el știe întotdeauna să găsească formulările și caracterizările cele mai potrivite și mai pregnante (fără a cădea vreodată în schematism), care se fixează și rămîn, pentru totdeauna, în mintea cititorului. Ceea ce nu exclude subtilitatea, uneori uluitoare și chiar paradoxală, întotdeauna însă cuprinzătoare și complexă ca realitatea însăși.

Totul cu o mare putere de evocare și într-un stil alert, ușor modernizat, fără a depăși însă limitele convenabile.
Iată numai cîteva din aceste caracterizări, unele privind aspecte mai generale sau diferite situații, altele măiestre portrete ale marilor personalități din istoria Greciei antice.

„Înainte de Platon - se observă, de pildă, undeva - literatura greacă este în primul rînd, poezie. Poetul este, pentru oamenii din secolul al V-lea, educatorul tineretului și educator al cetății. De la Platon și după Platon, literatura greacă este, în primul rînd înțelepciune, știință, filosofie. Filosoful, savantul, nu poetul, este educatorul indivizilor și al cetăților. Lumea se îndepărtează de Homer și de hellenismul care provine de la el. „Scumpe Homer - spune în Republica un personaj - care cetate s-a administrat mai bine grației ție? Care oameni au devenit mai buni? „De aici faimoasa condamnare pronunțată de Platon împotriva poeziei, și în primul rînd lui Homer. Meșteri ai minciunilor, poeții sînt izgoniți din cetate”.

„Ceea ce este puternic și îndrăzneț în această înțelepciune - observă Bonnard, în altă parte, referindu-se la marele filosof materialist care a fost Epicur - este această afirmație, constant repetată, că omul este născut pentru bucurie și că bucuria se bazează pe corp și pe strînsa unire, în viață, dintre conștiința de a trăi și trup. Epicur a scris această frază, care a apărut multora scandaloasă: ≪Principiul și rădăcina oricărui bun se află în plăcerile stomacului≫. (Este, desigur, un scandal pentru oamenii care nefiindu-le niciodată foame, își pun plăcerea în altceva, de pildă în posesiunea unor lucruri rare, pe care nu le vor duce nicăieri.)

În realitate, privind în jurul nostru și mâine poate în propria noastră țară, ar trebui să avem grijă de a nu uita niciodată că o înțelepciune care nu pornește de la condițiile materiale ale conștiinței este o înțelepciune cu totul imaginară. Mai mult: inumană. Epicur, în ceea ce îl privește, n-a uitat niciodată, fie și pentru un moment, că puterea de a gîndi și de a se exprima este strîns legată de posibilitatea de a mînca și a bea, de bucuria de a respira.≫ *

*

Dacă lucrurile ar rămâne aici -ceea ce nu se întâmplă niciodată, am privi civilizația ca ceva static, de neschimbat, dar și de nepătruns. Cei care o fac și reușesc, sunt posesori atunci a unor rețete secrete în această lume a încuiaților.

În iulie 1969, primul om ajungea pe lună. Americanul Neil Armstrong a simțit că trebuie să pună următoarea frază, la primul pas pe lună. Nu știu dacă fraza a fost inițiată în acel moment sau dacă nu a fost pregătită.

"That's one small step for man, one giant leap for mankind." 

Așa cum o citesc eu (fraza de mai sus), ea este poezie și mai puțin înțelepciune. Este necesar să amintim că poezia este matematică. Ceea ce Platon a evitat să scrie, și felul acesta a venit minunat viitoarei religii, este că un conducător pentru a conduce, trebuie să fie și poet. Astăzi, cei care nu reușesc asta, sunt de fapt încuiați. Un om complet, universal, este cel care pune simțurile în prim planul existenței sale. Cele ce vin odată cu educația le completează. Ba, să fim poeți, să cercetăm Universul și să-l recităm pe Eminescu.

__________________________

* A. Bonnard, Civilizația greacă, ed. Științifică, 1967, vol. I, pag.18-19.

Paradisul cunoașterii

Câți noi, câte oi, câți stâlpi, câte fire, câți copaci, câtă iarbă? ce tufe, ce paralele!
Din toate ceva puțin, de fiecare o parte, din orizont un unghi, din mult nimic, din puțin ceva, ar fi scris Epicur.
Pe iarbă nu o luăm în calcul, o călcăm tot timpul. În schimb oile întrec toți stâlpii și toate firele, copacii fac parte din natură.

Inducerea în eroare

Cicero, De natura deorum, 25, 69.

Socotind că, dacă atomii ar fi purtați în jos numai,

de propria greutate,

noi am fi lipsiți de libertate,

dat fiind faptul că această mișcare este determinată cu necesitate,

pentru a ne sustrage acestei necesități,

Epicur a imaginat un mijloc anume.

Astfel, zicea că tot ceea ce cade în linie dreaptă,

în virtutea greutății, deviază ușor.

_______________________________________

Felul în care percep realitatea dăunează grav sănătății, de aceea orice salvare este exclusă; sunt cronic.
Înțeleg ajutorul pe care-l primesc și înțeleg și frustrarea celor ce nu mă înțeleg, dar eu îi iubesc numai pe cei ce mă înțeleg. Egoismul acesta îmi elimină toxina neînțelegerii celorlalți, astfel că eroarea în care eu aș putea să plutesc dispare. Devin astfel înțelesul tuturor, o mare mediocritate, doar deviez ușor.

Să nu te sinucizi

Am privit cum o viespe venind spre apă, şi-a lăsat picioarele din spate ca trenul de aterizare a unui avion de luptă. Acestea alunecând pe suprafaţa oglinzii acvatice au spart tensiunea superficială şi-au cules un bob sclipitor. Dezechilibrul ce a urmat, zborul oarecum sacadat mi-a ascuţit emoţia; vroiam să nu cadă!
Poate că a luat prea multă apă, poate că nu a avut viteză, poate că bătea vântul, poate că era disperată şi din nou m-am răscolit. M-a răsucit aversiunea mea faţă de alegeri, de minus şi plus, de rău şi bine: "Copilule să nu faci rău!". Apoi am citit din Epicur:

"Zeul sau vrea să înlăture răul şi nu poate, sau poate dar nu vrea, sau nici nu vrea nici nu poate , sau vrea şi poate. Dacă vrea şi nu poate, e neputincios, dar un zeu nu poate fi astfel. Dacă poate, dar nu vrea, este gelos, ceea ce e tot atât de nepotrivit unei divinităţi. Dacă nici nu vrea, nici nu poate, e neputincios şi gelos, prin urmare nu e zeu. Iar dacă şi vrea şi poate, ceea ce îi aparţine numai zeului, atunci de unde porneşte răul? Sau de ce zeul nu-l înlătură?"

Viespea reuşi să capete echilibru, balansul se reduse, vântul o ajuta, căpăta şi viteză, sub ea strălucea "apa vie".

"Moartea nu are nici o legătură cu noi, căci tot binele şi răul rezidă în senzaţie, iar moartea este privaţiunea de senzaţie" (Epicur, Epistola către Menekeus, 124)

Apoi, în vederea dispariţiei ei, a viespii, mi-am stropit faţa cu apă şi când ochii s-au deschis în lumina soarelui zeci de stropi îmi alunecau pe retină, îmi patinau irisul, care pulsa neştiind cum să-şi regleze luminozitatea. În spate lui, nervul optic transmitea secvenţe uluitoare creierului, lumi inversate, reflectate şi toate acestea în miimi şi miimi de secunde ale unui timp lacom. Trăiam senzaţia. Vreau să trăiesc senzaţia şi să nu fiu privat de ea, iar apa vie -catalizatorul- să fie nesfârşită.