Unele apropieri nu țin de zoom, țin de apropierea personală -parte cu peisajul, astfel pentru numai doi metri, putem așeza imaginea altfel. Tot pentru mai puțin ne putem apleca peste balustradă; leandrii ne pot îmbăta cu mirosul lor, vedem marea mai aproape, vedem albastrul acela impersonal de lângă mal, apoi cel adânc, mai departe. Un ciob de insulă -Dokos, ne insultă orizontul, în partea cealaltă, impozantă, o peninsulă ne arată pieptul, pe trupul Peloponezului stăm noi acum.
Barca, iahtul, nava, plutitoarea; era să uit de ce-am început să scriu, m-am luat cu natura, cu valurile, cu vântul. Despre ea -barca, nimic, este doar în așteptarea unei călătorii. Barca se leagănă, se face că doarme; este după-amiaza, orele când vocile dispar, soarele suflă căldura cu putere, obloanele se-nchid, citim:
„Cînd însă-ajunseră-ndată la navă și zbuciumul mării,
Iată, pe nava adîncă, luîndu-le, însoțitorii,
Meșteri, frumos, le-așezară -mîncarea și hrana olaltă.
Și-apoi și lui Odysseu îi întinseră pături și dalbul
Lui așternut, sus, pe punte, la pupă, pe nava înaltă -
Nedeșteptat a dormi. Ci urcă el, și-apoi se întinse,
Fără-un cuvânt; iară ei se-așezară pe bănci fiecare
Orînduit, dezlegînd și odgonul din ochiul lui de piatră.
Iară, de cum, aplecați, cu lopețile stropi răsfirară
Mării, și lui, pe pleoape, un somn nesfîrșit i se puse,
Nedeșteptat, drag și dulce, nespus, prea asemenea morții.
Iar nava - tot după cum armăsarii cei patru la număr
Cîmpului, toți laolalt', sub biciul șfichi, se avîntă,
Mîndru și svelt și înalt, iar vioi ei își deapănă calea -
Tot așa și a ei proră brăzda, iar în urmă-i talazul
Se revărsa, purpuriu, peste marea cea fără odihnă.”
Homer, Οδύσσεια, ed. Paideia, 2009, Odysseia 13,70-85, pag.167.
ediţie in memoriam Dan Sluşanschi
Hmm ... mi-e atât de dor de...tărâmul zeilor :)
RăspundețiȘtergereMie de călătorie!
RăspundețiȘtergereTărâmul zeilor este o călătorie fără limite ...dincolo de orizonturi..
RăspundețiȘtergere