Noctilux-M 50 mm f/1, the undisputed then and now monarch of optical performance at f/1 in its focal length and aperture since it was designed almost 40 years ago. |
L'autre par lui-meme (Celălalt prin sine însuși, sau Celălalt văzut de el însuși -Wikipedia) apare în 1987, autorul, Jean Baudrillard, scrie acest eseu în cea mai orbitoare lumină a realității, a hiperrealității de fapt precum o dovedește scrierea.
≪După cum se ştie, discursul publicitarilor este destinat în primul rând publicitarilor şi nimic nu ne spune că discursul actual asupra informaticii şi comunicării nu este destinat doar profesioniştilor informaticii şi comunicării (discursul intelectualilor şi sociologilor pune, de altfel, aceeaşi problemă)
.
Telematică privată: fiecare se vede propulsat la comenzile unei maşini ipotetice, izolat în poziţie de perfectă suveranitate, la distanţă infinită de universul său original, adică în poziţie fixă de cosmonaut în bula sa, în stare de imponderabilitate, stare care-l obligă la un zbor orbital continuu şi la menţinerea unei viteze suficiente de mari în vid pentru a evita să se zdrobească de planeta sa de origine.
Această realizare a satelitului orbital în universul cotidian corespunde transformării universului domestic în metaforă spaţială, cu lansarea pe orbită a apartamentului-cu-două-camere-bucătarie-şi-baie în ultimul modul lunar, deci satelizării realului însuşi. Cotidianitatea habitatului terestru ipostaziată în spaţiu înseamnă sfârşitul metafizicii şi începutul erei hiperrealităţii.
Vreau să spun: ceea ce se proiecta în habitatul terestru în mod mental, ceea ce se trăia aici ca metaforă este proiectat, de acum, fără nici o metaforă, în spaţiul absolut care este cel al simulării.≫ *
Ceea ce bănuia Jean Baudrillard se înfăptuia tot în perioada când își lansa marile scrieri asupra societății de consum, asupra producție și asupra lui Foucault chiar. Nu scriu de Internet, ci de altceva mai puțin cunoscut, de apariția primul obiectiv fotografic cu luminozitate egală cu unitatea. Aceasta este o altă parte a hiperrealității, sau poate chiar începutul acesteia.
Se știe că ochiul este de fapt un instrument și el alăturat altui instrument dă o funcție puternic ascendentă cunoașterii, ochiul+microscop, ochiul+telescop etc. Ori apariția optică, nicidecum digitală, a unui instrument egal cu cel al văzului omenesc, ne pune ființa într-o concurență neloială față de instrumente, nu că lucrul acesta nu exista și înainte, dar nu se pretindea atât de intim.
≪...dar şi universul întreg se derulează fără nici o necesitate pe ecranul tău de acasă. Pornografie microscopică a universului, pornografică pentru că forţată, exagerată, la fel ca şi prim-planul sexual în filmele porno. Toate acestea fac să explodeze scena, protejată odinioară de o distanţă minimă, scenă care era jucată după un ritual secret cunoscut doar de actori.
Universul privat era alienant, în mod sigur, în măsura în care el te separa de ceilalţi, de lume, în măsura în care era investit ca spaţiu protector, ca imaginar protector. Dar el beneficia şi de câştigul simbolic al alienării, şi anume că Celălalt există şi că alteritatea poate însemna şi ce e mai bun şi ce e mai rău. Astfel societatea de consum a fost trăită sub semnul alienării, ca societate a spectacolului dar, tocmai, exista spectacol, iar spectacolul, chiar alienat, nu este niciodată obscen.
Obscenitatea începe când nu mai există spectacol, scenă, teatru, iluzie, când totul devine de o transparenţă şi o vizibilitate imediate, când totul este expus luminii puternice şi inexorabile a informaţiei şi comunicării.
Nu mai trăim în drama alienării, trăim în extazul comunicării. Iar acest extaz e obscen.
Obscen e ceea ce
pune capăt oricărei priviri, oricărei imagini, oricărei reprezentări. Nu numai sexualul devine obscen, există astăzi o întreaga pornografie a informaţiei şi comunicării, o pornografie a circuitelor şi a reţelelor, a funcţiilor şi obiectelor, în lizibilitatea şi fluiditatea lor, în disponibilitatea şi reglarea lor, în semnificaţia lor forţată, în performativitatea lor, în conectarea şi polivalenţa lor, în expresia lor liber.≫**
Frica de obscen ne traversează din nou, internetul a rupt bariera, emoțiile sunt puternice. Ne este frică din nou, se pare, de informație de data aceasta, de felul cum ea se strecoară, și punem pe primul loc această frică în fapt și atunci apar frustrările, ca și regresiile, apare neputința.
Primul loc. Cine este pe primul îi doboară pe ceilalți, cât și pe Celălalt.
Primul loc. Cum poți fugi de atracția primului loc. Loc ocupat acum de internet.
Să găsim altceva pentru primul loc, iar eu acum vă prezint pe:
Out-performs the human eye! |
Cum este să vezi în întuneric în spectrul uman (nu în infraroșu) mult mai luminos, cum arată umbra, cum se strecoară ea?
O imagine -sunt o grămadă pe internet, dar nu foarte bine reprezentate în cantitatea de informație, încearcă doar să inspire, nu să ne hiperventileze. Acest plus de lumină rămâne pe seama celor profesioniști și nu încercați să trageți cu ochiul la preț. Un asemenea obiectiv constă peste 10.000 de dolari.
Acesta este primul loc, plusul de lumină, mai obscen decât toate imaginile luminii care au răscolit generații de pudiponzi. Este plusul pe care nu poți să-l vezi, ci doar fotografia în optica cea mai analogică cu putință și-l arată, aici nu-i rost de minciună sau de photoshop, asta este hiperrealitatea pe care Jean Baudrillard o intuia. Noctus = noapte. Lux = lumină. Noctilux, o metaforă.
„Nu mai trăim în drama alienării, trăim în extazul comunicării.” mai scria el tot pe acolo.____________________________________________
* Jean Baudrillard, Celălalt prin sine însuşi,
Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca,
1997
pag.9-10;
** ibidem pag.13-14.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc