≪
A doua zi.
Cînd intru în biroul lui Garin, Klein și Borodin stau de vorbă, așezați unul în fața celuilalt, lîngă ușă. Îl privesc pieziș pe Hong care, în picioare în mijlocul camerei, cu mîinile în buzunare, discută cu Garin. În dimineața asta, Borodin s-a ridicat din pat; galben, slab, astăzi seamănă cu un chinez. Ceva în atmosferă, în atitudinea oamenilor, aduce a ostilitate, aproape a ceartă. Hong vorbește cu accentul său specific, sacadat, cu trupul imobil. Văzîndu-i mișcarea brutală a maxilarelor (vorbește ca și cum ar mușca), mă gîndesc dintr-o dată la fraza pe care mi-a citat-o Gerard: „Cînd voi fi condamnat la pedeapsa capitală...”
- În Franța, spune el, nu îndrăzneau să-i taie capul regelui, nu-i așa ? Pînă la urmă totuși au făcut-o. Și Franța n-a murit. Totdeauna, întîi și-ntîi trebuie să-i tai capul regelui.
- Nu cînd el e cel care plătește.
- Și cînd plătește, și cînd nu plătește. Ce-mi pasă mie că plătește ?
- Ne pasă nouă, tuturor. Atenție, Hong: orice acțiune teroristă depinde de poliția pe care o are în fața ei...
- Poftim ?...
Garin repetă fraza. Hong pare a fi înțeles, dar e tot imobil și privește podeaua, cu gîtul întins.
- Fiecare lucru la timpul potrivit, adăugă Garin. revoluția nu-i chiar atât de ușor de făcut.
- Oh! revoluția...
- Revoluția, spune Borodin dintr-o dată, întorcându-se brusc, înseamnă să plătești armata !
- Atunci e cu totul lipsită de interes. Să alegi ? De ce? Pentru că la voi e mai multă dreptate ? ...≫ *
A doua zi.
Cînd intru în biroul lui Vlad, Dăscălescu și Stănculescu stau de vorbă, așezați
unul în fața celuilalt, lîngă ușă. Îl privesc pieziș pe Postelnicu care, în
picioare în mijlocul camerei, cu mîinile în buzunare, discută cu Vlad.
În dimineața asta, Stănculescu s-a ridicat din pat; galben, slab, astăzi
seamănă cu un chinez. Ceva în atmosferă, în atitudinea oamenilor, aduce a
ostilitate, aproape a ceartă. Postelnicu vorbește cu accentul său specific,
sacadat, cu trupul imobil. Văzîndu-i mișcarea brutală a maxilarelor
(vorbește ca și cum ar mușca), mă gîndesc dintr-o dată la fraza pe care
mi-a citat-o Ceaușescu: „Cînd voi fi condamnat la pedeapsa capitală...”
- În Franța, spune el, nu îndrăzneau să-i taie capul regelui, nu-i așa ?
Pînă la urmă totuși au făcut-o. Și Franța n-a murit. Totdeauna, întîi
și-ntîi trebuie să-i tai capul regelui.
- Nu cînd el e cel care plătește.
- Și cînd plătește, și cînd nu plătește. Ce-mi pasă mie că plătește ?
- Ne pasă nouă, tuturor. Atenție, Postelnicu: orice acțiune teroristă depinde de poliția pe care o are în fața ei...
- Poftim ?...
Vlad repetă fraza. Postelnicu pare a fi înțeles, dar e tot imobil și privește podeaua, cu gîtul întins.
- Fiecare lucru la timpul potrivit, adăugă Vlad. Revoluția nu-i chiar atât de ușor de făcut.
- Oh! revoluția...
- Revoluția, spune Stănculescu dintr-o dată, întorcându-se brusc, înseamnă să plătești armata !
- Atunci e cu totul lipsită de interes. Să alegi ? De ce? Pentru că la voi e mai multă dreptate ? ...≫
A doua zi.
Cînd intru în biroul lui Vlad, Roman și Iliescu stau de vorbă, așezați
unul în fața celuilalt, lîngă ușă. Îl privesc pieziș pe Gelu Voican care, în
picioare în mijlocul camerei, cu mîinile în buzunare, discută cu Vlad.
În dimineața asta, Iliescu s-a ridicat din pat; galben, slab, astăzi
seamănă cu un chinez. Ceva în atmosferă, în atitudinea oamenilor, aduce a
ostilitate, aproape a ceartă. Gelu Voican vorbește cu accentul său specific,
sacadat, cu trupul imobil. Văzîndu-i mișcarea brutală a maxilarelor
(vorbește ca și cum ar mușca), mă gîndesc dintr-o dată la fraza pe care
mi-a citat-o Ceaușescu: „Cînd voi fi condamnat la pedeapsa capitală...”
- În Franța, spune el, nu îndrăzneau să-i taie capul regelui, nu-i așa ?
Pînă la urmă totuși au făcut-o. Și Franța n-a murit. Totdeauna, întîi
și-ntîi trebuie să-i tai capul regelui.
- Nu cînd el e cel care plătește.
- Și cînd plătește, și cînd nu plătește. Ce-mi pasă mie că plătește ?
- Ne pasă nouă, tuturor. Atenție, Gelu Voican: orice acțiune teroristă depinde de poliția pe care o are în fața ei...
- Poftim ?...
Vlad repetă fraza. Gelu Voican pare a fi înțeles, dar e tot imobil și privește podeaua, cu gîtul întins.
- Fiecare lucru la timpul potrivit, adăugă Vlad. Revoluția nu-i chiar atât de ușor de făcut.
- Oh! revoluția...
- Revoluția, spune Iliescu dintr-o dată, întorcându-se brusc, înseamnă să plătești armata !
- Atunci e cu totul lipsită de interes. Să alegi ? De ce? Pentru că la voi e mai multă dreptate ? ...≫
A doua zi.
[...]
____________________________________________________
* André Malraux, Cuceritorii - Calea regală, Rao, 1995, pag.104.
Nu prea sunt la curent cu ştirile din politică. Sunt ca istoria, se schimbă prea repede pentru mine. Plus că nu mă mai uit acasă la televizor de câţiva ani. Dar cred că ai dreptate: revoluţia se face întotdeauna a doua zi. Doar n-o să se facă azi. Că nu se poate. Şi nu poţi să n-o faci deloc. Că iar nu se poate. Adevăru-i că de schimbat se schimbă. Personajele.
RăspundețiȘtergereTotul este ciclic, scrie pe soare, dar nimeni nu pricepe că atunci când urci trebuie să te gândești la vremea când vei coborî. Nu ești tu, este altul, este altul care urcă și altul care coboară, se schimbă doar personajele precum bine pomenești.
RăspundețiȘtergereRevoluție-contrarevoluție, comploturi, dezertări și lașități, atât de multe în doar douăzeci de ani.