Žižek - un répondeur

Slavoj Žižek ar putea să fie colegul meu de bancă, ar putea fi profesorul meu, dar peste toate acestea drumurile noastre se despart, inițial drumurile se unesc atunci când ne sculăm în picioare, când protestăm ideologic. În felul lui, manifestarea colerică mi se potrivește, dar fiecare pleacă de altundeva. Ori tocmai această origine, pe care ideologul o uită atunci când explică celorlalți, este deruta pe care dorind să o înțeleagă o leagă de Lacan, sau de Marx, lasându-ne cu gurile căscate, ajunge la Freud, uitând -sau dorind asta, că în fața sa stau 25 de secole (ca să fim americani) de căutări inițiate de atomiști (atomul este cărămida Universului), cinici (câini-dorința de a nu poseda nimic), peripatetici (umblători-prin dialogul în natură se pot afla multe), stoici (cei ce ciripeau în stoa -raționaliști), hedoniști (cei ce căutau plăcerea) și lista poate continua.


Drumurile se despart acolo unde -din exces de zel, acuză; tu ca privitor sau ca ascultător, te simți vinovat. Religiozitatea cu care își susține argumentele îmi dă frisoane și eu care doream doar să-l înțeleg.
„Nu trebuie să mă înțelegi...” îmi pare a-mi spune și atunci cu prețul chiar de-al contrazice pe Lacan, de-al reelabora pe Marx, Žižek merge înainte, iar eu trebuie să mă întorc, fac asta pentru că inițierea mea continuă, ea nu se va termina decât atunci când voi fi permanent orizontal. Trebuie să mă întorc la Delphi în primul rând, în al doilea mă mai gândesc.