Povestea de duminică

Știu că duminică copiam povești frumoase și scurte, acum voi scrie eu o poveste curioasă și adevărată:

La prima întâlnire a „leilor” după absolvirea Academiei Militare -secția Tehnică, fiecare ofițer s-a întrecut în a-și lăuda nevasta. Trecuseră 10 ani și o parte au ajuns gradul de maior (ceva de vis), o parte aveau doi copii, o parte aveau mașină, alte părți aveau altceva. Câțiva colegi de-ai tatălui meu, au ajuns târziu la noi acasă; o parte mai treji, o parte mai beți. N-au uitat că începuseră cu o zi în urmă să-și laude nevestele. Un maior de la Craiova s-a remarcat repede în club prin ținuta impecabilă, ținută real afișată, era cel mai treaz dealtfel. M-au trimis la culcare, astfel că am auzit doar începutul celei de-a 743-a povești a Șeherezadei în versiune locală (sau era cea de 241-a, nu mai țin minte).

La mulți ani după această întâmplare, doi colegi de Academie de-ai tatălui meu, ce au trecut prin oraș în urma unei delegații, au luat prânzul în apartamentul cu trei camere de la etajul trei din blocul de M.A.P.-iști (Ministerul Apărării Naționale). La lăsarea serii, discuțiile erau în toi, când cineva, poate chiar tatăl meu, și-a amintit de „maiorul de la Craiova” și de frumoasa lui soție, căci se pare că în seara când eu fiind mic copil și trimis la culcare, această divă a ocupat mințile înfierbântate a celebrilor ofițeri colegi cu tatăl meu.

Acum, de fapt motivul a fost amintirea, căci mulți știau prin ce necazuri trecea acest „locotenent-colonel de la Craiova” (între timp fusese avansat). Se încurcase cu o femeie de prin vecini și lucrurile ar fi putut continua, dar cineva îl pârâse la Comenduirea Garnizoanei, iar ofițerul din Biroul Politic l-a chemat repede la întrebări. Inițial a tăgăduit totul, avea trei copii, primul intrase deja la liceu, nu se ținea de prostii, apoi a recunoscut -aproape totul, varianta lui - o singură dată, acum șase luni.

Zilele au trecut, și ofițerul nostru superior era fericit că nevasta nu știa nimic, sau cel puțin nu afișa (sau asta-i partea lui), nu lăsa impresia că s-ar întâmpla ceva între ei. Și neașteptat, tot ofițerul ajunge la ofițerul politic, de data aceasta la cererea lui. Am uitat să scriu că erau prieteni, tot din Academie, din aceeași generație, numai că politica se făcea în corpul din stânga, „tehnicul” altundeva. Audiența a început cu o rugăminte; o iubea -pe amantă, și acum era și gravidă -cu el, era sigur de asta.

Ofițerul politic îl asculta cu atenție, avea un coleg în Procuratura Militară, cazul trebuie studiat, sigur nu era copilul lui, de unde știa el asta? Analizele se făceau la Institutul Mina Minovici, ăia știu totul -remarca la sfârșit ofițerul politic; nu fi prost, îți distrugi cariera, a punctat acesta.

Planul era simplu, un coleg de la C.I. (Contra_informații -partea militară) se va ocupa de amantă, va afla totul, va culege totul, în timp ce -în urma unei delegații la București, tovarășul locotenent-colonel va dona spermă și sânge la Institut. Analizele erau anevoioase pe timpul acela, durau câteva luni, sigur, burta creștea, poate unii se vor sesiza, oricum când va ajunge poșta la Garnizoană, via Secret de serviciu,  ofițerul politic îl va înștiința cât se poate de repede pe prietenul său aflat în derută.

Alte zile au trecut din nou și când veni toamna și orice secret din partea amantei nu mai putea fi ascuns sau îmbrăcat, ofițerul politic îl sună seara pe colegul aflat la anaghie. Nu prin telefon, să vină-n parc, în centru. Culcă copiii, nevasta nu-l întrebă nimic, se îmbrăcă repede, ceva sport și ieși în stradă. În parc, la cișmea, se întâlni cu prietenul politic. Era un banc pe vremea aceea, cu o veste rea și una bună, politrucul îl repetă, celălalt îl știa, dar tăcu din gură - gândurile îi acaparau prezentul. Să încep cu vestea bună sau cea proastă, celălalt ridică din umeri; nu-i copilul tău, tipa bagă și cu alții, se știe, am trimis-o și pe ea la analize, la început a protestat, dar altcineva a convins-o. Amândoi ridicară din umeri, numai că unul era mai înalt ca celălalt. Cea proastă?

Vestea cea prostă sună cam așa: tu nu poți face copii, ai o problemă ce ține de dinamica și mobilitatea marinarilor: ai tăi n-au coadă, este genetic, e o boală; nu știu cum se numește, scrie în raport, ți-l dau mâine. Apoi pașii lor se despărțiră.