Roata

„... este adevărat ceea ce zice Filosoful (adică Aristotel, n.n.) 

în cartea a IV-a a Metafizicii: 

pentru a defini adevărul noi zicem că este adevărat 

când afirmăm despre ceea ce este că este 

și despre ceea ce nu este că nu este.”

Thoma d'Aquino, De veritae, I, art. 1,7)  *

La sfârșitul orelor, profesorul de filosofie mulțumi studenților, urma să plece mai devreme, ieșea la pensie în timpul anului școlar, în luna mai. Sigur că n-ar fi dorit asta, dar criza se accentua. Ultima dată n-a mai recunoscut doi studenți care doreau o mărire, iar în aceeași zi poliția l-a adus acasă târziu în noapte după ce stătuse ore întregi de vorbă cu un cerșetor. Familia a rămas mirată la spusele agentului, care povestise că vorbea cu omul străzii într-o limbă necunoscută. A doua zi toate se lămuriră, profesorul vorbise în greaca veche, iar cerșetorul se pare că înțelegea bine ce i se spunea.


Profesorul încă își mai amintea cum începuse totul, cum urcând treptele amfiteatrului spre ieșire, închizând ușa, citi: Amfiteatrul Mare. Dar amfiteatrul nu arată așa, amfiteatrul dublează teatrul în oglindă și atunci de ce scriem asta? Opri femeia de servici și-i explică diferența dintre teatru și amfiteatru, sau ce este odeonul? După jumătate de oră, cu mari dureri de cap, femeia sună la 112.


Profesorul recunoștea din ce în mai greu pe cei din jurul său, în schimb își găsea tot felul de personaje, unele mai dubioase decât celelalte, cu care conversa, uneori în latină, alteori în greacă...
Într-o dimineață se trezi într-un parc, nu era frig ca în alte dăți și încercând să-și dea seama pe unde este, dădu de un râu, peste el se plimbau alene, doi bărbați care-l salutară, încercă apa și sprinten o trecu. Petrecu toată după-amiaza în tovărășia lor discutând despre adevăr. Când soarele căzu încet peste livezile din apropiere, unul dintre ei, uimit de cunoștințele lui îl invită la Banchet.


Profesorul se acomodă repede cu noua realitate, ba se simțea mult mai bine, în schimb îl durea capul dimineața din cauza viselor. Visa cum era copil și zeii îl plimbau într-o roată plină de lumină, el fiind pe cercul roții. Se înălța, apoi cobora, i se făcea și rău. Mai târziu a scris că după secole de lumină vor veni secole duble de întuneric, era roata.

_______________________

* Gheorghe Vlăduțescu, Ion Bănșoiu, Filosofia greacă în texte alese, ed. Punct, 2002 pag.190