Ultima fotografie a Marelui Fotograf

Nike - Nedim Hadžiahmetović

≪Critica moralei decadenței. O morală „altruistă”, o morală în cadrul căreia egoismul se atrofiază - reprezintă în orice împrejurare un semn rău.≫

Friedrich Nietzsche - Amurgul idolilor

Vestea alunecă repede în mass-media: Marele Fotograf s-a îmbolnăvit subit. MF îmbogățise zestrea imagistică a lumii cu portrete ce clonau distilatul sufletului celui surprins de camera sa. Peisajele sale deveneau dorințe de înhumare în acele locuri, publicul fascinat le privea ca și cum ar fi fost de pe alte planete. Tot ceea ce era surprins de aparatul său de fotografiat crea o surpriză în mintea celui ce privea. Aglomerările urbane înghețate pe film transmiteau eposul unei generații, toate frustrările acesteia, pe chipuri se puteau citi profesiile acelor oameni; acela este avocat, celălalt asistent social, altul comis-voiajor. Femeile apăreau în lumina declarată a feminismului acelei epoci, femei puternice, aprige, dornice.


Acum ajuns în scaun cu rotile, două institute de cercetare au început necondiționat să se ocupe de confortul său. Unul dintre ele, cu un grup de cercetători (internaționali) au început elaborarea unei aparat de fotografiat special pentru MF, va fi executată o ultimă fotografie din partea acestuia.


S-a apelat la firme de renume, ca Hasselblad, Zeiss, Leica, pentru proiectarea optică, cele două din urmă au uitat de cearta lor matematică asupra calculării distanței focale la obiectivele de peste 1000 de mm. S-a ales chiar și locul și mijlocul de transport. Un EuroCopter îl va transporta direct acolo într-un timp extrem de scurt. Este vorba de un vârf de munte, de Mont-Blanc, de aici, pe o vreme superbă, aleasă cu o grijă meteorologică, MF va putea să-și desăvârșească geniul.


Filmul? în nici un caz nimic ce ține de digital. Filmul era normal să fie cel de 125 de mm, vorba lui Victor H., filmul de 125 nu moare niciodată. S-au ales chiar și substanțele de developare, clasicismul chimic și-a spus cuvântul, metol+hidrochinonă.


Cum boala înainta dramatic, lucrurile s-au grăbit, și în ultima zi de mai s-a aranjat tragerea. Totul a funcționat perfect; pe un trepied stătea aparatul, s-au reglat azimuturile, apoi s-au măsurat distanțele. Când scaunul pe rotile a ajuns pe platformă, un fir de oțel elastic îmbrăcat în mătase, a fost pus în mâna Marelui Fotograf, urma declanșarea.


Când toate televiziunile din lume transmiteau în direct această scenă, când toată lumea privea cu sufletul la gură, un fulger s-a iscat din cer senin și l-a pietrificat pur și simplu pe Marele Fotograf.


Mai târziu un mare sculptor sârb pe nume Nedim Hadžiahmetović l-a imortalizat la rândul său pe MF copiind din memorie statuia de pe Mont-Blanc, i-a spus Nike. Nike cea victorioasă.