Ceață

Brazi în ceață

≪Oboseala, întunericul și viscolul nu-i alungară lui Platon Ilici acea stare uimitoare de bucurie și vioiciune pe care o căpătase astăzi de la vitaminderi.

„Uite ce mai întâmplare!” își spuse el mergând greu, gâfâind prin zăpadă. „O să am ce să-mi aduc aminte. O să- povestesc lui Sielberstein, să dea de băut, calicul ăsta...”

Începu să ocolească tufanul, dar se împiedecă de ceva, căzu. Căciula îi zbură de pe cap. Doctorul se așeză și stătu așa o vreme, cu capul descoperit în bătaia vântului. Apoi își puse căciula, pipăi prin zăpadă. Se împiedecă de un bolovan mare.

„Ghețari... ghețari mari... au trecut prin toată Rusia și au adus pietre. Și a început o nouă eră omenească: omul a luat în mână un topor de piatră...”

Sprijinindu-se de pietroi, se ridică. Și porni înapoi, pe urmele sale. Dar în curând se rătăci și, nu știe de ce, veni din nou spre piatră.

„Am mers în cerc”, își spuse doctorul.
Și deodată întrebă:
- De ce?

Holbându-se în întuneric, își distinse urmele. Porni din nou pe drumul proaspăt săpat. Și din nou reveni la piatră.
„Ce aiureală!”

Începu să râdă, își dădu jos pince-nez-ul, îl șterse a o suta oară cu fularul său alb, legănat de vânt. Din nou ocoli tufișul enigmatic. După urme se vedea că mersese tot timpul în cerc.
„Nu se poate. Totuși am venit de undeva la tufa asta!”≫

Vladimir Sorokin, Viscolul, Curtea Veche, 2012, pag.134.

Disc

Parte din coloană, Templul lui Zeus, Olympia, Grecia

Soarele ne apare tot timpul ca un disc, excepție făcând eclipsele.
Asemeni unui bănuț ce se dă de-a dura pe o masă, soarele se rotește în mintea noastră la fel.
Am dedus repede că starea de echilibru a cercului este verticală și nicidecum orizontală, cum lesne ne-am fi închipuit. Cercul trebuie privit.

Dacă cercul este plat, el este așezat, este orizontal, o linie dreaptă.
Mai târziu ceva îl va mișca de acolo și va cădea, va aluneca; va deveni vertical, starea lui de grație finală.

In hoc signo vinces - una din marile minciuni

Înainte de : http://pr0gramm.com/new/161316

Împăratul era în ring.
Ce știți voi despre cerc, despre Colosseum?
Atunci creștinii l-au lămurit, scurt, nu există cerc!

Există patru laturi, nord: germanii (goții...), vest: britonii, est: toate popoarele migratoare plus evreii, începând cu slavii, sud: numizii până la egipteni.
Împăratul ascultă sfatul înțeleptul: think!
Împăratul ascultă sfatul generalului: hard!

Pe umăr avea un semn, unii spun că era din naștere; cel ce era în anul 312 Pontifex Maximux,  i-a sugerat împăratului că o latură trebuie eliminată, astfel că cele două ce rămân, sigur vor alcătui un unghi. Indiferent de unghi, opoziția față de el -de unghi, este recunoscută.

Pentru a nu fi părtinitor, Constantin s-a sfătuit cu Licinius,  a consfințit prin a mai adăuga o latură -nu a elimina, iar pentru echilibru -de care avea mare nevoie, a trasat figura perfectă: avem crucea.

Cele mai mari crime ce au urmat în Evul Mediu până astăzi, se comit sub acest semn, restul sunt firimituri.

Fresnel circle

Putem numi „lumina moale” acel fel al radiației luminoase care, în anumite condiții, reușește să circularizeze mediul, așa cum Fresnel a definit coerent cercurile pe care orice undă reușește să le facă în momentul când traversează medii diferite foarte apropiate ca densitate. Exemplu imediat: piatra aruncată în lac.

Astăzi vedem lumina moale, pe care un mediu de aer uscat -datorită unui ger, se reflectă tangențial de ramurile fagilor dând impresia, și realitatea de circularitate. Numai nimereala a făcut ca această imagine să apară, ea nu are nimic de a face cu experiența sau cu observația, toate acestea s-au făcut mai târziu când imaginea a apărut -smulsă serial din aparatul digital de fotografiat.

Optica ne învață să privim lucrurile din jurul nostru în sensul luminos, optica nu se poate aplica în întuneric. Cunoștințele noastre fac parte din mediu. În schimb lumina moale de care am scris, este un mediu preferențial, trebuie să ni-l dorim pentru observație, dar dacă pentru unii înseamnă Dumnezeu, atunci să-i lăsăm să creadă asta.

Roata

„... este adevărat ceea ce zice Filosoful (adică Aristotel, n.n.) 

în cartea a IV-a a Metafizicii: 

pentru a defini adevărul noi zicem că este adevărat 

când afirmăm despre ceea ce este că este 

și despre ceea ce nu este că nu este.”

Thoma d'Aquino, De veritae, I, art. 1,7)  *

La sfârșitul orelor, profesorul de filosofie mulțumi studenților, urma să plece mai devreme, ieșea la pensie în timpul anului școlar, în luna mai. Sigur că n-ar fi dorit asta, dar criza se accentua. Ultima dată n-a mai recunoscut doi studenți care doreau o mărire, iar în aceeași zi poliția l-a adus acasă târziu în noapte după ce stătuse ore întregi de vorbă cu un cerșetor. Familia a rămas mirată la spusele agentului, care povestise că vorbea cu omul străzii într-o limbă necunoscută. A doua zi toate se lămuriră, profesorul vorbise în greaca veche, iar cerșetorul se pare că înțelegea bine ce i se spunea.


Profesorul încă își mai amintea cum începuse totul, cum urcând treptele amfiteatrului spre ieșire, închizând ușa, citi: Amfiteatrul Mare. Dar amfiteatrul nu arată așa, amfiteatrul dublează teatrul în oglindă și atunci de ce scriem asta? Opri femeia de servici și-i explică diferența dintre teatru și amfiteatru, sau ce este odeonul? După jumătate de oră, cu mari dureri de cap, femeia sună la 112.


Profesorul recunoștea din ce în mai greu pe cei din jurul său, în schimb își găsea tot felul de personaje, unele mai dubioase decât celelalte, cu care conversa, uneori în latină, alteori în greacă...
Într-o dimineață se trezi într-un parc, nu era frig ca în alte dăți și încercând să-și dea seama pe unde este, dădu de un râu, peste el se plimbau alene, doi bărbați care-l salutară, încercă apa și sprinten o trecu. Petrecu toată după-amiaza în tovărășia lor discutând despre adevăr. Când soarele căzu încet peste livezile din apropiere, unul dintre ei, uimit de cunoștințele lui îl invită la Banchet.


Profesorul se acomodă repede cu noua realitate, ba se simțea mult mai bine, în schimb îl durea capul dimineața din cauza viselor. Visa cum era copil și zeii îl plimbau într-o roată plină de lumină, el fiind pe cercul roții. Se înălța, apoi cobora, i se făcea și rău. Mai târziu a scris că după secole de lumină vor veni secole duble de întuneric, era roata.

_______________________

* Gheorghe Vlăduțescu, Ion Bănșoiu, Filosofia greacă în texte alese, ed. Punct, 2002 pag.190

Îți dăruiesc un Rotund

Experimentul Kandinsky

Bauhaus documentary

Marele pictor este în direct,  Kandinsky tușează, pensula parcurge iarna rusească, negrul iscă geometrii neatinse de omul modern, sunt urmele renilor în tunguska, drepte ca fluviile înghețate, sunt curbele omului ce caută, ce se regăsește în cerc, în rotație.


Iarna este un motiv pe care Kandinsky l-a pictat fiind foarte tânăr, acele tablouri sunt pline de farmec, acolo sunt case și copaci, drumuri ce caută ieșire, ferestre mici acoperite. Acum pictorul este matur își caută originea și o găsește într-o matrice, este un caroiaj pe care la urmă îl surprinde visând, din acestea, din dreapta jos, un fum opioman îl transformă în nor, în curbă închisă, în celulă; toate acestea peste acel triunghi masculin înfipt în arcul de cerc pelvin, feminin.


Kandinsky a trasat sexualitatea și deasupra opreliștea ei, trei linii oblice, arată traversarea, maturizarea dorinței, de la patrulater la forma curbă, ici colo sunt scăpări, evadări din fumul visului, sau fumegații doar, chipul lui nu spune nimic, este prea serios și iarna este prea aspră și încearcă să umple triunghiul pierdut în arcul de cerc -nu insistă.


Kandinsky mi-a arătat prea repede ceea ce eu mi-am pierdut ani de zile să pricep, dar n-aș fi priceput ceea ce a tușat decât pierzându-mi acei ani!

http://limeshot.com/2009/if-the-worlds-biggest-painters-would-work-in-logo-design