Dacă îi spui numele, dispare

Liniștea muzeelor poate fi întrecută doar de liniștea sălilor de lectură.
Într-un ținut mlăștinos, înconjurat la nord de plaje liniștite, la sud, de faleze abrupte și amenințătoare, dar la fel de tăcute, se află Templul Zeiței Artemis de la Vravrona (Braurona), templul fecioarelor urs. În spațiul continental se află largi livezi de portocali, piersici sau smochini, solul este atât de prietenos cu plantele, încât măslinul nu se arată. În schimb spre mare, spre Egeea, un alb acoperă ici colo pământul, acolo nici măcar trestiile nu vor să se avânte, este periculos.


Pentru a intra în muzeu trebuie să urci cu marea în stânga, apoi, ocolind tot sit-ul, tot stânga (de la drum) trebuie să faci pentru a te apropia. Într-o parcare mică și pietruită îți lași mașina, mai departe doar pașii te vor purta într-un teritoriu nebănuit de frumos. Dimineața, căci orele pe care trebuie să le petreci în preajma ruinelor, sunt ori cele ce vin devreme, ori celelalte, la apus, liniștea cuprinde piatra, astfel, orice defect, sau orice perfecțiune se vede clar, oglindit geometric în ochiul celui ce vine aici pentru aș măsura plenitudinea -scriu de dorința de-a fi uimit.


Noi am deschis muzeul, la ora la care mulți se spală pe dinți, noi ceream bilete, așa am pătruns în ținutul în care lumina se juca cu fereastra. Macheta templului apărea exact așa cum a fost proiectată, indiscretă, să nu ascundă nimic, totul pentru a fi privit. Soarele arunca lumina sa obișnuită pe care coloanele reconstituite afară o primeau identic. Afară sit-ul arheologic este în lucru, încă se mai descoperă, încă se sapă, încă cineva își reamintește.

Acest pod nu l-am văzut, râul Erasinos a fost deviat pentru a permite arheologilor să se desfășoare, dar nu l-am uitat.