[...]
XXXIV. La începutul primăverii Homer hotărî să plece din Samos la Atena. Urcîndu-se pe o corabie împreună cu câțiva băștinași ajunse în Ios [una din insulele arhipeleagului Sporadelor, al șaptelea leagăn al lui Homer, nota trad.]. Acolo marinarii ancorară nu în fața orașului, ci chiar unde au tras la țărm. Încă de pe cînd străbăteau marea Homer începuse să se simtă rău. Părăsi așadar corabia și lîncezi pe mal sleit de boală. Deoarece nu sufla nici o adiere de vînt, marinarii au fost nevoiți să zăbovească acolo zile întregi. În acest răstimp mereu veneau la dînșii unii dintre locuitorii orașului pentru a sta cu Homer și erau cuprinși de uimire de cîte ori îl auzeau glăsuind.XXXV. Într-o zi, în timp ce corăbierii și cîțiva orășeni îi țineau de urît lui Homer, niște copii de pescari, vîsliră spre locul acela și, sărind din luntrea lor, se apropiară de ei și grăiră:
- Străinilor, ascultați cu luare aminte, poate veți putea ghici tîlcul vorbelor noastre!
Atunci unul dintre cei de față le ceru să spună ce au de spus. Iar ei ziseră:
- Cei pe care i-am prins au rămas acolo; cei care ne-au scăpat i-am adus cu noi.
Unii pretind că ei ar fi grăit mai pe scurt astfel:
„Cei prinși au fost lăsați acolo, aducem doar pe cei neprinși”.
Nici unul dintre cei de față nefiind în stare să dezlege ghicitoarea, copiii vestiră că s-au dus la pescuit, dar n-au putut prinde nimic și că, odată ajunși la țărm, s-au despăducheat: firește, au rămas pe loc păduchii pe care i-au prins, dar cei care au izbutit să le scape vin împreună cu ei.
Cînd auzi una ca asta, Homer recită aceste versuri:
„Văd că aveți, de bună seamă, același sînge cu strămoșii
Ce nu aveau moșii întinse, nici turme mari foind pe pașiști”.
[Ios fiind o insuliță, nu putea avea nici moșii întinse, nici turme mari, nota trad.]
XXXVI. Răpus de boală, Homer își sfîrși zilele în Ios, dar nu din pricină că n-a știut să dezlege ghicitoarea copiilor de pescari, așa cum cred unii autori, ci datorită răului care-l mistuia. După ce a închis ochii pe vecie, a fost înmormîntat pe țărmul insulei de către tovarășii lui de drum și de către orășenii care avuseseră prilejul să stea de vorbă cu el.
Mult mai tîrziu, după ce epopeile s-au răspîndit pretutindeni, stîrnind admirația tuturor, locuitorii din Ios i-au săpat pe mormînt un epitaf care nu aparține lui Homer [în Întrecerea dintre Homer și Hesiod epitaful este atribuit lui Homer, nota trad.]:
Aici țărîna tăinuiește sub ea un creștet fără seamăn,
Al celui care a fost aedul eroilor: Homer divinul.
[...]
Homer, Imnuri, Războiul șoarecilor cu broaștele, bpt, ed. Minerva, 1971, pag.232-233.
linga un pod celebru gasesti o copie dupa monumentul ....halicarnian. broaste, paduchi, capuse, tifos si alte cele...azi le tratam cu frontline....
RăspundețiȘtergerepe acolo a trecut Arghezi și-a scris o poezie...
RăspundețiȘtergereHomer = Όμηρος = „Ostatec”...
RăspundețiȘtergereHomer a fost probabil ostatecul propriei sale călătorii.
RăspundețiȘtergereAjuns în Ithaca (fără voia lui) a avut primele semne de cecitate, acolo îngrijit de Nestor, fiul lui Alkimos, a auzit prima dată de Ulise (Odiseu).
Nu știam că Homer înseamnă ostatec. :)