“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
marți, 27 martie 2012
Despărțirea de continent - Corint
Anticul Corint (Korinthos), oraș comercial asemeni Tyr-ului fenician, oraș bogat asemeni Babylon-ului și desfrânat asemeni Sodomei, dar un oraș cosmopolit și cultural, orașul care l-a primit și în care a murit câinele Diogene din Sinope.
Nefiind avertizat la timp de cezariana executată magistral asupra istmului, Canalul Corint m-a lăsat mut, există acolo o perpendicularitate a marii autostrăzi cu apa canalizată la fel de precisă ca dungile albe de pe mijlocul căilor de rulare rutiere. Un cuțit de tort a trasat în secțiune un trapez isoscel pe a cărui latură mică de aproape opt metri, apa este atât de înfricoșată încât ascultă de fiecare remorcher.
Ne aflăm deja în Peloponez și de aici până la Kalamata sau Mani, ne trebuie ani pentru a străbate povestea Atreizilor, a lacedemonienilor, a olimpicilor... șirul este mult mai lung. În față, spre sud, Peloponezul oferă celui ce dorește să-l cunoască o simbioză culturală, în care omul devine parazit și prin pașii lui mai distruge puțin treptele de la Micene (Mycenae), aleile de la Olympia sau înălțimea Acrocorintului, astfel alaiul de turiști, unii avizi de cunoaștere, alții nepăsători, purtați de autocare în cadrul biletului plătit, alterează un spațiu ce se dezbracă mai tare în fața dorinței lor. Asistăm la o înfocare a locului ce se dorește a fi violat, o supoziție inconștientă de renaștere, de fugă în fața unei degenerări locale, astfel sunt invitați turiștii, cu bani, cu dorințe, cu idei, cu memorii.
Canalul Corint n-a apărut la 1800 toamna-iarna sau din dorințele unor tirani antici locali, el a apărut atunci când civilizațiile pure decad; civilizații ca cele miceniene sau spartane. Prin pur, înțeleg nealterat, necuprinzător, handicapat din punct de vedere al globalizării, al perceperii schimbării, conservator, potențial, metafizic.
Canalul Corint este drept, locul găsit de artificierii francezi este ideal, chiar taie vechiul drum antic pe care corăbiile mergeau pe roți de la est la vest, mai rar invers; când au venit romanii lucrurile s-au mai schimbat. De aceea scriu în final că autostrada bate canalul, miile de mașini care străbat zilnic calea rutieră, fac ca perpendicularitatea maritimă să fie pusă în umbră. Atunci când m-am oprit să filmez canalul, un remorcher abia ajungea în Egeea, în spatele meu zeci, sau chiar sute de mașini îmi fluturau tricoul. Dorințele trecutului, mistuite de prezentul dornic de cunoaștere, de nuditate, de dezgolire.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
nu stiam ca era vorba doar de 8 m si nu stiam ca anticii isi treceau corabiile pe....uscat.
RăspundețiȘtergerece inseamna corint?
@anonim
RăspundețiȘtergereCu permisiunea gazdei, iată ce a reieșit după consultarea surselor:
Κόρινθος - "καρ" (de proveniență pelasgică, i.e. limba elenilor preistorici,neolictici dar care erau menționați pînă și în perioada culturii miceniene) și a căror limbă era considerată de către eleni ca fiind „barbarică” = vîrf, colț, cap + sufixul „nthos” care nu face decît a dovedi apartenența denumirii la limba pierdută.
Porecla orașului Corint era „Λαϊδες” (Laides) de la numele unei etere care cu obîrșia în orașul respectiv, Laida.
Numai „cu” obîrșia, fără „care”. :)
RăspundețiȘtergereDintr-o sursă dată de Pausanias în Cartea a II-a Corintica, se pomenește de eroul Teseu care a curățat istmul Corint de tâlhari, printre care și Sunis, care îi lega pe cei pe care îi învingea în luptă de doi pini îndoiți, atunci când pinii reveneau la poziția inițială, trupul era sfârtecat. La fel a făcut și Teseu cu Sinis, la legat precum lega și acesta victimele sale. Dar în cetatea sacră Epidaur, Teseu îl omoară și pe Periphetes (fiul lui Hephaistos), care se servea în luptă de o măciucă de bronz.
RăspundețiȘtergereMăciuca în grecește se numește Koryna, iar după numele acesta Periphetes, purta numele de Korynetes, mai scrie și Plutarh, în Teseu, 8,1.
din Pausanias, Călătorie în Grecia, ed. Științifică, 1974, pag.132, și nota 8 de la pag.525
P.S. Silvana, permisiunea gazdei îți este tot timpul acordată. :)
Și, bineînțeles, „neolitici”, ci nu „neolictici” :)
RăspundețiȘtergereistm = ισθμός = de la arheul „είμι” a merge, diftongul inițial citindu-se „i” + sufix = înțeles ca fiind la un pas (mișcare)depărtare = strîmtoare, cap îngust de pămînt, hotar.
Despre Corint am găsit și că s-ar înrudi sensual (în baza explicației etimologice găsite de mine) și cu denumirea orașului homeric Efyria [de la „γέφυρα” (citit „ghefira”) = pod, legătură].
Dacă mai localizați „licențe”, vă rog să le considerați greșeli de tipar din cauza grabei, ci nu din cauza vîrstei.:)
Mă duc să pun dovlecei din semințe nealterate genetic, predate din tată în fiu timp de generații...
Silvana,
RăspundețiȘtergereîn trecut și eu îmi corectam repede greșelile, mai târziu mi-am dat seama că tot scapă unele greșeli și mi-am mai dat seama că lumea va înțelege. :)
:) cu vârsta eu am mari probleme, mă dor șalele, nu mă pot încheia la șireturi din picioare, am chelit rău, părul îmi acoperă interiorul urechii, nasul a devenit păros, o proteză-mi joacă în maxilar și dau gaze repede!