Thau Silvanei
 |
| pe cei ce-i privesc |
Trebuie să te depărtezi puțin pentru a vedea starea de echilibru.
Trebuie să te miști ușor, să te înalți, să simți, să zbori, să pleci,
în altă dimensiune, de un alt calibru.
Sunt obișnuit să văd echilibrul așa cum am fost educat, proastă educație din moment ce mi s-a dovedit că echilibrul înseamnă mai mult pentru unii în felul lor, fel pe care eu nu l-am perceput. Lărgind aria, gândesc că nici cele ce se petrec în jurul meu nu alcătuiesc lumea pe care eu ar trebui să o cunosc. Trăind o epocă a vitezei, a timpului contractat, oboseala devine un viciu, călătoria o virtute?
„Nu ne simțim bine decât altundeva.” îi spunea Michel Cleenewerck de Crayencour fiicei sale, cea care a devenit mai târziu scriitoarea Marquerite Yourcenar; numele fiind anagramat de ea.
≪ Textele aparțin, desigur mărturisirilor din Les yeux ouverts. „Am privit mereu - cititorii mei observă însă rar acest lucru - istoria lui Hadrian ca un fel de construcție piramidală : urcușul lent către luarea în posesie a sinelui și a puterii ; anii de echilibru urmați de beție - care e de asemenea un mare moment, dacă vreți ; apoi prăbușirea, coborîrea grabnică ; și din nou construcția, de pe solul gol, a ultimilor ani, obiceiurile și riturile romane acceptate, după experiențele exotice de odinioară, munca ce trebuia să continue cu orice preț, îndurarea bolii.” Hadrian aparține vremii sale, dar prin deosebita lui înzestrare spirituală este contemporanul omului modern : „În toate a fost foarte inteligent. Dacă a privit mult înspre trecut, nu a neglijat totuși viitorul. E mai apropiat de noi decît tipul de împărat roman al lui Suetonius, într-un fel e un om al Renașterii... Hadrian nu e sclipitor. E unul din lucrurile care-mi plac la el ; e mai ales lucid, cu mari deschideri spre realitățile ce-i sînt necunoscute, cele barbare de pildă pe care ni le închipuim mult mai barbare decît vor fi fost.” Despre Zenon (Piatra filosofală), comparat cu Hadrian, autoarea [Marquerite Yourcenar] subliniază că Zenon nu e un Anti-Hadrian. Temperamentele lor diferă. Hadrian e mult mai sangvin, mult mai influențat de emoțiile imediate, mult mai susceptibil de a se prăbuși în nefericire. Există căderi verticale în viața lui Hadrian... Spre deosebire de creștinism..., Hadrian păstrează încă sentimentul grecesc al fericirii lesnicioase. Grecii, chiar cînd în străfundul lor erau disperați, au iubit întotdeauna viața. Fericirea e o noțiune ce contează pentru Hadrian. Ea nu contează pentru Zenon. Pentru Hadrian există un raport foarte clar între mărire și fericire. Hadrian e vărsătorul, generozitatea, un fel de debordare, iar pentru Zenon sînt Peștii... E sigur, în tot cazul, că împăratul e prin natură solar, iar Zenon e naturalmente nocturn. Sînt doi poli complementari ai sferei umane, așa cum am văzut-o eu.”≫
Mihai Gramatopol în cuvânt înainte la Memoriile lui Hadrian, ed. Cartea Românească, 1983, pag.XVII
da, foarte interesant. eu l-as compara pe octavian cu hadrian. amindoi vin dupa 2 mari razboinici (cezar, respectiv traian). amindoi sunt oameni ai mintii. (cred ca intelegi ce vreau sa spun aici!). hadrian a inteles principiul conservarii, octavian a excelat in modelarea viitorului. de la octavian s-a pastrat pina azi ara pacis, de la hadrian s-a pastrat panteonul (cilindru cu dreptunghi). ara pacis este cubica, dar mausoleul lui a fost cilindric. la fel si mausoleul lui hadrian. de la livia s-au pastrat citeva interioare care ilustreaza o gradina edenica salbatica. de la sabina (parca asa o chema pe sotia lui hadrian) s-au pastrat citeva statui si citeva povesti cu trimitere la ....antoninus.
RăspundețiȘtergereUn echilibru minunat , într-un cadru de vis :)
RăspundețiȘtergereare vreo legatura cu zapada cuantica?
RăspundețiȘtergereAnonim
RăspundețiȘtergereAr trebui poate ca Octavian să fie altfel privit, lucru greu de rescris, nici acum nu cred că războiul civil deschis de el nu a fost unul personal de fapt.
Pe soția lui Hadrian o chema Plotina.
Hadrian era sigur bisexual, dar spre senectute a înclinat spre homosexualitate; episodul Antinous este unul mai mult grav decât axat spre exuberanță.
Crisa
RăspundețiȘtergereîn toate există un echilibru, dar și dorința de-a dezechilibra! :)
Anonim
RăspundețiȘtergerecu cuantizarea mișcării, da!
aici zăpada, gheața, fiind obstacolul ce perpetuează echilibrul!
ultimul Anonim
RăspundețiȘtergerereformulez:
ai văzut cumva lumina de pe canturile schiurilor? acele cuante?
eu sunt unicul anonim din aceasta seara. pe sotia lui hadrian o chema sabina si a avut o aventura cu suetoniu. pe sotia lui traian o chema plotina....antoninus pius i-a succedat lui hadrian pentru ca sabina n-a vrut sa faca copii cu hadrian. asa s-a perpetuat... adoptia imparatilor pina la marc aureliu. cit despre obiceiurile de care vorbesti ele arata inclinatia lui hadrian spre purtarea barbii cirliontate si ....etc, etc. octavian a vrut sa fie conducator, era foarte tinar si avea un fizic care nu-l avantaja in lupta din teren. in schimb era foarte inteligent. cuantica miscarii - da, am vazut ca te preocupa subiectul acesta de ceva timp. eu nu prea inteleg ce inseamna. anularea timpului, oglinzi cu margini, holograme - da, prea complicat pentru mine!
RăspundețiȘtergereAșa este, Plotina (soția lui Traian) l-a înscăunat pe Hadrian.
RăspundețiȘtergereAntonini sunt cei descriși de Suetonius în „Viețile celor doisprezece cezari”; nu se știe clar ce a vrut Sabina!
Cât despre restul, pure coincidențe!
care restul? restul inseamna foarte mult - vrei sa spui ca atunci cind ai cuplat citatul care facea trimitere la zenon nu te-ai gindit la chestia cu miscarea? tu ai un nanoscop atomic?
RăspundețiȘtergereZenon
RăspundețiȘtergere„[52]Stoicii dau numele de senzație la trei lucruri:
1)suflul care trece din partea conducătoare a sufletului și ajunge la simțuri;
2)comprehensiunea cu ajutorul simțurilor;
3)dispozitivul organelor de simțire, care la unele persoane poate fi atrofiat. Chiar și activitatea organelor de simțire este numită senzație.
După stoici, noi percepem prin simțuri ce-i alb și ce-i negru, aspru și neted, în timp ce prin rațiune sesizăm concluziile unei demonstrații, de pildă că zeii există și că ei au prevedere. Într-adevăr, noțiunile generale sînt cîștigate pe următoarele căi: unele prin contact direct, altele prin asemănare, altele prin analogie, altele prin transpoziție, altele prin compunere și, în fine altele prin opoziție.”
Diogene Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Polirom,1997,pag.230.
Eu am scris că sunt coincidențe cele de mai sus. :)
Sunt suficient de departe pentru a vedea echilibrul! Mă identific însă, cu săgeata:)
RăspundețiȘtergereCîte noțiuni, atîtea paradoxuri...
silvana
RăspundețiȘtergerenu pot spune decât că „săgeata” ucide, purtătoarea săgeții era Artemis, în schimb în geometria plană, săgeata este distanța dintre maximul curbei și linia dreaptă(săgetata=perpendiculară pe dreapta) ce unește punctul de plecare și punctul final al curbei.
„Cîte noțiuni, atîtea paradoxuri...”:)
Scorch, scorch, stai așa (în echilibru), căci chestia cu săgeata e de la Zenon citire. Este unul dintre paradoxurile lui care mi-a „zbîrnîit” mie mai abitir. Paradoxuri despre care am aflat eu în timpul documentării imperativ necesare pentru a putea comenta într-un mod educat, cît de cît:) Dai și tu niște teme...
RăspundețiȘtergere„Argumentul săgeții: Săgeata care zboară este în repaus ș.a.m.d...”
Și nici nu e neapărat ca ea să zboare pentru a ucide. Poate că doar pentru a defini un hotar.
Silvana uite cum mai primesc eu o săgeată :)
RăspundețiȘtergereOff! dacă știam că toți trageți la Zenon!
Ai dreptate.