Luna - o poveste fantastică

Există o poveste în care Luna are un sălaș, un loc anume. În munții Tien Shan, undeva la nord de vârful Ong Teng Cheong, poate chiar pe coasta nordică a acestui vârf există o peșteră. În adâncul acestei cavități, după labirinturi obositoare, se află o sală cu un tavan aproape semisferic, cu o boltă opalescentă, care la lumina artificială a exploratorului, arată o hartă luminoasă; este harta lunii.


Documente, unele scrise în lut, altele pe mătase chiar, amintesc de oameni care au vizitat peștera Lunii și care au rămas uimiți de acuratețea prin care harta oglindea din ce în ce mai exact satelitul nostru natural.
Expedițiile s-au perindat ba din partea europeană, ba din cea asiatică, chiar și arabii au trimis cercetători, iar americanii, experți în cavități uriașe n-au rămas mai prejos. Dar fiecare expediție se întorcea cu aceeași concluzie, harta semisferică este din ce în ce mai precisă. Ultima prelevare imagistică, care s-a efectuat cu un telemetru laser proiectat de cei de la NASA, a încheiat orice nedumerire: harta era la fel de precisă ca cele luate din sateliții speciali lansați pentru asta.


Un astronom mexican, care a participat la ultima expediție NASA a tras o concluzie uimitoare; harta se dezvolta singură în amănunte pe măsură ce civilizația umană trasa noi hărți amănunțite ale suprafeței lunare. Sigur că această ipoteză lansată de Pablo Coruna, inginer în tehnologie optică la Universitatea New Mexico a supărat pe cei care privesc cunoașterea ca pe o floare ce se deschide treptat în lumina caldă, binefăcătoare și ominiprezentă a soarelui. Adică, ceea ce trebuie descoperit se va descoperi și ceea ce este nedescoperit, iar se va descoperi. În cazul acesta nu se putea descoperi nimic pentru că era deja descoperit și, ceea ce era mai grav, ceea ce era descoperit. Aici în întunericul absolut al rocii primordiale era nu numai știut, dar și desenat opalescent și infrastructural cristalin, căci trebuie să amintesc că pe această boltă de opal, apăreau treptat, prin firișoare subtile ce se pierdeau în material, detalii ale craterelor, ale plăcilor tectonice, toate acestea nuanțau profilul reliefului lunar.


Cum orice poveste are un final, altfel povestea ar fi un discurs și asta nu place, trebuie să pomenim de cercetătorul kazah, care, după măsurători, pe care le-a efectuat personal și cu o repetitivitate demnă de invidiat a reluat concluzia lui Pablo Coruna, demonstrând ad tempore că harta este updatată de cineva. Proiecția plană luată la intervale bine stabilite, ale lunii pline, ale echinocțiilor, arăta clar creșterea punctelor de intersecție, deci și a detaliilor.


Durnum, kazahul, cel care a demonstrat că ecranul opalescent și semisferic din peștera Lunii aflat la nord de vârful  Ong Teng Cheong al munților Tien Shan, a scris o carte, carte care se numește: „Dialogul meu cu Luna”. Acest dialog, foarte controversat astăzi și nepublicabil în multe țări europene, a apărut numai după moartea savantului, iar eu vă voi cita un fragment, care nu mi-a parvenit pe căi oculte cum s-ar crede imediat, ci doar l-am copiat și l-am tradus din cartea unui astronom francez al cărui nume merită a fi deocamdată ascuns.


„Am intrat în peșteră atunci când eclipsa își începea atacul periferic, stabilind astfel ca maximul de întuneric să fie atunci când deja voi fi pătruns sub bolta de opal.
Ajuns acolo, am putut să văd cu luare-aminte conturul Lunii, aflat în eclipsă, căci altfel nu-l puteam observa, ce îmi dezvăluia partea vizibilă a Lunii era lipită de boltă. Am intrat țipând:


- O Lună preamăreață, tu ești stăpâna și diriguitoarea acestei hărți!


În tăcerea ce s-a lăsat, în lumina ce pulsa, în inima mea s-au auzit cuvintele:


- Curajosule, naivule, ce credeai că găsești, ce credeai că afli, aici eu îmi adun puterile.


Poate că în urma unui cutremur tavanul s-a prăbușit peste mine, iar eu, mort, așa intram în Rai, în cuvintele Lunii, dar eu eram viu pe de-a întregul și vorbeam întruna și puneam întrebări după întrebări, la care, prin lumina orbitoare a Lunii ce ieșea din eclipsă am primit următorul răspuns:


- Eu sunt aici pentru a-mi vedea harta proprie, în dorința voastră eu intru aici periodic -și tu ți-ai dat seama de asta, intru pentru a-mi redacta și copia relieful propriu, asta pentru că voi doriți asta. Aștept cu nerăbdare când veți dori să vedeți viață și pe mine - pe Lună adică :) : sunt atât de invidioasă pe Pământ! ”