Muzeul din cadrul Templului Zeiței Artemis (Braurona) din Vravona, Atica, Grecia |
În Iliada -în acestă poveste interminabilă a unui război inefabil, semnele în care învingătorul va apărea în ziua următoare, în perioada următoare, sunt legate de eroi și de armele lor. Apariția unor noi eroi pe câmpul de luptă duc dinamica balanței divine căreia zeița Nike -zeița Victoria la romani, să o încline în dreptul celor noi veniți.
Lupta continuă la fel ca înainte și prin asta poate se naște ideea că o armă ar fi salvatoare, o armă secretă, poate știută dar inaccesibilă, poate neștiută și trebuie căutată, poate doar enunțată. Așa apare și Ahile, nu ca nemuritor, ci ca purtător de scut impenetrabil. Un scut pe care însuși Zeul Făuritor l-a conceput ca fiind blindaj pentru armele vremii. Toate acestea în timp ce călcâiul rămâne descoperit.
De departe, în felul acesta, arcul lui Herakles, cu acele săgeți otrăvitoare (înmuiate în sângele Hidrei de la Lerna - zonă în nord-centrul Peloponezului) este arma cu care aheii pot să învingă. Prieten bun al lui Herakles, Philoctetes moștenește arcul cu aceste săgeți imediat mortale, dar în urma unei boli incurabile rămâne în insule, înainte de a ajunge în Asia Mică pentru a lupta împotriva cetății Ilionului -Troia. Paris, unul dintre eroii erotici ai Iliadei moare în urma acestei arme arhetipale.
Felul în care eroii greci; Diomede, Ulise și Neoptolem (Neoptólemos -fiul lui Ahile) ajung în insula Lemnos, unde a fost lăsat Philoctetes, nu este atât de important pe cât ideea salvatoare în a găsi o rezolvare. Astfel în marmura atică, figurile apar spontan, arcul legat de tolbă -cu săgețile ce nu apar, Diomede (Diomedes) și Ulise (Odiseus) în planul de sus și figura cea mai relevantă: Philoctetes bolnav în pragul de jos. Toate acestea - fără Neoptelem, fac parte dintr-o epifanie în care bolnavul se poate vindeca dacă este chemat -și nu lăsat în pierzanie, este dus la luptă, la activitate. Sacrul este încastrat în figurile imobile ale unei priveliști rătăcitoare, neștiind mitul, acest basorelief pare un gotic în care eroul creștin suferă, iar îngerii îi privesc de departe -ca de peste deal, durerea: de obicei privirea directă doare.
Orice apare, la fel ca sunetul, ca mirosul, poate dispare; ori eroii veniți de la Troia doresc arcul, figura centrală și fundală -față de figura lui Philoctetes de mai jos, este umbrită de centru (oarecum geometric - placa fiind avariată, ceea ce scriu este doar un punct de vedere). De aceea arma secretă este vânată, dorită, visată, recompensată. Oare istoria nu se repetă, politica intimidării, a reprezentării forței proprii, a incalculabilului nu face din om piticul prost și neștiutor?
thyros pazeste gitul lui helenus asa cum philoctetes (ce nume complicat!) se va vindeca....prin placebo
RăspundețiȘtergereaproape, ghilotinabil (!) chiar, de crucea din vârf nimic?
RăspundețiȘtergerevrem nu vrem, căutarea moarte are!
te referi la postarea anterioara?
RăspundețiȘtergerezice ca la samotrace se utilizau....inele metalice cu....proprietati magnetice. stiai?
RăspundețiȘtergereMagnesia, peste Egeea, prea departe sau poate!
RăspundețiȘtergere@anonim
RăspundețiȘtergereΦιλοκτήτης = φίλος (prieten) + κτήτης (izbînditor, care are reușite, cuceritor, și altele care nu-mi vin acum în minte.)
Deci, o variantă: „Cel iubitor(cel în stare) de izbînzi”.
Silvana T.
@anonim
RăspundețiȘtergereFiind luat prin surprindere, scriu că mi-ai aminti de Philippos, tatăl lui Alexandru, cel Mare.
Philippos = Cel iubitor de cai
Oricum pe tema lui Philoctetes am rămas în urmă:
„Cel iubitor(cel în stare) de izbînzi”.
de aici cred că se poate rezolva o mare problemă!
Dar iată că l-ai pomenit pe Alexandru = Αλέξανδρος. Dîndu-mi, astfel, apă la moară:
RăspundețiȘtergereάλέξω = a (se) apăra, a respinge
άνδρας = bărbat
„Capabil de a se apăra, de a respinge, un (alt) bărbat (cotropitor, răuvoitor etc.)”
Silvana T.
Bănuiam eu! :)
RăspundețiȘtergereȘi pentru această lecție, merită să copiez și eu o mare poveste, ce va apărea în viitoare postare, într-un timp destul de scurt.
Uite, nu că aș vrea să te fac să copiezi povești mari :) , dar prea se leagă...
RăspundețiȘtergerePe calul lui Alexandru cel Mare, știm cu toții, îl chema Bucefal = Βουκεφάλας
βου = bou (βούβαλος = bivol)
κεφάλι = cap (de unde encefal = ενκέφαλος = ce ai în cap)
Așadar, Bucefal = Cap de bou (avea capul mare, adicătelea)
Καληνύχτα!
Silvana
RăspundețiȘtergereeste și pește foarte bun de papa, chefal îi spune, oare de ce? :)
Arată ca un cap!
O seară bună și eu își doresc!
(Nu are de a face cu „capul” în care cuvînt accentul se pune pe „a” - kefάli). Kέfalos îl chema pe eroul antic în onoarea căruia a fost denumită insula Kefalonia. Nu știu ce legătură există între el și pește.
RăspundețiȘtergereMi-am dat cu părerea și vai de capul meu ce-a ieșit!
RăspundețiȘtergereAm citit de accentele grecești, puse aiurea schimbă sensul complet. Încă lupt cu limba asta minunată. :)